Pentru nativii Gemeni lucrurile par să se balanseze în această perioadă. Dorești să petreci mai multă vreme în cadrul investițiilor pe termen lung, iar acest lucru îți poate crea neplăceri. Încearcă să nu vorbești cu toți cei pe care îi întâlnești despre ceea ce ți se întâmplă, nu toată lumea îți este prietenă. Focusează-te doar pe lucrurile cu adevărat importante și încearcă să treci mai ușor peste greutățile vieții. Pentru cei aflați încă pe băncile școlii, acum poate fi vorba despre completarea unor teste importante.
Rac: 22 iunie – 22 iulie
Nativii Rac reușesc în această săptămână să-și ducă toate planurile la bun sfârșit. Relațiile personale tind să meargă pe drumul corect, iar fiecare decizie luată va avea un punct comun alături de partener. Cu toate că au existat probleme în trecut, acestea se vor ezita foarte ușor acum. Dacă știi că ai făcut greșeli, este momentul să le repari. Astrele îți recomandă să folosești o comunicare activă, spune Yourtango.com. Te grăbești să-ți finalizezi anumite aspecte financiare, iar acest lucru îți poate pune bețe în roate din punct de vedere social.
Află care este cuvântul care descrie fiecare zodie în parte. Cum sunt caracterizați nativii, potrivit astrologilor
Leu: 23 iulie – 22 august
Horoscopul săptămânii 16 ianuarie – 22 ianuarie 2023 spune că nativii Leu reușesc să-și pună lucrurile în ordine. Mai organizați ca oricând, aceștia nu se vor mai lăsa duși de val. Trăiești clipe de poveste alături de un prieten bun și pui la cale planuri pentru vara care stă să vină. Aproape de sfârșitul perioadei tinzi să nu mai acorzi atât de multă importanță lucrurilor mărunte. Descoperi noi persoane care îți vor binele, însă acest lucru îți ridică mai multe semne de întrebare. Nu deveni suspicioasă și rămâi la același nivel de entuziasm.
Fecioară: 23 august – 22 septembrie
Nativii Fecioară fac o descoperire importantă acum. Anumite evenimente te pot întrista, însă acest sentiment nu va dura mult. Astrele spun că trebuie să îți pui în acțiune partea creativă. Poți aștepta diferite misiuni oferite la locul de muncă pentru a-ți ocupa timpul. Este posibil să-ți dorești o reconversie profesională. Ai parte de un somn bun datorită anumitor schimbări pe care le-ai realizat în viața ta. Ar trebui să elimini glutenul din dietă. Este o perioadă bună pentru a face descoperiri importante.
Balanță: 23 septembrie – 23 octombrie
În această săptămână lucrurile merg cum nu se poate mai bine pentru nativii Balanță. Poți începe proiecte noi ce la început te mențin foarte entuziasmată. Poate fi vorba despre o carte nouă pe care ai descoperit-o recent sau chiar un film bun. Este cazul să realizezi că anumite sentimente care îți creează discomfort te vor însoți mai multă vreme. Indiferent de lista pe care ți-ai creat-o cu lucruri pe care ți le dorești realizate, ești gata să dai tot ce ai mai bun. Este timpul pentru o balanță între viața profesională și cea personală.
Scorpion: 24 octombrie – 21 noiembrie
Nativii Scorpion reușesc să-și plătească toate datoriile în această perioadă. Ai dificultăți în a-ți organiza anumite sarcini de peste zi, însă odată ce îți pui în minte anumite lucruri reușești să le duci până la capăt. Semnele că viața ta se transformă în bine au fost mereu acolo. Cu toate acestea, reușești să-ți creezi singură probleme gândindu-te prea mult la viitor. Anumite schimbări te pot deruta, însă încearcă să mergi pe același drum fără abateri.
Săgetător: 22 noiembrie – 21 decembrie
În această perioadă, nativii Săgetător îmbrățișează fericirea. Casa dragostei și a relațiilor pare să se modifice acum, în ciuda eforturilor tale de a menține totul pe aceeași linie. Dacă întâlnești opinii diferite de ale tale, nu este cazul să faci mare caz din asta. Pentru a îmbrățișa relații fericite nu trebuie să ai dreptate tot timpul. Această idee te poate scoate din zona de confort, dar îți aduce un plus de valoare. Un membru al familiei vine în vizită, iar acest lucru îți creează o mică schimbare în program.
Capricorn: 22 decembrie – 19 ianuarie
În această perioadă nativii Capricorn sunt văzuți ca o autoritate. Reușești să iei cuvântul în orice direcție și te simți ca un membru activ în societate. Orice obstacol pe care îl întâmpini îți va schimba modul de a vedea viața în general. Este posibil să negociezi anumite ajutoare adiționale pentru proiecte pe care nu le poți duce până la capăt. Pe plan financiar vei reuși să aduci mai multe resurse financiare în casă. Acest lucru te va epuiza fizic și psihic.
Vărsător: 20 ianuarie – 18 februarie
Nativii Vărsător își regăsesc puterea în această perioadă. Casa aventurii și a dragoste vine să-ți arate multiplele beneficii pe care le ai dacă acționezi așa cum îți dictează sufletul. Poți adăuga mici drame în relația ta, însă nu vor fi un punct de cotitură. Dorința de a călători este mult mai intensă acum. Spre finalul săptămânii simți nevoia de odihnă. Complimentele celor din jur tind să te copleșească, însă îți creează o stare de bine ce durează.
Pești: 19 februarie – 20 martie
Nativii Pești reușesc să blocheze orice situație care i-ar aduce într-un punct critic. Astrele îți sugerează să-ți reorganizezi gospodăria, astfel încât să nu te încarci emoțional. Poate fi vorba chiar despre schimbarea locuinței. Vor exista oportunități financiare cărora nu este cazul să le dai cu piciorul. Este nevoia să faci mai multe cercetări până ajungi să-ți găsești o variantă potrivită.
Vezi galeria foto
12 poze