Miruna Ioani, despre familie, blog și încrederea în sine: „Și blondele gândesc nu este un proiect, e toată viața mea”

Miruna Ioani este de profesie medic stomatolog, dar și rolul de influencer i se potrivește de minune. Deși spune că și-a ales meseria de dentist pentru că nu a avut o idee mai bună, dar că a contat mult faptul că tatăl ei a urmat aceeași carieră, Miruna este acum în rolul de „mamă model”, care inspiră o mulțime de femei din comunitatea sa online. Acum a venit și la interviurile CaTine.ro pentru a ne spune mai multe despre viața sa.

Andrada Marinică
Andrada Marinică
Publicat: 3 iulie 2023, 12:33 / Actualizat: 4 iulie 2023, 7:43

Miruna Ioani este mamă de doi băieți și o femeie grijulie, iar la interviul CaTine.ro ne-a dezvăluit că printre cuvintele care o caracterizează și o reprezintă se numără: blogger, dentist și mamă, creioanele colorate, bluza roșie și părul blond. Pentru a afla care este povestea din spatele celebrului colier din creioane, citește mai departe și urmărește materialul video de mai jos.

Miruna Ioani, despre testele care au învățat-o cine este ea de fapt

Chiar dacă pare mereu persoană veselă și apare mereu cu zâmbetul pe buze, Miruna spune că și-ar dori să aibă o cutie în care să păstreze bucuria și să nu o mai lase să plece de la ea.

– Povestește-ne câteva lucruri despre momentul care te-a modelat în cine ești tu astăzi?
– Cred că a fost un moment în clasa a șasea, când mi-am luat de mână două prietene din Sibiu și ne-am dus la Antena 1 de acolo. Le-am bătut la ușă și am zis că vrem să facem o emisiune pentru copii. Am făcut asta pentru șase luni și a fost o experiență foarte interesantă.

– Prin ochii adultului de astăzi, cum ai descri-o pe fetița Miruna?
– Wow ce îmi place de fetița Miruna. Fetița Miruna era o tipă care știa foarte bine ce vrea. Știa că poate și care nu-și punea problema decât să vadă ce-și dorește. Știa că atunci când a decis ce-și dorește, poate obține. Avea niște principii clare, sănătoase, nu făcea compromisuri.

– Dacă ar fi să o ai acum pe fetița Miruna în fața ta și printr-o îmbrățișare să-i vindeci o rană, ce i-ai vindeca?
– M-am gândit la chestia asta. Având în vedere că nu am avut o copilărie cu bătăi, cu pedepse, răni de abandon sau traume majore, cred că rănile care au venit în viețile noastre sunt parte din ceea ce suntem. Îmi este frică să răspund la întrebarea asta pentru că m-ar redefini cu totul. Nici măcar nu ne dăm seama de rolul fantastic pe care ele îl au în viața noastră. Poate și ambiția vine dintr-o rană provocată de neatenție. Una dintre rănile mele este că nu am fost suficient de văzută când eram mică. De asta sunt acum pe internet, caut apreciere, caut să ajut cât mai mulți oameni.

Reclamă

– Tu ce ai învățat despre tine în clipele dificile ale vieții?
– Am învățat că sunt ambițioasă. Că sunt o fată foarte deșteaptă și că uneori ai nevoie de teste ca să afli despre tine lucruri. Uneori, chiar dacă poate ai senzația că ești îngropată, de fapt ești plantată.

„Și blondele gândesc” este unul dintre cele mai accesate bloguri din online-ul românesc

După mai bine de 15 ani de când are blogul, Miruna Ioani este acum una dintre cele mai urmărite femei din online-ul românesc. De-a lungul timpului, Miruna a spus că indiferent de canalul de comunicare pe care postezi, sunt oameni care se regăsesc în postările tale, în povestea ta și au nevoie de susținere pentru a putea merge mai departe.

Reclamă

– Care este povestea din spatele blogului „Și blondele gândesc”?
– Nu este un proiect, este toată viața mea. Mi-a schimbat viața foarte tare. Am prins multă încredere în mine. A fost pur și simplu un moment când o studentă la Medicină, într-un cămin, a descoperit că există blog pe pământ. Avea nevoie de un nume, ăsta a venit și ăsta a rămas. Inclusiv tema cu creioanele colorate de pe blogul meu a fost prima temă de pe WordPress, care mi-a plăcut. Am mai trecut de-a lungul timpului prin sute de alte teme. Am rămas cu creioanele lipite de mine, la gât.

Vezi mai multe imagini în GALERIA FOTO!

