Ce este keratina pentru păr și ce efecte are tratamentul care se face în saloane

Keratina este un tip de proteină care se regăsește în componența firelor de păr, în piele și în unghii. Keratina se găsește și în organele și glandele interne și este o proteină de protecție, mai puțin predispusă la alterare decât alte tipuri de substanțe pe care le produce organismul. Ce este keratina de fapt, cea care se folosește în saloane și ce rol are.

Publicat: 26 septembrie 2021, 7:32 / Actualizat: 26 septembrie 2021, 9:03

Keratina poate fi extrasă din pene, coarnele ori lâna diferitelor animale și e utilizată ca ingredient pentru produsele cosmetice. Keratina este elementul structural al firului de păr, așa că anumite produse sau suplimente pe bază de keratină pot ajuta la întărirea firului de păr.

Ce este keratina și ce rol are

Keratina din păr se epuizează atunci când firul este deteriorat fizic, chimic sau din cauza unor factori externi precum soarele sau apa sărată. Pierderea de keratină expune cortexul și face podoaba capilară mai susceptibilă la daune, cum ar fi vârfurile despicate și efectul de frizz. Completarea keratinei pierdute ajută la refacerea firelor de păr, făcându-le din nou netede și întregi.

Poți restabili nivelul de keratină din păr cu un tratament pe care îl poți face în saloanele de înfrumusețare. Se folosește keratină lichidă combinată cu alte soluții. Împreună, ele îndepărtează uscăciunea din păr și ajută firul de păr să fie moale la atingere și foarte drept. Procesul împiedică umiditatea să mai pătrundă în păr și ajută de asemenea la eliminarea frizz-ului.

Dacă ai părul creț, trebuie să ai în vedere că un tratament cu keratină nu îți va face părul să fie complet drept, dar va disciplina buclele și va face podoaba capilară mai ușor de aranjat. Tratamentele cu keratină sunt o soluție semipermanentă pentru a avea părul drept și neted până la patru luni. Acum că ai aflat ce este keratina, hai să vezi cum funcționează.

Cum se face tratamentul cu keratina în saloane

Reclamă

Uneori, tratamentul cu keratină braziliană, această metodă de utilizare a keratinei necesită mai mult timp și se face în mai mulți pași.

În primul rând, o cremă care conține formaldehidă este aplicată pe păr înainte ca podoaba capilară să fie uscată și îndreptată într-un salon. După aplicarea tratamentului, se recomandă să păstrezi părul uscat timp de câteva zile. Când mergi la salon pentru a spăla substanțele aplicate, se folosește un alt tratament pentru a reseta efectul de îndreptare. Acest tratament durează până la 12 săptămâni.

Ce beneficii au tratamentele cu keratina pentru păr

Reclamă

Persoanele care folosesc keratină pe păr au declarat pentru healthline.com că firele de păr sunt mai fine și mai ușor de gestionat. Efectele variază de cele mai multe ori de mai mulți factori.

Printre motivele principale pentru care keratina nu funcționează la fel pe toate tipurile de păr se numără starea în care se află podoaba capilară, grosimea naturală a părului, dar cel mai important este ce fel de keratină folosești. Keratina acționează prin netezirea celulelor care se suprapun pentru a forma firele de păr.

Cuticula părului este cea care teroretic absoarbe keratina, iar rezultatul este unul frumos și lucios. Chiar și pe părul creț, keratina acționează și oferă efectul de îndreptare. Disciplinează chiar și firele de păr cu rădăcină groasă și le face mai ușor de coafat.

În cazul în care ai un păr deteriorat, trebuie să știi cum să îți îngrijești corect părul. Află de aici câteva sfaturi pe care le poți pune în aplicare chiar la tine acasă.

Măștile de păr și șampoanele cu keratina

Există o mulțime de măști de păr sau șampoane cu keratină. Deși gama este variată în magazinele cu produse cosmetice, trebuie menționat încă de la început că acestea nu au aceleași efecte cu tratamentele cu keratină din saloane.

Cu toate acestea, măștile de păr și șampoanele care conțin această proteină promit să facă firul de păr mai rezistent la agenții externi cum ar fi căldura și soarele sau îl repară dacă acesta este foarte deteriorat. Pentru a identifica acest tip de produse trebuie să citești cu atenție eticheta și să cauți pe lista de ingrediente cuvintele „hidratare cu keratină”. Cercetătorii au concluzionat în 2013 că sursa activă a keratinei este un ingredient promițător pentru persoanele care își doresc un păr mai puternic.

Tratamentele cu keratina făcute acasă

În cazul în care nu vrei să apelezi la ajutorul unui specialist pentru un tratament cu keratină, există pe internet o mulțime de rețete pe care le poți aplica acasă pe păr.

Nimeni nu garantează pentru rezultate, dar nici costurile nu sunt la fel de mari ca la salon. Am găsit un tratament pentru păr pe care trebuie să-l aplici o singură dată pe săptămână. Acesta este pe bază de orez și are toți nutrienții necesari părului tău.

