De această dată, într-o altă demonstrație de susținere pentru fiul ei Saint, Kim Kardashian și-a făcut apariția la meciul de baschet al celui mai mare dintre copiii ei.
Nu se mai satură de numele ei
Kim a fost văzută pentru prima dată la una dintre intrările academiei de sport. În pozele obținute de fotografi se poate observa că pentru meci Kim a optat pentru un look casual. Ea a purtat pantaloni de trening gri, asortat cu un maiou alb pe care scria „Kim” cu paiete strălucitoare.
Ea a purtat, de asemenea, o pereche de încălțări negre, iar pe umăr avea o geantă tote din blană artificială. De asemenea, vedeta de reality și-a completat look-ul cu o pereche de ochelari de soare închiși la culoare.
Îndreptându-se spre ușile de la intrare, vedeta The Kardashians părea că defilează pe un podium de modă. Părul ei lung era lăsat liber pe spate, coafat cu cărare pe mijloc.
După ce l-a văzut pe Saint, în vârstă de opt ani, alături de echipa sa pe teren, cei doi au plecat împreună la mașina lui Kim.
Vedeta a ieșit prima pe ușă, unde a fost întâmpinată de o mulțime de admiratori. Kim și-a făcut loc printre marea de oameni care o așteptau, iar Saint s-a ținut cu greu de mama sa. Micuțul era îmbrăcat în tricoul echipei sale și într-o pereche de pantaloni scurți, negri.
Kim Kardashian își susține copiii în pasiunile lor
Sportul a devenit parte din rutina de zi cu zi a lui Saint. Băiatul cel mare al lui Kima a fost văzut de foarte multe ori participând în mod regulat la activități precum baschet și fotbal.
În timp ce mama lui poate fi văzută la majoritatea meciurilor sale, tatăl lui Saint a fost văzut și el privindu-și băiatul perfecționându-și abilitățile.
Lui Saint îi place chiar să meargă să-i privească pe profesioniști, cum ar fi LeBron James și Anthony Davis, atunci când au meciuri. El a fost prezent la meciul LA Lakers cu Phoenix Suns de pe Crypto.com Arena în decembrie anul trecut.
Atunci a avut-o alături tot pe mama sa. Cei doi au petrecut timp de calitate unul cu celălalt, iar la final au avut zâmbetul câștigătorului pe chip. Echipa sa favorită a dominat meciul.
Kim Kardashian îi mai are din relația cu Kanye și pe North, în vârstă de 11 ani, Chicago, în vârstă de șase ani, dar și pe fiul mai mic Psalm, în vârstă de cinci ani. Kim a cerut divorțul de Kanye în 2022, după aproximativ opt ani de căsătorie.
Kim îi este alături și lui North în pasiunea ei pentru muzică. Vedeta de reality a susținut-o pe fiica sa atunci când și-a făcut apariția în musicalul Regele Leu. Ea a publicat pe Instagram mai multe imagini cu fiica sa, semn că a fost foarte mândră de rolul pe care l-a avut și de cât de bine s-a descurcat pe scenă.