– Îți amintești o valoare lăsată de mama ta, care te ghidează și în ziua de astăzi?
– Onestitatea. Mama este un om extrem de onest și de corect (…). Cumva, am reușit să preiau de la ea importanța autenticității. Mama cât a avut, atât a arătat, atât a fost și a fost întotdeauna extrem de amabilă, de politicoasă.
– Ce crezi că a reușit mama să învețe alături de tine?
– Mama a învățat alături de mine să spună „te iubesc”. Din păcate, ca mulți dintre părinții noștri, ea a crescut într-un mediu în care nu a auzit niciodată aceste două cuvinte și datorită mie și împreună cu mine, ne-am învățat una pe alta să spunem „te iubesc”. Asta s-a întâmplat târziu, după 25 de ani. Am reușit să începem să ne spunem la telefon, apoi să ne spunem și uitându-ne una în ochii alteia. A fost un proces destul de greoi (…).
– Care crezi că este cel mai frumos aspect al relației dintre tine și sora ta?
– Mi s-a făcut pielea de găină. O să-ți spun ceva care o să sune ciudat, dar este distanța. De ce e frumos? Pentru că este un soi de distanță între noi două, ea e cu 11 ani mai mare ca mine, care m-a făcut să-i port un soi de respect pe care cu alți membri ai familiei îl încalci uneori, din obișnuință, din apropiere. Sora mea a fost ca mama în primii ani de viață. Uneori o recunoșteam mai mult pe ea decât pe mama pentru că mama lucra destul de mult (…).
Cum a arătat copilăria pentru Vero Căliman
– Ce a însemnat perioada copilăriei pentru tine? Care este una dintre cele mai dragi amintiri?
– Una dintre cele mai dragi amintiri trebuie să fie cea legată de tatăl meu. La orice altceva m-aș gândi, faptul că l-am avut pe tata doar șapte ani din viața mea, cumva, fiecare amintire pe care o am despre el este extrem de importantă. Pot să spun că cele cu tata. Aveam un joc tot timpul. Când venea acasă îmi aducea câte ceva, dar întotdeauna trebuia să spun o poezie, că am făcut o faptă bună (…).
– Ce lucru mic, aparent nesemnificativ pentru ceilalți, acum, în prezent, ție îți aduce aminte de tatăl tău?
– Muzica. Nu e chiar un lucru mic, dar tata iubea muzica. El cânta la chitară, cânta și cu vocea și făcuse un grup împreună cu mai mulți tineri din sat și cântau în fața bisericii și îi păcăleau pe oameni că ei sunt The Beatles. Am și fotografii, dacă nu mă credeți (…).
Vero Căliman, despre cea mai mare pasiune din copilăria sa și descoperirea unor noi orizonturi
– Ce a reprezentat gimnastică pentru tine atunci când erai copil și cum a fost perioada în care erai departe de casă pentru antrenamente?
– Gimnastica a fost bucuria copilăriei. Îmi oferea ocazia să fiu în centrul atenției. Am fost un copil care avea nevoie de atenție (…). Perioada pe care am petrecut-o la Deva, departe de familie și de prieteni, îmi amintesc că prima lună mi s-a părut că a trecut foarte greu, am simțit că au trecut șapte ani. A venit mama să mă viziteze după o lună și am început să plâng la ea și să-i reproșez că „m-a lăsat acolo șapte ani”. Totuși, atunci când eram cu copiii, era „heaven” (…). Când a trebuit să plec de acolo a fost foarte dureros. Am plâns atât de tare, încât îngrijitoarele nu m-au mai trimis în cameră, m-au lăsat să dorm cu ele acolo. După ce m-am întors de la Deva, am renunțat să mai fac gimnastică.
– Care a fost motivul pentru care te-ai oprit din gimnastică sau pentru care mama ta a vrut să te ia de la Deva?
– Bineînțeles, decesul tatălui meu a venit cu niște consecințe asupra finanțelor familiei. Mama a fost o croitoreasă, simplă, lucra într-o fabrică și nu își putea permite să achite costurile internatului. Deși au fost persoane din familie și din exterior care s-au oferit să mă sponsorizeze, mama nu a vrut să accepte.
Cum a descoperit Vero Căliman că își dorește o viață pe scenă
– Cum au arătat primii tăi pași spre scenă?
– Primii mei pași spre scenă au început în clasa a X-a. Împreună cu două prietene, am înființat o trupă de dans și dansam la balurile bobocilor împreună cu o trupă de băieți care făceau breakdance. Acela a fost primul pas. Apoi, cum am ajuns mai târziu?
A fost o întâmplare, a fost o conjunctură. Întotdeauna mi-am dorit să fiu pe scenă. Când eram mică visam să ajung la București și să mă întâlnesc pe stradă cu oamenii care jucau în reclame. Acela era reperul meu. Nu mersesem la teatru înainte să vin în București, dar eu știam că vreau să mă fac actriță. După ce am cunoscut-o pe Mirela, dânsa a văzut în mine potențialul și mi-a oferit un loc în echipa Zurli. După ceva timp a apărut și conceptul „Găștii”, eu am primit rolul de Fetița Zurli și de acolo restul este poveste. Lucrurile s-au desfășurat foarte rapid.
– Vero Căliman
– Între timp, datorită colegilor pe care îi aveam atunci la Zurli, am crezut că pot să fac și facultatea. Eu nu credeam despre mine că sunt în stare, o fetiță venită de la Roman, care nu avusese niciodată contact cu teatrul, nu făcusem pregătire niciodată (…). Ulterior am reușit să intru și la facultate și să o termin, mi se pare succesul vieții mele. Eu făceam facultate în timp ce lucram, aveam evenimente, spectacole și am reușit. Îi mulțumesc Domnului Ogășanu pe această ocazie, profesorul meu.