Fie că ai deficit de vitamina C, vitamina E sau alt tip de proteină, substanțele din boabele de orez promit un păr mai puternic și mai moale.

Ingrediente

  • 2-4 linguri de orez fiert;
  • 2-3 lingurițe de lapte;
  • 1-2 lingurițe de ulei de migdale;
  • albușul de la un ou;
  • 1-2 lingurițe de iaurt.

Metoda de pregătire și aplicare

În primul rând se adaugă orezul într-un castron. Apoi laptele și se strivesc bine boabele de orez. Mai apoi se adaugă albușul și iaurtul. Toate acestea trebuie amestecate foarte bine. Ulterior se adaugă uleiul de migdale și se amestecă bine până toate ingredientele se omogenizează perfect.

Metoda de aplicare

Înainte de aplicare măștii trebuie să speli bine părul cu șampon și să îl usuci. Împarte părul și aplică pasta obținută. Nu strânge părul într-un coc după ce ai aplicat masca pe toată lungimea lui. Lasă-l desfăcut și așteaptă ca firele de păr să absoarbă substanțele de care au nevoie. Lasă masca să acționeze pentru 40-50 de minute. După acest timp, spală din nou părul cu orice fel de șampon. După uscare, părul va arăta drept, strălucitor și moale.

Contraindicații și efecte secundare ale tratamentului cu keratină

Tratamentele cu keratină de salon conțin cantități mari de formaldehidă. Unii angajați de la saloanele de coafură au raportat chiar sângerări nazale și probleme respiratorii după manipularea produselor de tratament cu keratină și după inhalarea în mod repetat.

Aceste niveluri de formaldehidă au depășit de cinci ori standardul național de siguranță pentru expunerea la substanțe chimice. Din acest motiv, femeile însărcinate ar trebui să evite tratamentul. Persoanele cu sensibilitate la formaldehidă sau probleme respiratorii ar trebui, de asemenea, să evite tratamentele cu keratină.

Cât costă tratamentele cu keratină pentru păr

Tratamentele cu keratină făcute de un profesionist în domeniul frumuseții, variază la preț în funcție de zona în care se află salonul, de marca produsului utilizat și de adaosul pe care îl percepe salonul la produsele pe care le folosește. Tratamentele cu keratină variază la preț între 1200 de ron și 3 000 de ron.

Puteți găsi, de asemenea, tratament cu keratină pentru aplicarea la domiciliu în unele farmacii și magazine de produse cosmetice. Acestea pot fi dificil de aplicat corect, mai ales dacă nu ai văzut niciodată tratamentul efectuat de un profesionist. Dar dacă te simțiți confortabil cu încercarea unui astfel de tratament, prețul lui e de obicei mai mic de 200 de ron.

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
fată frumoasă într-o rochie neagră fără mâneci și cu flori roșii lângă ea pe un fundal deschis la culoare
Horoscop
3 zodii au o săptămână norocoasă de pe 26 ianuarie până pe 1 februarie 2026. Vezi dacă te numeri printre ele
Unul dintre cele mai profunde tranzite astrale are loc pe 26 ianuarie. Astfel, 3 zodii au o săptămână norocoasă de pe 26 ianuarie până pe 1 februarie 2026. Neptun intră în Berbec, ceea ce...
2
Imagine cu harta tuturor semnelor zodiacale, folosite pentru a ilusta horoscopul zilnic.
Horoscop zilnic
Horoscopul zilei de 26 ianuarie 2026. Berbecii se simt descurajați. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Nativii simt o energie calmă și sunt determinați să-și ducă planurile la bun sfârșit. Citește horoscopul zilei de 26 ianuarie 2026 și vezi despre ce este vorba. Vor avea parte de momente simple, dar...
3
Georgina Rodriguez în timp ce pozează cu spatele la Festivalul de Film de la Veneția
Divertisment
„Sora geamănă” a Georginei Rodriguez, povestea unei mame singure care a cucerit internetul
Ea este considerată în prezent „sora geamănă” a Georginei Rodriguez. O mamă singură a trei copii a devenit cunoscută peste noapte. Totul s-a întâmplat datorită asemănării sale izbitoare cu partenera celebrului fotbalist Cristiano Ronaldo....
4
Elizabeth Hurley la un eveniment public din 2022
Divertisment
Vedeta care demonstrează că vârsta nu impune limite. La 60 de ani, poartă fără rețineri costume de baie minuscule
Ea este vedeta care demonstrează că vârsta nu impune limite. La 60 de ani, diva poartă fără rețineri costume de baie minuscule. Celebritatea din online și-a promovat recent cea mai nouă linie de costume...
5
O bunică de 81 de ani care se joacă pe consolă Minecraft
Știri
La 81 de ani, a învățat Minecraft pentru a-și salva nepotul bolnav de cancer. Povestea care a emoționat internetul
La 81 de ani, a învățat Minecraft pentru a-și salva nepotul bolnav de cancer. Aceasta este povestea care a emoționat internetul. Sue Jacquot nu se aștepta să construiască o asemenea comunitate online atunci când...
PARTENERI
×