Adele și Rich Paul au apărut prima dată în public în cadrul unui meci de baschet. Cei doi au stat unul lângă celălalt, alături de alte nume importante din lumea sportului. Artista este din ce în ce mai implicată în această lume și nu se decize de la nimic. Mai multe surse au confirmat faptul că cei doi se întâlnesc deja de câteva luni.
Cine este Rich Paul și cu ce se ocupă
Noul iubit al lui Adele este un om extrem de important în lumea sportului. El este un agent sportiv și reprezeintă nume mari precum LeBron James, Ben Simmons și John Wall. Bărbatul în vârstă de 39 de ani pare că i-a cucerit inima frumoasei artiste. Cuplul a stat tot timpul unul lângă celălalt și au privit împreună meciul. Rich Paul este fondatorul la Klutch Sports Group și reprezintă cele mai mari vedete din lumea baschetului.
Vezi mai multe imagini în Galeria Foto!
Mi-am dorit mereu să fiu un atlet. Totuși, inima mea este mare, însă statura nu mă ajută în acest domeniu. A fost nevoie să gândesc deschis ca să rezolv această problemă. Mi-am urmat visul, la fel ca tatăl meu.
– Rich Paul
Noul iubit al lui Adele și-a întâlnit primul client într-un mod cât se poate de neașteptat. El și LeBron James s-au cunoscut în 2002 în timp ce așteptau împreună același zbor către Atlanta. La acel moment Paul se ocupa cu vânzarea unor articole sportive, însă a reușit să-l impresioneze pe baschetbalist de la primele cuvinte.
Am simțit că Rich este cineva lângă care vreau să cresc. A fost întotdeauna sincer cu mine și l-am vrut implicat în echipa care se ocupă de mine.
– LeBron James
După acest moment cariera lui Rich Paul a continuat să avanseze. După ce a intrat în cercul de apropiați ai lui Jame, Paul a reușit să formeze mai multe conexiuni cu oameni importanți din industrie care l-au ajutat să-și facă propria agenție. Curând agenția sa de talente sportive a ajuns pe lista celor mai valoroase agenții sportive din lume în mai puțin de cinci ani.
Conform The Hollywood Reporter, noul iubit al lui Adele are în plan să continue să inspire oamenii printr-o serie de memorii care îi vor documenta întreaga viață. De la băiatul crescut în Cleveland, la bărbatul care reușește să gestioneze una dintre cele mai importante agenții sportive din lume.
Relația dintre Adele și Rich Paul
Noul iubit al lui Adele pare că reușește să o facă pe artistă extrem de fericită. Rich Paul și Adele au fost surprinși pentru prima dată public atunci când au mers împreună la finala NBA.
Meciul a avut loc între Phoenix Suns și Milwaukee Bucks. Artista a fost fotografiată tot timpul râzând în timp ce privea meciul. Gesturile tandre dintre cei doi au trădat relația apropiată dintre ei.
Conform publicației People, o sursă apropiată a artistei a declarat faptul că cei doi se întâlneau deja în secret de câteva luni. Tot sursele au declarat faptul că Adele este mult mai deschisă și sociabilă de când a finalizat divorțul cu fostul soț în luna martie.
Se pare că noul iubit al lui Adele are o influență pozitivă asupra artistei. Aceasta a fost admirată de către cei din jur pentru noua reușită. Adele a purtat o ținută care să-i pună în evidență silueta la care muncește din greu. Postări recente ale artistei de pe contul personal de Instagram au demonstrat faptul că Adele a devenit o împătimită a sportului. Fie că este sau nu influența noului său iubit, fanii par să aprecieze această schimbare.