După ce au avut prima nuntă în Las Vegas, Affleck și soția sa au plecat într-o lună de miere de vis în Paris. Acolo au sărbătorit inclusiv aniversarea artistei. După momente de neuitat, cei doi s-au întors în Statele Unite ale Americii, acolo unde au decis că este momentul pentru un eveniment fastuos.
Jennifer Lopez și Ben Affleck au plecat în a doua lună de miere
Două nunți cer de la sine și două luni de miere. Cea de-a doua nuntă a artistei Jennifer Lopez cu Ben Affleck a avut loc în Georgia, pe proprietatea actorului. Evenimentul a ținut primele pagini ale tabloidelor din lumea întreagă.
Vezi mai multe imagini cu Jennifer Lopez și Ben Affleck în Galeria Foto!
Cei doi au dorit să celebreze momentul alături de cei dragi și au sărbătorit timp de trei zile. După toată această perioadă, Affleck și-a trimis copiii la mama lor, Jennifer Garner, și a plecat cu actuala soție în a doua lună de miere.
Dacă prima dată au ales să meargă în Paris, de data aceasta s-au decis să se relaxeze în Italia. Affleck și Lopez au fost cazați la unul din cele mai cunoscute hoteluri din zonă, iar spre seară s-au bucurat de o plimbare romantică cu barca pe Lacul Como.
Daily Mail a obținut mai multe fotografii cu Affleck care se uita la pozele cu soția sa în rochie de mireasă. Italia rămâne un loc cu totul aparte pentru JLo și partenerul său.
În 2021, după ce și-au reluat relația, cei doi au fost văzuți pe Coasta Amalfitană. Sursele spun că cei doi au ales să meargă singuri, fără copiii lor, de această dată.
Cum a arătat a doua nuntă a lui Ben Affleck cu soția sa, Jennifer Lopez
Jennifer Lopez și Ben Affleck s-au căsătorit a doua oară într-o ceremonie extraordinară. Toți invitații au fost rugați de mireasă să poarte ținute albe. Prima seară a celebrării s-a încheiat cu un foc de artificii spectaculos. Următoarea zi a debutat cu un picnic în aer liber.
JLo a atras privirile tuturor cu cele trei rochii de mireasă pe care le-a ales. Vedeta a colaborat alături de Ralph Lauren pentru designul personalizat al ținutelor sale. Printre invitați s-au aflat prietenii apropiați ai celor doi și membrii familiei.
Copii lui Affleck au ajutat-o pe divă să ajungă la altar. Aceștia i-au ținut voalul lung de șase metri. De la nuntă a lipsit Casey Affleck, fratele lui Ben. Acesta le-a transmis un mesaj prin intermediul rețelelor sociale. Affleck și soția sa s-au bucurat să-și unească destinele în fața celor prezenți.
Evenimentul a ținut primele pagini ale presei, iar cei doi au decis să rămână în continuare discreți. Jennifer a fost singura care a postat câteva imagini pe rețelele sociale.
Diva le-a promis admiratorilor că le va arăta mai multe lucruri din viața sa personală în cadrul On the JLo newsletter. Aceasta și-a luat fanii prin surprindere atunci când a plecat în a doua lună de miere.