Recent, membrul trupei Jonas Brothers a cerut respingerea petiției sale de dizolvare a căsniciei la Miami, după ce el și Sophie Turner au participat la mediere timp de patru zile și au ajuns la un acord temporar privind custodia celor două fetițe pe care le au împreună.
Joe Jonas cere retragerea cererii de divorț din Miami
Documentele depuse în instanță, obținute de PageSix, susțin că ei doi foști parteneri au ajuns la „diverse acorduri”. Se pare că ei intenționează să „urmeze o soluționare amiabilă a tuturor problemelor”.
La începutul acestei săptămâni, Jonas și Turner au decis să împartă custodia pentru Willa, în vârstă de 3 ani, și a lui Delphine, în vârstă de 1 an. Fiecare părinte are dreptul să aibă copiii timp de aproximativ două săptămâni pe lună.
Cei doi își vor preda custodia unul altuia până pe 7 ianuarie 2024. În acest fel le oferă copiilor posibilitatea de a petrece Ziua Recunoștinței cu tatăl lor și Crăciunul cu mama lor.
„După o mediere productivă și de succes, am convenit că copiii își vor petrece timpul în mod egal în case iubitoare atât în SUA, cât și în Marea Britanie”, au spus cei doi într-o declarație pentru Page Six.
„Așteptăm cu nerăbdare să fim copinți grozavi”, au mai spus ei.
Recent, s-a mai aflat că despărțirea celor doi a pornit de la o ceartă care a avut loc de ziua de naștere a artistului. Ulterior, au apărut informații că Joe Jonas și-a surprins soția pe camerele de supraveghere în timp ce vorbea urât despre el. Toate acestea au contribuit la decizia de a cere separarea.
Joe Jonas este cel care a depus primul cererea de divorț
A doua zi, artistul a publicat un mesaj pe contul de Instagram, la secțiunea story. El a publicat un un mesaj criptic despre faptul că el consideră că „face ceea ce trebuie”.
În fotografia postată pe Instagram, Jonas a fost văzut ]n timp ce privea la un mesaj scris pe oglindă: „Sunt la locul potrivit, la momentul potrivit, făcând ceea ce trebuie”.
Jonas, în vârstă de 34 de ani, a cerut divorțul de Turner, în vârstă de 27 de ani, luna trecută la tribunalul din Miami. Decizia lui a venit după patru ani de căsătorie. În loc să răspundă la cererea fostului ei soț, ea l-a contrazis. Sophie a cerut „întoarcerea imediată” a fiicelor lor în Anglia și și-a creat propria cerere de divorț în Marea Britanie.
Actrița a mai menționat că ea și artistul căzuseră de acord să-și crească fiicele în Anglia. Sophie l-a mai acuzat și că le-a reținut pașapoartele celor două fetițe.
Reprezentantul lui Jonas a clarificat mai târziu pentru Page Six întreaga situație. El a spus că artistul nu le-a „răpit” copiii. Acesta a insistat că clientul său este „în regulă ca copiii să fie crescuți atât în SUA, cât și în Marea Britanie”.
Statutul petiției de divorț a lui Turner din Marea Britanie este necunoscut.