Uscarea hainelor în interiorul casei nu este cea mai ușoară sarcină. Sunt multe lucruri pe care trebuie să le iei în calcul atunci când faci această alegere. De altfel, este important să iei seama la încăperea pe care o alegi. În cazul în care spațiul nu este potrivit riști să dezvolți alte probleme cum ar fi apariția mucegaiului.
Cum să-ți usuci hainele mai rapid
Cum iarna se apropie cu pași repezi, iar costurile la energie vor fi tot mai ridicate, fiecare gospodină caută metode ieftine și simple pentru a usca hainele mai rapid. Deși multe persoane folosesc deja un uscător de rufe, există și alte opțiuni pe care le poți avea la dispoziție pentru a te bucura de haine uscate în mod natural. Dacă îți dorești să limitezi costurile la energia electrică, atunci renunțarea pentru o perioadă la uscătorul de rufe poate fi o alternativă potrivită pentru tine.
Folosește uscătorul de rufe într-un mod eficient
Dacă nu vrei să renunți la uscătorul de rufe, atunci uite câteva sfaturi pentru a învăța cum să-ți usuci hainele mai rapid. Pentru început trebuie să te asiguri că hainele pe care le pui în uscător sunt cât mai zvântate cu putință. Evită să pui în uscătorul de haine obiecte vestimentare care sunt îmbibate în apă. În felul acesta vei ușura procesul aparatului tău.
Totodată, experții recomandă să nu umpli uscătorul de rufe cu foarte multe haine. Încearcă să incluzi articole cât mai mici și mai ușor de uscat. Este importantă și partea tehnică în procesul de uscare. Prin urmare trebuie să te asiguri că ventilatorul uscătorului este mereu curățat.
Nu în ultimul rând, atunci când alegi să folosești uscătorul de haine trebuie să alegi obiectele vestimentare în funcție de teșăturile acestora. Uite aici și câteva sfaturi utile despre cum poți să îți păstrezi uscătorul de rufe curat. Iată cum poți să îndepărtezi părul de animale din acesta.
Usucă hainele în încăperi în care nu petreci foarte mult timp
Multe gospodine sunt tentate să-și usuce hainele în interiorul casei, în special iarna. Dar acest lucru poate duce la apariția mucegaiului din cauza umezelii în exces. Experții recomandă pentru Homes and Gardens uscarea hainelor în încăperi unde obișnuiești deja să petreci foarte mult timp.
Aceștia spun că hainele se vor usca mult mai rapid într-o încăpere în care nu petreci la fel de mult timp. Totodată, aceștia recomandă ca încăperea să aibă ferestre. În felul acesta vei permite aerului proaspăt să intre în cameră și să usuce mai rapid articolele vestimentare. Este important ca hainele tale să primească suficient aer pentru a se usca. Ventilarea aerului este un aspect foarte important.
Prin urmare, atunci când alegi să usuci hainele în casă încearcă să nu îngrămădești foarte multe într-un singur loc. Acestea au nevoie de spațiu pentru ca aerul să circule printre ele și să se usuce mai rapid.
Întinde hainele imediat după ce le-ai spălat
Un aspect foarte important pentru uscarea mai rapidă a hainelor este acela ca ele să fie întinse imediat după spălare. În felul acesta hainele vor avea timp să se usuce și nu vor căpăta un miros neplăcut
. Hainele lăsate mult prea mult în mașina de spălat după terminarea procesului de spălare ar putea începe să aibă un miros neplăcut. Află mai multe și despre cât de important este să deschizi ferestrele iarna.
Încearcă să faci o prioritate din întinderea obiectelor vestimentare imediat după ce le-ai spălat. Nu în ultimul rând, asigură-te că în încăperea în care le usuci ai un dezumidificator. Acesta va strânge umezeala în exces care se află în ar. În felul acesta te vei asigura că pereții tăi nu vor ajunge să dezvolte mucegai.