Ce culoare să-ți vopsești părul, în funcție de zodia în care te-ai născut

Ce culoare să-ți vopsești părul în funcție de zodia în care te-ai născut poți afla în doar câteva secunde. Dezvăluirile interesante au fost făcute de o astroloagă renumită peste hotare. Iar mărturiile sale au stârnit multe discuții în rândul celor din social media.

Alina Drăgușin
Alina Drăgușin
Publicat: 4 septembrie 2023, 6:46

Solaris, specialista în astrologie, susține că persoanele au ca semn zodiacal Berbecul și Săgetătorul sunt mai dornice să își schimbe look-ul, conform tendințelor din beauty. Și, datorită curajului lor, acestea vor tânji după nuanțe strălucitoare la păr. Altfel spus: culori care captează atenția imediat.

Ce culoare să-ți vopsești părul în funcție de zodia în care te-ai născut

Doamnele și domnișoarele născute în zodia Taur și Capricorn prețuiesc stabilitatea și tradiția, a subliniat Solaris. Tocmai din aceste motive nativele celor două zodii vor prefera culorile clasice la păr. Și, deși, apreciază blondul Barbie, dar și arămiul în nuanța acelui roșu fierbinte, nu vor îndrăzni să își vopsească astfel podoaba capilară.

„Părul nostru este o parte vizibilă a identității noastre și poate servi ca o modalitate de a ne exprima personalitatea și stilul”, a declarat Solaris pentru publicația Bustle.

Berbec: 21 martie – 19 aprilie

Fiind un semn zodiacal guvernat de Foc și Marte, fiecare reprezentant este pasional și încrezător în sine. Aceste detalii îl face pe nativul sau nativa Berbec să prefere să aibă în păr culori îndrăznețe, vibrante, respectiv: roșu și arămiu.

Reclamă

„Aceste culori reflectă natura ta (n.r.: a Berbecului) pasională și energică”, a subliniat Solaris, conform sursei citate.

Taur: 20 aprilie – 20 mai

Pe cele născute în această zodie de Pământ nimic nu le face să se simtă mai bine decât o nuanță caldă la păr, respectiv un castaniu.

Reclamă

„Întemeiat și practic, preferați culorile naturale ale părului, cum ar fi maro închis sau un brunet. Aceste culori completează personalitatea ta de încredere și, totodată, te face să fii cu picioarele pe pământ”, a explicat renumita astroloagă.

Gemeni: 21 mai – 21 iunie

Fiind un semn zodiacal guvernat de Aer, Gemenii încearcă literalmente fiecare tendință în materie de culori la păr. Nu e de mirare că nativii Gemeni au încercat totul: de la roz, la nuanța lavandei, dar și blondul-gheață. În plus, aceste culori îi prind foarte bine.

Și, pentru că își schimbă preferințele la fel de des ca bătăile vântului, nu se atașează de nicio culoare de vopsea de păr. Astrologii le recomandă să folosească și peruci, pentru că, astfel, își vor proteja podoaba capilară.

Rac: 22 iunie – 22 iulie

Dacă cineva își va lăsa părul să devină gri complet, acela va fi o persoană Rac. Având în vedere că este un semn de Apă și este puternic influențat de Lună, îi place să proiecteze o atmosferă confortabilă, reconfortantă, care permite tuturor celor din jurul tău să se relaxeze. Tonurile de argintiu și gri dau energie mamelor Rac și o notă de misticism. Totodată, nativilor acestei zodii de Apă li se potrivesc acele culori care te fac să te gândești la naturalețe.

Leu: 23 iulie – 22 august

Lei, voi vă simțiți mereu cel mai bine când podoaba voastră capilară are acel blond vibrant. Și asta pentru că vă place să fiți în centrul atenției. Iar când nu vă vopsiți în această nuanță, optați pentru o tunsoare îndrăzneață.

„Încrezători în sine, Leii pot îmbrățișa culorile de păr îndrăznețe, dar și pe cele care captează atenția. Poate fi vorba despre blond sau auriu, deoarece reflectă carisma lor naturală și dorința de a ieși în evidență”, a spus Solaris. Dezvăluirile au fost făcute într-un interviu care a avut drept subiect culoarea în care să îți vopsești părul în funcție de zodia în care te-ai născut.

Fecioară: 23 august – 22 septembrie

Ca semn de Pământ, cea născută în zodia Fecioară trăiește pentru o culoare a părului simplă, șic și ușor de întreținut. În plus, au precizat astrologii de peste hotare, o astfel de nuanță se potrivește cu a ta garderobă neutră. Iar dacă în urmă cu ceva ani, ai îndrăznit să își vopsești părul cu albastru, în prezent, ești gata să te întorci la o nuanță naturală. Pe lângă negru, castaniu, blondul care te face să te gândești la miere este și el în topul preferințelor tale.

