Pielea din jurul ochilor este mai subțire decât restul pielii de pe chipul tău. De asemenea, aceasta este intens vascularizata, ceea ce înseamnă că foarte mult sânge trece prin vasele de sânge care se găsesc în zona respectivă. Pielea din jurul ochilor trebuie hidratată zilnic și tratată cu foarte multă atenție. Ți-am pregătit câteva sfaturi utile pentru a diminua aspectul ridat, dar și pentru a trata aspectul de piele uscată din jurul ochilor.
Cum să hidratezi pielea uscată din jurul ochilor
Dacă pielea ta uscată din jurul ochilor este cauzată de factorii fizici pe care i-am pomenit anterior, atunci poți opta pentru câteva tratamente naturiste pe care să le prepari chiar la tine acasă. Primul lucru pe care îl poți face este să-ți achiziționezi un umidificator, dacă aerul din casa ta este mult prea uscat. Evită pe cât de mult poți folosirea apei fierbinți.
De asemenea, elimină din rutina ta de îngrijire produsele care conțin parfum și înlocuiește-le cu produse mai blânde pentru tenul tău.
Hidratează-ți pielea din jurul ochilor cu produse care nu conțin parfum sau alte chimicale dăunătoare. Încearcă să limitezi atingerea ochilor, mai ales după ce ți-ai aplicat un parfum.
Aplică comprese cu apă rece pe zona cu piele uscată. Investește în produsele hidratante și acordă mai multă atenție acestui aspect. Rutina de îngrijire coreeană pune foarte mult accent pe îngrijirea pielii din jurul ochilor. Poate ar trebui să o reconsideri dacă ai pielea uscată în jurul ochilor.
Cauzele apariției pielii uscate în jurul ochilor
Există mai multe cauze care pot să-ți determine apariția pielii uscate din jurul ochilor. În funcție de gravitatea situației, problema se poate rezolva mai rapid sau cu un tratament îndelungat.
Una din cauzele principale ale pielii uscate ține de mediul în care trăim. Umiditatea scăzută și clima rece pot provoca rapid uscarea pielii din jurul ochilor. Apa fierbinte este o altă cauză a acestei condiții estetice. Pe lângă factorii ce țin de mediu, se poate pune un diagnostic care să țină de niște probleme interne.
Dacă ai pielea uscată din jurul ochilor și ești îngrijorată cu privire la acest aspect, ar trebui să vizitezi medicul dermatolog. Acesta poate să stabilească dacă nu cumva suferi de dermatita de contact. Dermatita de contact se produce atunci când pielea ta intră în contact cu o substanță care să-ți irite zona sensibilizată.
Acest lucru poate duce la aspectul de piele uscată, la roșeață sau chiar la iritațiii. Dermatita de contact poate să fie cauzată de produsele de curățare pentru păr, măștile faciale, produsele de make-up, crema de protecție solară sau clorul de la piscină.
Produsele care conțin parfum îți pot irita pielea cu ușurință. Dermatita de contact poate apărea oricând, prin urmare fii foarte atentă la produsele de pare le folosești.
Dermatita atopică este o altă condiție care poate duce la aspectul de piele uscată în jurul ochilor. Această condiție este, de cele mai multe ori, diagnosticată în timpul copilăriei.
Medicul dermatolog este singurul care poate să stabilească dacă suferi de dermatita atopică, prin urmare cel mai bine este să-ți programezi o vizită la acesta. Tot el îți va stabili un tratament special pentru a putea să o ții sub control.
Remedii pe care să le prepari la tine acasă
Dacă pielea uscată din jurul ochilor este cauzată de factorii fizici, atunci poți face câteva lucruri pentru a remedia acest lucru chiar la tine acasă. Pentru a-ți hidrata pielea sensibilă din jurul ochilor poți opta pentru produse care au în componența lor ulei de jojoba, glicerină, acid lactic, sau unt de shea.
Aceste produse sunt ideale pentru a hidrata în profunzime pielea din jurul ochilor. Înainte de a le aplica pe față, nu uita să te consulți cu medicul tău dermatolog. Doar acesta poate să stabilească ce tratament ți se potrivește cel mai bine.
De altfel, cel mai important este să previ apariția pielii uscate în jurul ochilor. Ai grijă de sănătatea pielii tale și informează-te înainte de a apela la orice fel de tratament.