Gemeni: 21 mai – 21 iunie
Horoscopul săptămânii 22 august – 28 august 2022 spune că Gemenii se numără sunt norocoșii acestei perioade. Din fericire, aceștia vor avea șansa de a-și etala forțele în orice domeniu, conform Yourtango.com. La sfârșitul acestei perioade vei avea parte de un moment de cumpănă. Vei încerca totuși să delimitezi ceea ce-ți dorești cu adevărat de ceea ce visezi cu ochii deschiși. Relația pe care o ai în prezent nu îți mai aduce satisfacții. În relațiile cu cei apropiați se poate forma o discrepanță. Astrele îți arată drumul simplu pe care poți călca oricând.
Rac: 22 iunie – 22 iulie
Racii vor avea mai mult noroc ca oricând. Dacă până acum nu se imaginau în această ipostază, iată că este momentul să arată tot ceea ce pot. La locul de muncă, o colegă îți poate juca feste și trucuri pentru a-ți pune bețe în roate. Cu toate acestea, la sfârșitul acestei perioade vei realiza cine ți-a fost alături și cine te-a îmbrâncit. Pe plan personal, lucrurile au ajuns să fie puse sub semnul întrebării. Astrele te sfătuiesc să îți acorzi clipe de sinceritate în tihnă.
Leu: 23 iulie – 22 august
Sunt cei mai protectivi nativi ai zodiacului, însă de data aceasta vor merge pe cont propriu. Deși au fost întotdeauna atenți la cele mai mici detalii, acum totul pare să se schimbe. Rudele și prietenii nu te vor mai recunoaște. Pe plan profesional, dai dovadă de multă tenacitate. Ai grijă cui îi destăinui secrete aflate în ani de cercetare. Încrederea de sine și forța interioară vor avea un impact puternic asupra celor din jurul tău pe viitor, spune Purewow.com.
Fecioară: 23 august – 22 septembrie
Horoscopul săptămânii 22 august – 28 august 2022 îi va pune pe acești nativi într-un joc periculos al sentimentelor. Indiferent că vorbim despre schimbarea unei relații sau amânarea unei despărțiri, totul pare că stă atârnat de un fir de ață. Sfârșitul acestei perioade nu va schimba prea mult peisajul, însă va veni cu gânduri de pace.Dacă până acum ți-ai oferit prea mult timp de odihnă, gândește-te că și tu ai nevoie de astfel de momente. Cu toate că ești muncitoare, trebuie să mai spui stop.
Balanță: 23 septembrie – 23 octombrie
Este o perioadă extrem de nefastă pentru nativii din zodia Balanță. O investiție pe care o așteptau cu sufletul la gură nu va avea efectul scontat în aceste momente. Astrele spun că niciodată nu trebuie să te arunci cu capul înainte. Pe plan personal ai mai mult noroc. Vei realiza că ai luat cea mai bună decizie de până acum. Nu te lăsa înșelată de mici daruri primite de la subalterni. Odată ce ți-ai descoperit latura puternică, folosește-o.
Scorpion: 24 octombrie – 21 noiembrie
Acești nativi se vor împărți în această săptămână între familie și locul de muncă. Cu toate acestea, surprinzător este că vor reuși să ducă la bun sfârșit cele mai multe dintre planuri. Toate lumea se arată mândră de tine. Cei din familie îți organizează o petrecere surpriză. Nu este cazul să minți atunci când ți se cere să spui ceea ce îți dorești cu adevărat.
Săgetător: 22 noiembrie – 21 decembrie
Acești nativi vor avea parte de cele mai intense momente. Dacă săptămâna începe cu o veste bună, pe parcursu lucrurile se schimbă complet. Vei avea nevoie de îngrijiri, însă îți va fi mult prea teamă să ceri acest lucru. Astrele te sfătuiesc să ai mai mult curaj. Relația cu partenerul de viață devine una anostă, iar tu nu știi cum anume să scapi de sentimentele care te încearcă în ultimul timp.
Capricorn: 22 decembrie – 19 ianuarie
Horoscopul săptămânii 22 august – 28 august 2022 le aduce acestor nativi o perioadă dificilă din punct de vedere profesional. Alături de familie lucrurile par să meargă într-o direcție perfectă, dar la locul de muncă nimic nu funcționează. Subalternii nu îți vor da ascultare, iar tu te vei găsi responsabilă pentru tot haosul din cadrul proiectului. În relația de cuplu ai ultimul cuvânt de spus, iar asta dă dovadă de putere. Vizita unei prietene îndepărtate îți va readuce la viață multe amintiri pierdute..
Vărsător: 20 ianuarie – 18 februarie
Vărsătorii se numără printre cei care vor avea o săptămână relaxantă pe toate planurile, asta pentru că tot ceea ce credeau până acum că este dificil, iată că acum se va schimba. În orice fel de ipostază, aceștia vor reuși să-și adune gândurile și emoțiile într-un singur loc. Dacă știi că astrele ți-au fost până acum alături, în aceste momente nu mai este cazul să te îndoiești de puterea lor.
Pești: 19 februarie – 20 martie
Peștii se regăsesc în tabloul zodiilor lipsite de vervă în această săptămână. Deși ești plină de optimism, ai o modalitate de a nu duce spre sfârșit niciunul dintre proiecte. În cele din urmă ajungi să renunți și să-ți dorești o altă cale de ieșire. Pe plan profesional ai șanse mari să primești mărirea de salariu mult dorită.
Vezi galeria foto
12 poze