Actrița din serialul Euphoria, în vârstă de 26 de ani, a dezvăluit pentru WSJ Magazine că are nevoie de doar două ore de somn noaptea. Apoi, ea poate funcționa fără niciun fel de problemă.
Sydney Sweeney poate dormi doar două ore pe noapte
„Dorm oricât de multe ore am disponibile într-o noapte. Dar sunt cunoscută pentru că pot funcționa cu foarte, foarte puțin pentru o perioadă foarte lungă de timp”, a recunoscut ea.
De asemenea, vedeta a mai spus că nu a încercat niciodată cafeaua, preferând să bea doar apă.
Actrița a spus: „Nu am încercat niciodată cafea până acum. Eu doar beau apă. La micul dejun, îmi place să consum un bol cu fructe de pădure. Poate niște granola, bacon, un croissant, dar eu aleg mai mereu fructe de pădure”.
Vedeta de televiziune și de film locuiește în Los Angeles împreună cu logodnicul ei Jonathan Davino și cu câinele ei numit Tank Actrița a mai dezvăluit că îi place să-l îmbrățișeze dimineața.
Sydney a dezvăluit că se trezește de obicei în jurul orei 7:30 luni dimineața. Ea a povestit care e primul lucru pe care îl face dimineața: „Mai întâi îmi îmbrățișez câinele, Tank. Apoi mă duc să mă spăl pe față, pe dinți și mă pregătesc să încep ziua”.
Ea își păstrează silueta făcând SolidCore, antrenament de pilates, care spune că este un „antrenament de mare intensitate pentru întregul corp”. Se pare că acesta este cel care o ajută să aibă forma fizică de invidiat. Tot ea a spus că posteriorul este zona unde resimte cea mai mare durere.
În ce constă rutina ei de frumusețe
Sydney spune că rutina ei de înfrumusețare este fardul de obraz și rimelul sau nu se machiază deloc, adăugând că este „destul de naturală dacă nu lucrez”.
Vedeta spune că îi place să se relaxeze făcându-și o mască de față și apoi stând pe canapea cu Tank pentru a citi o carte.
Sydney, care a devenit un nume cunoscut în serialul de succes Euphoria în rolul lui Cassie Howard, este pasionată de mașini de epocă. Cea mai mare bucurie a ei este să le restaureze. Ea a dezvăluit că are o mașină pe care este pe cale să o restaureze și că plănuiește să arate progresul pe TikTok.
Se pare că acesta va fi proiectul ei în timp ce va lucra și la sezonul trei din Euphoria, chiar dacă a fost amânat. Din păcate pentru fani, nu există o dată fermă de începere a producției. Membrii distribuției chiar au primit permisiunea de a lua alte slujbe între timp.
Sydney a mai spus că și-ar dori să lucreze la un film de gen fantasy, lucru pe care nu a avut ocazia să-l facă până acum. În viitor, Sydney a spus că are un film cu Universal în dezvoltare, precum și proiectul Barbarella.
Proiectul ei Barbarella este un remake al clasicului din 1968, cu Jane Fonda. Cel mai recent proiect al ei, filmul de groază Immaculate, a fost lansat în cinematografe pe 22 martie.