Descoperă cele mai dezirabile zodii cu care să ai o relație. Cu ultimele două poți să te căsătorești, au precizat experții în astrologie.

Balanță: 23 septembrie – 23 octombrie

Cunoscute pentru diplomație și bun gust, Balanțelor li se potrivesc în păr culori care te fac să te gândești la o lume fantastică. Este vorba despre roz, verde deschis și albastru pal, au precizat unii dintre astrologii străini.

Scorpion: 24 octombrie – 21 noiembrie

Enigmatic, intuitiv și rezervat sunt doar trei dintre trăsăturile asociate acestui semn zodiacal guvernat de Apă. Și, pentru că au o personalitate atât de dinamică, nativilor Scorpion le sunt recomandate ca nuanțe la păr: maro închis, negru și roșu intens.

Săgetător: 22 noiembrie – 21 decembrie

Fiind un semn zodiacal guvernat de Foc, persoanele născute în zodia Săgetător au un spirit liber și sunt dornice de aventură. „O aventură” își doresc ori de câte ori se privesc în oglindă sau ies în public. Astfel, specialiștii susțin că acestor nativi li se potrivesc în păr nuanțele de albastru electric, verde vibrant, dar și roșu aprins.

Capricorn: 22 decembrie – 19 ianuarie

Cunoscuți pentru că sunt siguri pe ei înșiși, rezervați și liniștiți, culorile închise sunt ideale pentru cei născuți în acest semn zodiacal guvernat de Pământ.

„Practici și disciplinați, Capricornii pot prefera culorile de păr clasice și atemporale, cum ar fi negru sau maro închis”, a mărturisit Solaris.

Vărsător: 20 ianuarie – 18 februarie

Influențat de elementul Aer, acest semn zodiacal este definit de sensibilitatea și abilitățile sale sociale. Și, au mai spus astrologii, nativilor Vărsător nu le este frică de schimbare și tind să fie excentrici. Un negru în tonuri de albastru ar putea fi o alegere perfectă, au scris cei de la publicația Hola.

Pești: 19 februarie – 20 martie

Astrologii le recomandă celor care sunt născute în această zodie de Apă să opteze pentru un blond. Și, în același timp, să îndrăznească să își facă șuvițe roz, verzi, albastre, mov dar și în alte nuanțe pe care le preferă la un moment dat.

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Imagine cu harta tuturor semnelor zodiacale, folosite pentru a ilusta horoscopul zilnic.
Horoscop zilnic
Horoscopul zilei de 30 ianuarie 2026. Racii sunt sinceri în relația de cuplu. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 30 ianaurie 2026 spune că energia cosmică te provoacă să te reconectezi cu tine însăți, să-ți asculți intuiția și să-ți faci ordine în gânduri. Indiferent de zodie, ai șansa să observi...
2
Cele 12 semne zodiacale, dispuse în cercuri concentrice, cu un soare stilizat în interior, pe un fundal în nuanțe de mov și albastru.
Horoscop lunar
Horoscopul lunii februarie 2026. Nativii își depășesc limitele
Horoscopul lunii februarie 2026 vine cu un amestec interesant de energie: pe de o parte, te provoacă să-ți gestionezi mai atent timpul, banii și emoțiile, iar pe de altă parte îți oferă momente de...
3
Cele 12 semne zodiacele, dispuse în cercuri, cu două inimi în centru
Horoscop lunar
Horoscopul dragostei pentru luna februarie 2026. Nativii caută înțelegere în relații
Este această perioadă potrivită pentru apropieri sau pentru despărțiri? Citește horoscopul dragostei pentru luna februarie 2026 și vezi despre ce este vorba. Există mai mult adevăr în relații, dar și mai multă tăcere. Curajul...
4
Actriță care vorbește în fața unui public pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Această vedetă a făcut o mișcare neașteptată după ce a fost judecată în mediul online. Actrița arată așa acum
Actrița din The Real Housewives of Beverly Hills a arătat noul său look în weekend, după ce a dezvăluit că a primit în sfârșit un diagnostic oficial pentru deformarea facială de care suferă. Această...
5
Dakota Johnson poartă o rochie neagră și părul lung pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Dakota Johnson a surprins cu o ținută de podium la Săptămâna Modei de la Paris. Ce detaliu a reușit să atragă atenția
Actrița este ambasadoarea casei Valentino, ceea ce înseamnă că este prezentă fără doar și poate la toate evenimentele. Dakota Johnson a surprins cu o ținută de podium la Săptămâna Modei de la Paris. Ce...
PARTENERI
×