Brad Pitt este acuzat că „a furat“ din activele Castelului Miraval. Compania fondată de Angelina Jolie cere actorului despăgubiri de cel puțin 350 de milioane de dolari

O nouă dispută legală a început în jurul Castelului Miraval pe care Brad Pitt și Angelina Jolie l-au deținut împreună. Brad Pitt este acuzat că „a furat“ din activele Castelului Miraval. Reprezentanții de la Nouvel, compania fondată de fosta soție a actorului, susțin că a luat fără drept din valoarea proprietății.

Andrada Marinică
Andrada Marinică
Publicat: 12 iulie 2023, 7:06

Oficialii de la fosta companie de investiții a Angelinei Jolie susțin că Brad Pitt și apropiații lui au încercat să mențină controlul asupra proprietății aflată în Provence. În plus, aceștia i-au cerut starului despăgubiri de cel puțin 350 de milioane de dolari.  

Brad Pitt este acuzat că „a furat“ din activele Castelului Miraval

Numele lui Brad Pitt apare într-un nou dosar, pe care reprezentanții de la Nouvel l-au depus în instanță. Aceștia îl acuză pe actor că „a dezvelit“ și „a jefuit“ activele Castelului Miraval.

Potrivit informațiilor obținute de CNN, compania fondată de Angelina Jolie îi cere actorului american despăgubiri în valoare de cel puțin 350 de milioane de dolari.

Avocații susțin că Brad Pitt a acționat ca „un copil capricios“, potrivit Daily Mail. Se pare că actorul a cheltuit milioane de dolari ca să restaureze studioul de înregistrări, dar și pe renovările care s-au făcut la piscină și pe reconstrucția unor scări.

Pitt a irosit activele companiei, cheltuind milioane pe proiecte făcute din vanitate. A plătit peste 1 milion de dolari pentru renovarea piscinei, construirea și reconstrucția unei scări de patru ori. A restaurat și un studio de înregistrări, se arată în documentul care a fost depus în instanță luni, 10 iulie, conform CNN.

Reclamă

Brad Pitt, indignat de decizia Angelinei Jolie care și-a vândut partea din proprietatea exclusivistă

Avocații angajați de cei de la Nouvel au precizat în dosar că „neplăcutul comportament“ al lui Brad Pitt s-a intensificat după ce fosta lui soție a vândut compania de investiții în octombrie 2021 celor de la Tenute del Mondo, o subsidiară a companiei de băuturi spirtoase Stoli Group, controlată de oligarhul rus Yuri Shefler.

Indignat că Jolie a vândut Nouvel mai degrabă lui Stoli decât lui, Pitt s-a comportat ca un copil capricios, refuzând să trateze compania Nouvel ca pe un partener egal în afacere, se mai arată într-unul dintre documentele depuse la dosar și obținut de cnn.com.

Reclamă

Brad Pitt a fost primul care a deschis un proces în legătură cu vânzarea părții Angelinei Jolie din Castelul Miraval, despre care a spus că este „ilicită“. În plângerea depusă la tribunal în februarie 2022, producătorul de film o acuză pe fosta soție de rea credință, pentru că ar fi refuzat să îi vândă partea ei din extravaganta proprietate, deși i-ar fi spus că este interesat să o cumpere.

Angelina Jolie și Brad Pitt au 3 copii biologici și 3 copii adoptați

Situat în inima regiunii Provence, Castelul Miraval este locul în care Angelina Jolie și Brad Pitt s-au căsătorit în 2014. Proprietatea dispune de o podgorie splendidă. O șampanie care este produsă aici costă aproape 400 de euro.

Castelul Miraval mai are un loc special în inima foștilor parteneri. Aici își petreceau vacanțele de vară alături de cei șase moștenitori. Shiloh Nouvel Jolie-Pitt este primul copil biologic pe care foștii parteneri îl au împreună. Perechea de gemeni formată din Vivienne și Knox a venit pe lume în 2008.

Înainte să devină mamă pe cale naturală, actrița a adoptat trei copii din zone sărace ale Asiei și ale Africii. Pe Maddox l-a luat în grijă în 2007, din Cambodgia, pe când avea doar 7 luni. Zahara este al doilea copil care a ajuns în familia celor doi actori. Ea s-a născut în 2005, în Etiopia. Mama sa biologică a decis să o lase într-un centru de plasament din cauza sărăciei și a unei boli. La un moment dat, femeia a avut oportunitatea de a sta de vorbă cu Angelina Jolie. Atunci a putut să-i mulțumească pentru că îi oferă fiicei sale atenție și multă iubire.

Pax este ultimul copil pe care actrița americană l-a adoptat din Vietnam. Totul s-a întâmplat în 2007, după ce acesta a fost abandonat de mama lui. Când a decis să divorțeze de Brad Pitt, Angelina Jolie a solicitat custodie exclusivă atât pentru cei trei copii adoptați, dar și pentru cei trei copii biologici.

Vedeta a cerut divorțul în 2016. În actele depuse la tribunal l-a acuzat pe celebrul actor că a fost violent cu copiii. Abia în mai 2021, judecătorii au decis situația privind custodia celor șase copii ai fostului cuplu. Brad Pitt a reușit să o victorie în acest sens. El împarte custodia moștenitorilor săi cu Angelina Jolie, au scris cei de la TMZ.

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Un cal ornamental care stă lângă cifrele anului 2026
Horoscop
6 zodii chinezești atrag norocul și prosperitatea pe 23 februarie 2026. Vezi dacă te numeri printre ele
Luni este o zi completă a Dragonului de Pământ, și este genul de zi în care lucrurile par mai mari decât de obicei. 6 zodii chinezești atrag norocul și prosperitatea pe 23 februarie 2026....
2
Imagine cu harta tuturor semnelor zodiacale, folosite pentru a ilusta horoscopul zilnic.
Horoscop zilnic
Horoscopul zilei de 24 februarie 2026. Peștii caută afecțiune. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Este o zi calitativă din mai multe puncte de vedere. Citește horoscopul zilei de 24 februarie 2026 și vezi despre ce este vorba. Tratează-ți alegerile ca niște experimente și lasă micile ajustări să te...
3
Harta astrală a cu violet în care este reprezentat horoscopul săptămânii
Horoscop săptămânal
Horoscopul săptămânii 23 februarie – 1 martie 2026. Descoperă ce îți rezervă astrele
Această perioadă este marcată de schimbări astrologice semnificative. Citește horoscopul săptămânii 23 februarie – 1 martie 2026 și vezi despre ce este vorba. Luna Nouă în Pești pe 27 februarie oferă un moment puternic...
4
Hailey Bieber la Festivalul de Film de la Cannes 2018
Știri
Vedeta care a donat 20.000 de dolari pentru fiicele lui Eric Dane după moartea actorului. Modelul a devenit mamă acum doi ani
Ea este vedeta care a donat 20.000 de dolari pentru fiicele lui Eric Dane după moartea actorului. Modelul a devenit mamă acum doi ani. Diva a decis să-și arate sprijinul față de familia îndurerată...
5
Loni Willison în timp ce caută prin tomberoane
Divertisment
Drama unei actrițe după divorț. Vedeta din imagini trăiește acum din resturile găsite în tomberoane
Drama unei actrițe după divorț. Vedeta din imagini trăiește acum din resturile găsite în tomberoane. Paparazzi au surprins-o pe străzile din Los Angeles în timp ce împingea un coș de cumpărături. Vedeta din imagini...
PARTENERI
×