În ziua de 14 martie, este de așteptat ca astrele să îi influențeze pe nativi în sensul acceptării unor provocări, învățării din greșelile trecutului sau înțelegerii propriilor stări interioare pentru gestionarea cu succes a situațiilor prezente.
Horoscopul zilei de 14 martie 2021
Săgetătorii au multe idei și vor apela la creativitate. Peștii trebuie să se organizeze dacă doresc să își vadă obiectivele îndeplinite.
Berbec: 21 martie – 19 aprilie
Ești foarte deschisă zilele astea și îi poți găsi pe cei care gândesc la fel, chiar și în împrejurările în care ai crezut că predomină dogma. Nu îți neglija propriile instincte.
Cu lecțiile învățate, viitorul pare clar și ai nevoie doar de câteva obiective scrise pe o bucată de hârtie, astfel încât să poți urmări și vizualiza procesul creativ în esența sa.
Taur: 20 aprilie – 20 mai
Se apropie momentul potrivit pentru anumite probleme emoționale și familiale. Curăță-ți mediul de lucru și mintea pentru a putea gestiona haosul care te înconjoară. Eliberează-te de ceea ce nu îți mai aduce niciun beneficiu și rămâi vigilentă pentru a profita de momentul potrivit în care să acționezi.
Gemeni: 21 mai – 21 iunie
Ești pregătită să merge până la capăt și să faci lucruri pe care nu le-ai făcut până acum, potrivit Astrology.com. Trecutul nu îți vă mai stă în cale și ești pregătită să experimentezi, să încerci o abordare diferită, să vorbești despre lucruri despre care nu ai vorbit niciodată și să îți lărgezți orizontul.
Rac: 22 iunie – 22 iulie
Acesta este un moment potrivit pentru a lua în considerare și a te gândi la probleme colective. Unele situații au fost dificile, dar încrederea în tine nu a fost zdruncinată și acum știi ce trebuie să faci, astfel încât să aduci o schimbare în mediul înconjurător.
Trebuie să te adaptezi situațiilor pe care ai vrea să le eviți, dar nu veii avea prea multe probleme în a găsi flexibilitatea necesară pentru a le suporta. Momentul de ușurare se apropie, așa că ai răbdare și planifică-ți mișcările cu câțiva pași în avans.
Leu: 23 iulie – 22 august
Nu te-ai gândit niciodată că unele aspectele vieții tale vor arăta așa cum o fac acum, dar nu poți schimba trecutul și trebuie să îmbrățișezi unele eșecuri și dezamăgiri pentru a merge mai departe. Fii sigură de noile alegeri și învăță lecțiile înainte de a continua. Caută echilibrul și rămâi în sfera autocontrolului, care îți permite să gestionezii situațiile incerte.
Fecioară: 23 august – 22 septembrie
Simți nevoia de a fi respectată mai mult de cei care te înconjoară, dar nu dorești să vorbești prea mult sau să oferi explicații când lucrurile ar trebui să fie deja suficient de clare. Cei care gândesc la fel vă vor înțelege punctul tău de vedere și, indiferent de neînțelegerile care rămân în centrul problemei, nu trebuie să discuți lucruri care ar trebui să fie de la sine înțelese, se arată în horoscopul zilei de 14 martie 2021.
Balanță: 23 septembrie – 23 octombrie
Nu vezi lucrurile într-o lumină realistă. Ceva te blochează și, deși ai vrea să faci progrese, este posibil să nu fii atât de pregătit pe cât crezi că ești. Nu știi să gestionezi situații care îți pun la îndoială încrederea de sine. Este momentul potrivit să te eliberezi de orice fel de influențe toxice și să treci la ceva nou.
Scorpion: 24 octombrie – 21 noiembrie
Unele lucruri trebuie confruntate în singurătate și, deși acest lucru te poate face să te simți izolată, este evident necesar. Trebuie să îți deschizi inima către cineva care poate înțelege sau reflecta asupra problemelor tale, chiar dacă nu te poate ajuta în mod practic. Să te bazezi pe tine este ceea ce face diferența. Nu te îndepărta de prioritățile tale. Mai ai multe de învățat.
Săgetător: 22 noiembrie – 21 decembrie
Ai numeroase idei în minte și s-ar putea să simți că nu ai suficient timp pentru a le pune în mișcare pe toate și a le vedea materializate. Lăsă-ți viziunile să se desfășoare, dar nu uita să faci planuri care să îți pună în evidență talentul și priceperea.
Fii creativă și combină mai multe lucruri într-unul, astfel încât să-ți poți folosi spațiul, timpul și energia cu înțelepciune. Ai control asupra întregii situații.
Capricorn: 22 decembrie – 19 ianuarie
Trebuie să înțelegi pe deplin posibilele consecințe ale acțiunilor tale, mai ales dacă iei în considerare unele acțiuni imorale și să te orientezi către resurse care nu îți oferă sentimentul realist de siguranță. Ai deja lucrurile de care ai avut cea mai mare nevoie și noua ta cale abia a început, lăsând puțin loc pentru manevre.
Vărsător: 20 ianuarie – 18 februarie
Viitorul te așteaptă. Oricât de fundamentate ar fi unele dintre obiectivele tale, trebuie să faci rost de resursele și energia necesare pentru a te îndrepta către ele cu viteză maximă și pe calea cea mai scurtă posibil. Citește printre rânduri și vezii semnificația reală a problemelor care sunt prezentate ca fiind drastice. Poate că ceea ce spun alții că este adevărat este o exagerare.
Pești: 19 februarie – 20 martie
Dorințele și visele sunt în centrul atenției și nu mai poți renunța la ele încă o dată. Pentru a deveni realitate, trebuie să faci pași practici în direcția potrivită și să urmezi un plan solid.
Ai încredere în vocea interioară, care își va fi cel mai bun aliat. Multe lucruri se pot face numai atunci când ești în ton cu tăirile interioare.