Miruna Ioani, fotografie portret, la interviul CaTine.ro
Miruna Ioani spune că nu toate momentele sunt roz în viața de familie / CaTine.ro

Pe blog, Miruna are și sfaturi legate de curățarea corectă a dinților. Recomandările ei au argumente simple la bază, care nu au cum să fie combătute.

Sfaturi pentru o igienă orală corectă

– Ce obiceiuri ne afectează cel mai mult dinții?
– Nu știu exact dacă dieta proastă sau igiena precară. Cred că ambele, nu știu care mai mult. Cu siguranță, faptul că suntem grăbiți, că nu mai avem răbdare să ne spălăm pe dinți ne afectează.

– Ce sfaturi ai pentru părinți în ceea ce privește igiena orală a copiilor și crearea unor obiceiuri sănătoase?
– Să insiste cu periuța de dinți, dar să nu forțeze copilul să se spele pe dinți. Să se gândească la faptul că ei nu creează un dinte curat în seara X. Să știe că, de fapt, construiește niște obiceiuri pe viață și asta se obține cu blândețe.

O femeie când nu mai poate trebuie să ceară ajutor

Chiar dacă este o mamă dedicată, grijulie și pare că viața ei le îmbină perfect pe toate, Miruna Ioani spune că nu toate momentele sunt roz în viața de familie. Deși a ajuns la un moment dat să învețe o carte de pareting pe de rost, situațiile în care se afla ea cu copiii ei nu coincideau cu cele expuse în manual. Atunci și-a dat seama că, în momentul în care o femeie nu mai poate, indiferent cât de puternică este, trebuie să pună totul pe pauză și să ceară ajutor.

– Care este cel mai important lucru pe care l-ai învățat de la copiii tăi, Tudor și Victor?
– Sunt așa de scumpi. Am învățat foarte multe de la ei. Copiii sunt cel mai bun curs de dezvoltare personală care există pe pământ pentru orice om. Am învățat să mănânc, ei nu fac compromisuri. Mi-au mai arătat ce înseamnă bunătatea. Am mai învățat de la ei să iert, copiii nu sunt prefăcuți.

O altă femeie dedicată și grijulie fetiței sale este Feli. Citește aici interviul cu ea.

– Care este definiția unei femei puternice?
– O femeie puternică este o femeie care știe să spună nu. În loc să spună da, este o femeie care are curajul să-i dezamăgească pe ceilalți, în loc să se dezamăgească pe sine. Este o femeie care are curajul să-și pună ei masca de oxigen în avion înainte de a o pune copiilor ei. Este cea care sprijină și încălzește atmosfera din familia ei, din relațiile importante pentru ea. Cu toate acestea, își dă și ei timp, spațiu, voie.

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
O femeie în rochie albă care reprezintă unul dintre cele 3 semne zodiacale sunt incredibil de norocoase în anul Calului de Foc 2026
Horoscop
3 semne zodiacale sunt incredibil de norocoase în anul Calului de Foc 2026. Află dacă te numeri printre ele
3 semne zodiacale sunt incredibil de norocoase în Anul Calului de Foc 2026. Acești nativi au parte de multe surprize plăcute și de oportunități neașteptate. Este o perioadă de bun augur pentru aceste semne...
2
O femeie cu un felinar care reprezintă una dintre cele 4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026
Horoscop
4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026. Află dacă te numeri printre ele
4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026. Acești nativi au parte de momente surprinzătoare. Venus, planeta iubirii și a banilor, își arată forța asupra acestor zodii. Patru semne...
3
Imagine cu harta tuturor semnelor zodiacale, folosite pentru a ilusta horoscopul zilnic.
Horoscop zilnic
Horoscopul zilei de 27 februarie 2026. Peștii își depășesc limitele. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 27 februarie 2026 spune că simți nevoia să încetinești ritmul sau, dimpotrivă, să începi ceva care să-ți stimuleze mintea și sufletul. Este o zi în care contrastele se împletesc armonios: unii...
4
Martin Short alături de familie pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Motivul pentru care fiica lui Martin Short s-a sinucis. De mai mulți ani se lupta pentru viața ei
Încă o dată, comediantul a fost nevoit să treacă printr-un moment dificil în viața personală. Motivul pentru care fiica lui Martin Short s-a sinucis. De mai mulți ani se lupta pentru viața ei. Vestea...
5
Nick Reiner alături de părinții și frații lui pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Nick Reiner a pledat nevinovat în urma acuzațiilor care i s-au adus. Ce urmează pentru fiul actorului Rob Reiner
Nick Reiner, în vârstă de 32 de ani, este judecat în două capete de acuzare pentru omor de gradul întâi în legătură cu înjunghierea fatală a părinților săi. Nick Reiner a pledat nevinovat în...
PARTENERI
×