Vero Căliman, despre experineța trăită ca Fetița Zurli și lucrul cu copiii
Fosta Fetiță Zurli a povestit mai multe despre experiența pe care a avut-o în cadrul proiectului Gașca Zurli. Vero a vorbit despre Mirela Retegan și despre influența acesteia asupra carierei sale.
– Care este aspectul care te împlinește cel mai mult din toată această experiență?
– Bucuria copiilor. Ceea ce se vedea la mine, pe scenă, era doar o oglindire. Eu doar oglindeam bucuria copiilor. Dacă te uiți în ochii unui copil, ți se umplu ochii de lumină și zâmbetul aleargă până la urechi. Bucuria aia e atât de curată și atât de pură, încât mi-o doresc și pentru mine.
– Cât de importantă consideri că este educația prin artă pentru copii și ce influență crezi că au spectacolele de teatru asupra lor?
– Au o influență extrem de binefăcătoare. Eu am observat asta în anii la Zurli. Ceea ce se întâmpla acolo era o formă de educație emoțională. Conceptul îi învață pe copii cum să le ceară părinților, iar părinților cum să ofere. Toată experiența Zurli m-a învățat să-i spun mamei „am nevoie să spui te iubesc” (…).
– Se spune că publicul format de copii este unul extrem de complex pentru un actor și dificil de gestionat. Ce părere ai? Tu cum reușești să te conectezi cu cei mici?
– Sunt complet de acord cu tine și exact cum am spus mai devreme, eu am învățat să cred în fiecare cuvânt pe care îl scot pe gură atunci când sunt în fața copiilor, am învățat să-mi asum greșelile și am învățat să nu încerc să-i păcălesc cu ceva (…).
Ce proiecte desfășoară Vero Căliman în această perioadă
Chiar dacă nu mai este Fetița Zurli, Vero continuă să lucreze cu cei mici. Această activitate nu este pentru oricine, după cum spune chiar Vero. Totuși ea reușește să crească entuziasmul copiilor, să-i încurajeze să se descopere și să trăiască împreună experiențe de neuitat prin arta teatrului.
– Ce le-ai transmite tinerilor care au această chemare de a lucra și a fi în preajma copiilor, dar nu își găsesc locul sau le e teamă să încerce?
– Să încerce. Puneți frica într-o mână, conștientizați că e acolo. Conștientizează că ai frica, imaginează-ți că o pui într-o mână, ia-o cu tine, că nu ai cum să scapi de ea, și dă-i înainte. Dacă nu încerci nu ai cum să descoperi dacă e pentru tine sau nu e pentru tine. Lucrul cu cei mici nu e pentru toată lumea, dar e ok să încerci, să greșești și e ok ca în proces să găsești o altă cale, care e mai potrivită pentru tine (…).
– Ești implicată în niște cursuri de artă pentru copii. Cum este această experiență?
– Țin cursurile în București, la Școala de Teatru Qfeel. Ei încearcă să încurajeze dezvoltarea emoțională prin artă, prin teatru (…).
– În ce fel se dezvoltă copiii prin cursurile de teatru?
– Dacă la început ești mai timid, la sfârșitul cursurilor, părinții vor descoperi că au un copil activ. Timiditatea se manifestă de multe ori în public (…). Copiii prind încredere în ei și înțeleg că e ok să fii așa cum ești. La cursurile de teatru, nimic nu e greșit. Fiecare are voie să aibă o percepție, o viziune, să-și dorească un anumit joc (…).
Dacă vrei să afli mai multe despre Vero și celelalte femei puternice, care au fost protagonistele interviurilor noastre, poți să ne urmărești în AntenaPLAY. Interviurile integrale sunt disponibile pentru abonații platformei.
Cine este Vero Căliman dincolo de scenă
Vero Căliman și-a încheiat interviul cu câteva răspunsuri sincere despre viața ei din această perioadă. Vero ne-a emoționat cu fiecare răspuns pe care ni l-a dat. Te invităm să o descoperi și tu pe Vero Căliman dincolo de scenă.
– Ce ți-ai spune ție la început de drum?
– Vero, draga mea, ai încredere! Deși vei face foarte multe greșeli, vei vedea că îți vei găsi drumul până la urmă.
– Cu cine te sfătuiești cel mai des în momentele complicate?
– Am foarte mulți prieteni în jurul meu. Nu pot să spun că am o anumită persoană. În funcție de situație mă duc la altcineva. Îmi place să vorbesc cu oamenii care au diverse experiențe pe diverse subiecte (…).
– Ce crezi că înseamnă să fii o femeie puternică?
– O femeie puternică este, din punctul meu de vedere, o femeie care reușește să fie sinceră cu ea însăși. O femeie care reușește să alinieze ceea ce simte pe interior cu ceea ce exprimă pe exterior. Este extrem de greu să ajungi în punctul acela, dar în momentul în care reușești să fii sincer cu tine, reușești să fii sincer cu cei din jur și totul se întoarce spre tine curat și frumos (…).
– Dacă ți s-ar oferi ocazia să transmiți un mesaj de mulțumire, cui i-ai mulțumi și de ce?
– Ah, foarte frumos! Cred că i-aș mulțumi Mirelei pentru că a văzut în mine mai mult decât am văzut eu în acel moment al vieții în care ne-am întâlnit. I-aș mulțumi pentru că a avut încredere în mine, mi-a pus în mână acest personaj și mi-a suflat în aripi și pentru că mi-a oferit o șansă să fac parte din această lume și din acel univers care se numește Zurli și care, din fericire, merge mai departe (…).
