Sportivul în vârstă de 33 de ani pare relaxat și fericit în compania familiei. Acesta a vrut să împărtășească cu fanii imagini din vacanța de pe Riviera Franceză. Nu este prima dată când Conor le oferă admiratorilor din mediul online imagini din viața personală. Acum are și un iaht de lux, care a atras atenția tuturor, scrie DailyMail.com.
Conor McGregor se relaxează cu familia în Saint Tropez
Conor a fost fotografiat într-o formă fizică de invidiat. Sportivul a apărut doar într-o pereche de pantaloni scurți, lucru care a lăsat la vedere abdomenul intens lucrat. Pugilistul a plătit peste 2 milioane de lire sterline pentru iahtul Lamborghini. Acesta e unul dintre cele 63 care vor fi construite de producătorul italian. Acesta a intrat în posesia ambarcațiunii luna trecută.
Vezi mai multe imagini cu familia lui McGregor în GALERIA FOTO!
Barca lui este considerată a douăsprezecea de pe linia de producție, un tribut adus mărcii sale de whisky, Proper Twelve. Dar prețul este mic pentru sportivul irlandez, care are o valoare netă estimată la 145 de milioane de lire sterline.
Conor a fost filmat de un echipaj de filmare în timpul călătoriei sale, în timp ce se bucura de o zi pe apă, la soare. Tecnomar 63 a fost proiectat și construit de Italian Sea Group și Tecnomar pentru Lamborghini.
Iahtul cu lungimea de aproximativ 20 de metri poate atinge o viteză maximă de 60 noduri. Are 4.000 de cai putere, cu un motor dublu V-12 de 24,2 litri. Înainte de a se îmbarca pe iaht, Conor a fost văzut salutând un prieten după ce și-a scos tricoul alb pentru a-și expune trupul la soare.
A fost văzut pozând cu familia pe doc înainte de a se urca pe barcă. Conor și logodnica sa, Dee Devlin, se află în Franța alături de cei trei copii ai lor. Conor JR., în vârstă de 5 ani, Croia, de 3 ani și Rian, de numai 13 luni.
Ce spune Conor despre relația sa cu Dee Devlin
Sportivul irlandez s-a îmbrățișat cu partenera sa în timp ce s-au relaxat pe ambarcațiunea de lux. Imaginile au fost publicate pe contul de Instagram al lui Dee.
Conor și-a arătat corpul musculos în timp ce a pozat fără cămașă, cu brațele înfășurate în jurul lui Dee. Cei doi își făceau selfie-uri și se bucurau de vremea frumoasă. Cuplul a părut să fie la fel de fericit ca întotdeauna după ce și-au consolidat dragostea unul pentru celălalt. Ei s-au logodit în 2020, după 12 ani de relație.
Conor McGregor și iubita lui, Dee Devlin, s-au cunoscut în anul 2008, într-un club, când bărbatul avea doar 19 ani.
Conor a profitat la maximum de super iaht-ul său Lamborghini, petrecând timp pe vas în timp ce se afla în Monaco pentru Marele Premiu F1. În trecut, sportivul a spus că a decis să facă box pentru a avea un trai bun: „Fac acest lucru pentru a asigura un viitor pentru familia mea și pentru Dee. Într-o zi, vreau ca eu și Dee să avem posibilitatea să ne relaxăm pe o plajă și să n-avem nicio grijă. De asta fac ce fac”.