Nimic nu este imposibil, dacă ai un țel bine stabilit, asta am învățat de la Monica Odagiu. Actrița vorbește cu înflăcărare despre pasiunea sa și știe câtă muncă se poate afla în stapele reușitei unei rol. În interviul exclusiv pe care ni l-a acordat, am avut ocazia să explorăm împreună mai multe laturi ale vieții sale personale și profesionale. Te invităm să o descoperi și tu pe Monica Odagiu într-un interviu sincer și emoționant.
Monica Odagiu, despre pasiune și determinare
Pasiunea pentru actorie se citește pe chipul Monicăi Odagiu. Însă pasiunea nu este suficientă într-o astfel de meserie. Talentul trebuie completat de multe ore de muncă, determinare, dorința de a excela și de puțin noroc, după cum se spune chiar ea.
– Care a fost cel mai prețios sfat pe care l-ai primit în cariera de actriță?
– Am primit mai multe sfaturi, dar nu cred că a fost ceva care să mă marcheze. Ce mi s-a spus mult în facultate și ce am simțit pe pielea mea la puțin timp după ce am terminat facultatea este că poți să fii extraordinar de talentat și de muncitor, dar dacă nu ai niște noroc, e degeaba.
– Ce sfat i-ai da unui tânăr la început de drum?
– În primul rând, să fie sigur că vrea să facă această meserie, să-l macine și să fie sigur că vrea să facă asta. Meseria asta cere tot de la tine și dacă nu ești dispus să-i dai tot, ea nu-ți va da nimic. I-aș mai spune să nu renunțe niciodată, o spun din proprie experiență. Drumul e îngrozitor de greu. Dacă tu ai un țel, nu te poate opri nimic să ajungi la el.
– Când îmbraci haina unui personaj, ce este cel mai greu să faci?
– Depinde mult și de personaj. Sunt anumite personaje care îți vin mănușă. Tot timpul e un efort să lucrezi la un personaj, dar sunt unele care se așază mai bine pe tine. Atunci când ai un personaj contre-emploi, trebuie să lucrezi puțin mai mult. Tu ai toate personajele în tine, trebuie doar să le cauți.
– Există un obicei de care ai vrea să scapi?
– Da! Ar trebui să învăț să am mai multă răbdare. Mie îmi sare țandăra foarte repede. Eu sunt un om profesionist și mă pregătesc mereu ca lucrul pe care îl am de făcut să iasă excelent. Pentru că eu funcționez așa, de multe ori mă aștept ca ceilalți să funcționeze la fel. De multe ori, devin agresivă energetic când văd că oamenii nu fac la fel.
Ce relație are Monica Odagiu cu sora sa mai mare, Ana Odagiu
Între Monica și Ana Odagiu există o relație cu totul specială. Cele două surori au muncit din greu pentru a ajunge la ceea ce au astăzi împreună. Deși nu a fost ușor, Monica spune că sora sa a reprezentat un stâlp al familiei și un real ajutor în viața și dezvoltarea sa.