Selena Gomez știe cum să organizeze o petrecere reușită. Diva a ales pentru aniversarea celor 31 de ani să petreacă alături de cei apropiați. Mai mult, petrecerea sa a avut ca tematică filmul Barbie. Cei prezenți au fost invitați să poarte ținute roz.
Selena Gomez a organizat o petrecere privată
Cântăreața internațională a fost pozată de paparazzi în timp ce părăsea localul unde a ales să-și găzduiască petrecerea. Gomez a fost tot timpul însoțită de sora sa mai mică, Gracie Elliot Teefey. Gracie a fost văzută tot mai des în public alături de Gomez.
Vezi mai multe imagini în Galeria Foto!
Prietenii cântăreței susțin că cele două au o relație foarte strânsă, iar Selena își dorește să-i ofere surorii sale tot ce ea nu a putut să aibă în adolescență. Gomez a ales pentru petrecerea sa să poarte o rochie roz la care a asortat o pereche de platforme.
Invitații s-au conformat regulilor artistei și au fost văzuți plecând de la eveniment în ținutele roz. Petrecerea cântăreței nu a mai fost una restrânsă, idar printre invitați s-au aflat doar oamenii importanți din viața sa. Micuța Gracie a ales și ea o rochie roz și o pereche de tocuri impresionante. După ce au luat masa, invitații au putut să urmărească împreună filmul Barbie.
Gomez le-a oferit invitaților săi pălării roz în stil cowboy și eșarfe cu pene. Gracie a fost văzută purtând o astfel de pălărie în timp ce părăsea petrecerea surorii sale. Selena nu a mai putut face față oboselii și a decis să renunțe la tocuri și să meargă desculță pe stradă.
Fotografii nu au ratat acest moment și au pozat-o pe artistă din toate unghiurile. Gomez nu s-a simțit deloc stânjenită de moment și s-a îndreptat la mașina care o aștepta în timp ce își ținea tocurile în brațe, relatează People.
Cine a participat la petrecerea organizată de Selena Gomez
Selena Gomez și-a dorit să fie înconjurată de oamenii cu adevărat importanți pentru ea. Astfel vedeta și-a ales cu mare grijă invitații prezenți la eveniment. Printre aceștia s-au aflat nume importante de la Hollywood, dar și persoane din familia artistei.
Pe lângă sora sa, la petrecerea a participat și una dintre verișoarele Selenei, Priscilla Cosme. Toate persoanele au purtat ținute impresionante desprinse din filmele cu Barbie. Lista de invitați i-a inclus pe Diplo, David Dobrik, Saweetie, Sabrina Claudio, Karol G, dar și Christina Aguilera. Gomez a vrut să aibă parte de o aniversare pe care să și-o amintească.
Dacă în anii trecuți a preferat să-și celebreze aniversarea într-un grup restrâns, anul acesta a pus în scenă o adevărată petrecere. Paris Hilton, Benny Blanco și Tayga au fost și ei prezenți printre invitații divei. Diva a fost întâmpinată și cu un tort superb care a fost decorat cu trandafiri.
Cântăreața internațională pare că a reușit să-și îndeplinească dorința și să fie înconjurată de oamenii care sunt cu adevărat importanți pentru ea. Cea care a lipsit de la petrecerea divei a fost Taylor Swift, scrie BuzzFeed.
Swift și Gomez au o prietenie strânsă însă publicațiile internaționale susțin că artista nu a putut fi prezentă la eveniment din cauza turneului său internațional.
Nici Nicola Peltz Beckham, o altă prietenă apropiată a Selenei, nu a putut să participe la petrecere, însă i-a transmis Selenei un mesaj emoționant prin intermediul unei postări de pe contul său personal de Instagram.