Soția Prințului William a impresionat în cadrul Simpozionului Național Shaping Us. Evenimentul de anul acesta a fost ținut la Muzeul de Design din Londra. Prințesa de Wales a fost aplaudată minute în șir pentru cuvintele pe care le-a împărtășit cu cei prezenți.
Kate Middleton a participat la evenimentul Shaping Us National Symposium
Kate Middleton a avut o apariție impresionantă într-un costum violet din două piese. Prințesa de Wales a optat pentru un sacou și pantaloni.
Designul costumului a fost creat de Emilia Wickstead, scrie PageSix. La ținuta elegantă, Kate a asortat o pereche de pantofi negri și un machiaj discret.
Vezi mai multe imagini în Galeria Foto!
Din imaginea sa nu au lipsit cerceii cu safir. Aceștia au fost asortați cu inelul de logodnă care i-a aparținut Prințesei Diana.
Experții regali susțin că acesta a fost un tribut pe care Prințesa de Wales i l-a adus regretatei Lady Di. Momentul istoric a avut loc la scurt timp după ce Kate a postat un mesaj emoționant cu ocazia aniversării Regelui Charles.
Prințesa de Wales a participat singură la Simpozion. Chiar dacă Prințul William nu s-a aflat alături de ea, Kate Middleton a demonstrat că este pregătită să-și asume rolul de viitoare Regină.
Discursul Prințesei de Wales a deschis evenimentul găzduit de Centrul Fundației Regale. Evenimentul a cuprins și o discuție deschisă cu mai mulți lideri de opinie.
Prințesa de Wales și-a dorit să se asigure că propunerile colaboratorilor vor fi implementate și vor face o schimbare notabilă în societate, a scris People.
Prințesa de Wales a susținut un discurs emoționant
Experții regali sunt de părere că acesta a fost unul dintre cele mai importante momente din activitatea Prințesei de Wales. Discursul istoric a reușit să impresioneze participanții la eveniment. Acesta a fost preluat de publicațiile de este hotare.
Kate Middleton, în vârstă de 41 de ani, a ridicat mai multe probleme din societate în cadrul Simpozionului.
„Este timpul să înțelegem că trebuie să construim o lume mai sănătoasă și să susținem fundațiile care ne sprijină copiii. Totul contează, de la sistemele care guvernează îngrijirea timpurile până la atitudinile noastre față de cei care cresc următoarea generație și sprijinul pe care îl primesc”.
„Dacă putem crea o societate care vede copilul în fiecare adult – și adultul în fiecare copil – vom începe în sfârșit să facem o schimbare în bine. Copilăria timpurie este cea care formează adultul în care ne transformăm”.
„Traumele, stresul și experiențele neplăcute din copilărie pot avea un impact major asupra adultului de astăzi. Îmi doresc foarte mult să avem un impact pozitiv, să-i ajutăm pe cei vulnerabili și să schimbăm ceva în societatea în care trăim”.
„Nu este suficient să ne dorim acest lucru, trebuie să acționăm. Nu este suficient să-ți dorești o lume mai bună. Trebuie să înțelegem care sunt cauzele problemelor din societate și să le tratăm încă din copilăria timpurie, Suntem toți parte a unui sistem delicat”, a spus Prințesa în cadrul discursului pe care l-a ținut. Fundația Prințesei de Wales conduce studii în peste 21 de țări din întreaga lume.