Cum arată fiul rapperului canadian Drake. Cine este mama acestuia

Adonis, fiul cântărețului canadian Drake, l-a însoțit pe acesta pe scena Premiilor Billboard, în momentul în care tatăl său a fost celebrat drept Artistul Deceniului. Vezi cum arată fiul rapperului canadian Drake.

Publicat: 1 iunie 2021, 7:57 / Actualizat: 9 noiembrie 2021, 15:18

Starul i-a dedicat micuțului în vârstă de trei ani unul dintre cele mai importante premii ale carierei sale de până acum. Drake, pe numele său real, Aubrey Graham, a fost însoțit la Premiile Billboard din 2021 de fiul său.

Cum arată fiul rapperului canadian Drake

„Chiar și atunci când fac o treabă bună, mă întreb mereu cum aș putea să-mi îmbunătățesc performanța. Rar sărbătoresc o realizare”, și-a mărturisit artistul nesiguranța, pe care o folosește ca pe un „combustibil” care să îl ajute să reușească.

Nu am scris un discurs grandios despre cum să reușești și de ce este nevoie, pentru că sincer eu însămi nu înțeleg exact cum s-a întâmplat acest lucru; trebuie să mărturisesc însă că am petrecut nenumărate ore analizând toate lucrurile pe care le-am făcut greșit. În seara aceasta, pentru prima oară, sunt sigur că am făcut ceva bun

– Drake

Starul și-a încheiat discursul mulțumind „frumoasei sale familii”, luându-și în brațe fiul, și dedicându-i acestuia premiul său, informează CNN. Pentru aproape un an de la nașterea sa, Drake și-a ținut fiul departe de ochii publicului.

Adonis s-a născut la 11 octombrie 2017, și urmează să împlinească anul acesta patru ani. Drake a dezvăluit motivul pentru care l-a ținut departe de lumina reflectoarelor pe cel mic, în piesa sa „Emotionless”: „Nu-mi ascundeam copilul de lume, ascundeam lumea de copilul meu”.

Reclamă

Vezi mai multe poze în GALERIA FOTO!

Adonis, fiul rapperului Drake, îl însoțește pe tatăl său la Premiile Billboard din 2021
Adonis, fiul rapperului Drake, îl însoțește pe tatăl său la Premiile Billboard din 2021 / Profimedia Images

Cine este mama copilului lui Drake

Reclamă

Mama lui Adonis este Sophie Brussaux, o fostă vedetă de filme pentru adulți, în vârstă de 30 de ani. Aceasta este născută și crescută în Franța, iar în prezent lucrează ca artistă.

Ea a fost văzută pentru prima dată în compania rapperului canadian în ianuarie 2017, când au luat cina împreună în orașul Amsterdam, împreună cu un grup de prieteni.

Sophie l-a născut pe Adonis în octombrie 2017, la nouă luni după ce a fost fotografiată alături de Drake. Fiul lui Drake poartă un nume deosebit. În mitologia greacă, Adonis fiind iubitul muritor al zeiței iubirii, Afrodita.

Rapperul a mărturisit că  a simțit nevoia să confirme paternitatea copilului său, prin intermediul unui test ADN, informează presa internațională.

https://www.instagram.com/p/COrG1NkrLRR/?utm_source=ig_web_copy_link

Viața lui Drake

Drake este cunoscut în Canada pentru rolul serialului pentru adolescenți „Degrassi: The Next Generation”. Mai târziu, el a devenit celebru în întreaga lume pentru piese de succes precum „Take Care”, „One Dance” și „Hotline Bling”.

Aubrey Drake Graham s-a născut la 24 octombrie 1986, în Toronto, Canada. Rapperul a crescut într-o familie extrem de „muzicală”. Tatăl său, Dennis Graham, a fost baterist al starului rock Jerry Lee Lewis. Tatăl său este afro-american, iar mama sa este de origine evreiască.

Părinții lui Drake au divorțat când el avea doar cinci ani, potrivit presei de specialitate. Iar acesta a fost crescut de mama sa în Forest Hill, un cartier înstărit al orașului Toronto.

După o serie de încercări nereușite, artistul mărturisește că era chiar pe punctul de a se angaja într-o slujbă obișnuită. Însă norocul i-a surâs, iar în 2010, lansează primu său album înregistrat în totalitate într-un studio muzical: Thank me later. De atunci succesul a devenit pentru el un bulgăre ce s-a rostogolit și a devenit tot mai mare.

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
O femeie în rochie albă care reprezintă unul dintre cele 3 semne zodiacale sunt incredibil de norocoase în anul Calului de Foc 2026
Horoscop
3 semne zodiacale sunt incredibil de norocoase în anul Calului de Foc 2026. Află dacă te numeri printre ele
3 semne zodiacale sunt incredibil de norocoase în Anul Calului de Foc 2026. Acești nativi au parte de multe surprize plăcute și de oportunități neașteptate. Este o perioadă de bun augur pentru aceste semne...
2
O femeie cu un felinar care reprezintă una dintre cele 4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026
Horoscop
4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026. Află dacă te numeri printre ele
4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026. Acești nativi au parte de momente surprinzătoare. Venus, planeta iubirii și a banilor, își arată forța asupra acestor zodii. Patru semne...
3
Imagine cu harta tuturor semnelor zodiacale, folosite pentru a ilusta horoscopul zilnic.
Horoscop zilnic
Horoscopul zilei de 27 februarie 2026. Peștii își depășesc limitele. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 27 februarie 2026 spune că simți nevoia să încetinești ritmul sau, dimpotrivă, să începi ceva care să-ți stimuleze mintea și sufletul. Este o zi în care contrastele se împletesc armonios: unii...
4
Martin Short alături de familie pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Motivul pentru care fiica lui Martin Short s-a sinucis. De mai mulți ani se lupta pentru viața ei
Încă o dată, comediantul a fost nevoit să treacă printr-un moment dificil în viața personală. Motivul pentru care fiica lui Martin Short s-a sinucis. De mai mulți ani se lupta pentru viața ei. Vestea...
5
Nick Reiner alături de părinții și frații lui pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Nick Reiner a pledat nevinovat în urma acuzațiilor care i s-au adus. Ce urmează pentru fiul actorului Rob Reiner
Nick Reiner, în vârstă de 32 de ani, este judecat în două capete de acuzare pentru omor de gradul întâi în legătură cu înjunghierea fatală a părinților săi. Nick Reiner a pledat nevinovat în...
PARTENERI
×