Cu ce se ocupă Clara Chia la compania lui Pique. Cei doi formează un cuplu din 2019

Tânăra Clara Chia este în prezent un subiect de interes pentru presa tabloidă internațională. De aceea, informațiile despre ea sunt de mare interes pentru cei care sunt interesați de noua relație a lui Pique. Recent s-a aflat cu ce se ocupă Clara Chia la compania lui Pique și de când sunt împreună.

Publicat: 31 august 2022, 11:22

Clara Chia, tânăra catalană care i-a cucerit inima lui Gerard Pique, a fost pe buzele tuturor de când a fost descoperită relația ei cu fundașul Barcelonei. De atunci, toată lumea și-a pus aceeași întrebare. Ce rol are tânăra la firma fotbalistului, Kosmos?

Cu ce se ocupă Clara Chia la compania lui Pique

Potrivit celor mai recente informații, tânăra de 23 de ani lucrează în departamentul administrativ. Aceasta are pregătire în domeniul relațiilor publice. În plus, Chia este deja familiarizată cu compania și a început să lucreze acolo ca stagiar.

Clara Chia și Pique s-au întâlnit la unul dintre cluburile pe care fundașul Barcelonei le-a vizitat cu colegii de echipă. Tânăra lucra acolo ca chelneriță. De atunci, Pique a fost văzut în mod regulat alături de ea.

Mai multe tabloide din Spania susțin că Shakira și Pique s-au certat de câțiva ani pe acest subiect. La un moment dat cântăreața columbiană nu a mai suportat minciunile fotbalistului. Pique a menționat că relația lui cu Clara Chia durează de mai puțin de șase luni. Cu toate acestea, Shakira a aflat că Clara Chia și tatăl copiilor ei aveau o aventură de ceva vreme.

Potrivit informațiilor publicate de „Ya es mediodia” de la Tele 5, Pique și Clara Chia au început să se întâlnească în 2019, în timpul Cupei Davis. Potrivit surselor Tele 5, Clara Chia și Pique „au intrat împreună într-un hotel cunoscut din Madrid după Cupa Davis dinaintea pandemiei”.

Reclamă

Aceeași sursă a dezvăluit că Clara Chia a călătorit la Madrid pentru a participa la eveniment cu Pique. E și-a petrecut noaptea într-un hotel care „nu este folosit de obicei de fotbaliști sau persoane publice”. Potrivit datelor menționate mai sus, fotbalistul Barcelonei și tânăra de 23 de ani ar fi intrat într-o relație înainte de 17 noiembrie 2019.

Cum s-a integrat Clara Chia în anturajul fotbalistului

Tot marca.com scrie că Clara Chia Marti a reușit în scurt timp ceea ce nu a obținut Shakira în 12 ani de relație. Sursa menționată spune că tânăra s-a integrat perfect în anturajul fotbalistului. Shakira nu era deloc plăcută de prietenii lui. Nu se înțelegea bine nici cu soțiile acestora și era poreclită „La Patrona”.

Reclamă

„Shakira nu era plăcută de familia și prietenii lui Gerard Pique. Noua parteneră s-a integrat mai bine în cercul fotbalistului, lucru pe care Shakira nu l-a reușit niciodată. Clara Chia este mult mai calmă. Acest lucru a jucat un rol esențial în crearea unei bune atmosfere între ea și prietenii lui Pique. Shakira nu i-a plăcut niciodată pe prietenii lui Pique și din cauza caracterului său a fost poreclită . Shakira nu s-a înțeles nici nu prietenii de mult timp ai lui Pique, nici cu soțiile celorlalți fotbaliști”.

Ce se întâmplă acum între Shakira și Pique

Versiunile despre viitor după despărțirea dintre cântăreața columbiană Shakira și fotbalistul spaniol de la FC Barcelona Gerard Piqué au fost mai multe. Totuși, încă mai există multe îndoieli și principalul dezacord este legat de custodia și reședința copiilor, potrivit TeleCinco.

În „El Programa de Verano” s-a menținat că intenția ambelor părți a fost întotdeauna aceea de a ajunge la o înțelegere amiabilă. Totuși, se pare că intențiile ambelor părți sunt foarte îndepărtate când vine vorba de custodia copiilor lor. Shakira dorește ca băieții să locuiască alături de ea la Miami, dar Piqué nu a acceptat asta.

Potrivit marca.com, cele două părți s-au întâlnit deja de două ori în luna august și au programat o a treia întâlnire. Cântăreața a spus că aceasta este ultima de a iniția un proces.

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Imagine cu harta tuturor semnelor zodiacale, folosite pentru a ilusta horoscopul zilnic.
Horoscop zilnic
Horoscopul zilei de 13 februarie 2026. Capricornii se bucură de reușite. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 13 februarie 2026 te încurajează să-ți asculți inima și să ai mai multă încredere în tine. Este o zi în care lucrurile par să se așeze firesc, fără presiune, dar cu...
2
un cal de culoare roșie pe un fundal deschis la culoare
Horoscop
Când începe anul Calului de Foc 2026. Ce reprezintă și la ce trebuie să fim atenți
În luna februarie, Anul Nou lunar chinezesc aduce cu sine schimbări clare. Află când începe anul Calului de Foc 2026. Vezi ce reprezintă și la ce trebuie să fim atenți. Cei mai mulți vor...
3
Meghan Markle și Prințul Harry stau unul lângă celălalt și zâmbesc
Familia Regală
Fosta prietenă a Ducesei de Sussex, pregătită să spună totul. Ce sumă ar primi Jessica Mulroney în schimbul informațiilor despre Meghan Markle
Meghan Markle și fosta ei prietenă apropiată, Jessica Mulroney, nu au mai vorbit de mult timp, dar se pare că stilista este pregătită să dezvăluie secretele regale. Fosta prietenă a Ducesei de Sussex, pregătită...
4
Blake Lively poartă un costum și părul desprins pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Blake Lively și Justin Baldoni nu au ajuns la o înțelegere. Cei doi au petrecut șase ore în sala de negocieri
Încercarea s-a soldat cu un final neașteptat. Blake Lively și Justin Baldoni nu au ajuns la o înțelegere. Cei doi au petrecut șase ore în sala de negocieri. Procesul a fost stabilit pentru data...
5
James Van Der Beek poartă un costum deschis la culoare
Divertisment
James Van Der Beek a murit. Actorul avea 48 de ani și suferea de cancer colorectal
A fost diagnosticat cu cancer colorectal în stadiul 3 în august 2023. James Van Der Beek a murit. Actorul avea 48 de ani. Era cel mai cunoscut pentru rolul lui Dawson Leery din Dawson’s...
PARTENERI
×