În timp ce Barack Obama l-a întâlnit pe Prințul Harry de mai multe ori, aceasta a fost prima dată când Michelle și Meghan Markle au avut șansa de a se vedea.
Ce au în comun Meghan Markle și Michelle Obama
„Au vorbit pe larg despre importanța sprijinirii și împuternicirii femeilor din toate culturile și comunitățile”, a declarat o sursă pentru Evening Standard. Ambele femei își dedică timpul, energia și resursele pentru a promova drepturile femeilor din întreaga lume.
Cu Meghan Markle însărcinată în patru luni la acea vreme, „au vorbit și despre experiențele comune legate de sarcină și de creșterea copiilor”.
De atunci, cele două s-au susținut public în viața personală și în cauze apropiate și dragi inimii lor. Michelle Obama a luat atitudine chiar și atunci când Ducii de Sussex au decis să părăsească Familia Regală.
„Speranța mea gândindu-mă la situația prin care trec este că trebuie să acorde o importanță maximă familiei. Mă rog să existe iertare, claritate, dragoste și hotărâre. Sper ca la un moment dat să se rezolve totul”, a apus Michelle Obama în declarația ei de atunci pentru Access Hollywood.
Meghan Markle și Michelle Obama sunt susținători ai educației
Eforturile umanitare ale lui Michelle Obama nu s-au încheiat când a părăsit Casa Albă. În 2018, ea a fondat Girls Opportunity Alliance. A fost ca o continuare a îndatoririlor sale de primă doamnă în inițiativa globală Let Girls Learn.
Meghan Markle a avut de fapt șansa de a o intervieva pe doamna Obama pentru British Vogue și a întrebat despre organizație.
„Am format Girls Opportunity Alliance pentru că am văzut puterea educației în propria mea viață”, a spus alumul de la Havard Law School. „Și cred că fiecare fetiță, indiferent de circumstanțele ei, merită oportunitatea de a învăța. De a crește și de a acționa pe baza cunoștințelor ei.”
Accesul la educație este, de asemenea, o prioritate pentru Ducesa de Sussex. Ea este patrona Asociației Universităților din Commonwealth. Într-o scrisoare de susținere publicată, ea a spus că este important „pentru toți oamenii, indiferent de sex sau mediul socio-economic, să aibă oportunitatea de a accesa acest învățământ superior. Pentru că educația extinde mentalitățile, iar acele minți pot extinde atunci sfera lumii. De la un nivel micro la un nivel macro, cu educația putem să vedem mari schimbări”.
Pe lângă dorința lor pentru schimbare, Obama și Markle sunt autori, mame, persoane publice și aparent prietene.
Meghan Markle și Michelle Obama sunt prietene apropiate
După ce s-au întâlnit la Londra la turneul de carte „Becoming”, relația dintre Meghan Markle și Michelle Obama a părut să înflorească. La doar un an după aceea, Markle lua masa cu Obama.
Fosta primă doamnă a avut doar lucruri pozitive de spus despre Markle. Într-o postare pe Instagram, Obama a descris-o pe Ducesă drept „un lider atent care rupe modelul și ne face lumea mai bună”. De asemenea, ea a scris: „Fie că se întâlnește cu liderii noștri @ObamaFoundation sau că ajută fetele din întreaga lume să caute educația pe care o merită, ea este o inspirație pentru mulți”.
Obama a fost prietenă cu Familia Regală de ani de zile. Chiar și pe vremea când Prințul Harry era încă burlac.
În iunie 2015, Ducele a găzduit-o pe doamna Obama, fiicele ei și mama ei la ceai la Palatul Kensington. Prințul Harry s-a alăturat fostei prime doamne pentru a vizita un liceu din Chicago pentru summitul inaugural al Fundației Obama. Sunt șanse mari ca Michelle Obama și Meghan Markle să se implice pentru o inițiativă de schimbare a lumii.