Cea mai mare greșeală, potrivit specialiștilor în make-up, este atunci când fondul de ten nu e ales corect și nici nu e aplicat așa cum ar trebui.
De ce se vede urât fondul de ten
O regulă generală pentru aplicarea fondului de ten este că acesta trebuie aplicat și pe gât, dincolo de linia maxilarului. Doar așa te poți asigura că capul și gâtul nu vor arăta ca două entități separate. Ai mai jos cele mai frecvente greșeli care pot explica de ce se vede urât fondul de ten.
Nu alegi nuanța potrivită de fond de ten
Când vine vorba de fond de ten, una dintre cele mai frecvente greșeli este că femeile aleg o nuanță prea închisă, spun specialiștii.
E destul de dificil să alegi nuanța potrivită de fond de ten în lumina artificială a magazinelor. Ca să nu faci alegerea greșită, specialiștii spun că cel mai bun lucru pe care îl poți face este să aplici fondul de ten pe linia maxilarului, acolo unde se întâlnește cu gâtul. Lasă-l să se usuce, apoi mergi afară și verifică la lumina naturală.
Lăsarea fondului de ten să se usuce este deosebit de important. Unele fonduri de ten se oxidează la contactul cu pielea, ceea ce poate da o culoare mult mai închisă.
Aplici prea mult fond de ten
Multe femei folosesc o cantitate prea mare de fond de ten din dorința de a acoperi imperfecțiunile. Din păcate, are loc contrariul. Prea mult produs pe piele nu pare natural. Fondul de ten se referă la scoaterea în evidență a trăsăturilor feței, nu la mascarea lor.
De asemenea, specialiștii mai spun că fondul de ten ar trebui aplicat numai acolo unde este necesar. Ar trebui folosit pentru a uniformiza nuanța pielii și aplicat direct pe zonele cu probleme. Zonele roșii, petele pigmentare, umbrele și cicatricile trebuie acoperite primele. Mai apoi poți întinde fondul de ten și pe restul feței. De asemenea, ar trebui ca fondul de ten să fie bine finisat, astfel încât textura pielii să poată fi văzută.
Fondul de ten se aplică mereu din centrul feței, deoarece aceasta e zona în care e posibil să avem imperfecțiuni. Acest truc te poate ajuta și să nu ai o cantitate prea mare de fond de ten la nivelul liniei de păr.
Nu știi dacă nuanța pielii este caldă sau rece
Dacă nu ești sigură dacă nuanța pielii tale este caldă sau rece, îți poți da seama după felul în care te bronzezi. Tonurile mai reci se bronzează într-o nuanță trandafirie/scorțișoară. Persoanele care au ton rece al pielii ar trebui să opteze pentru nuanțe de fond de ten mai reci, cu subtonuri roz sau roșii. Tonurile mai calde ar trebui să opteze pentru fonduri de ten subton galben.
Nu pregătești corect pielea înainte de a aplica fondul de ten
Multe femei cred că produsele lor nu se potrivesc cu tenul lor. Că pur și simplu nu rezistă pe durata unei zile. Cu toate acestea, de cele mai multe ori rezultatele nefavorabile apar din cauza faptului că tenul nu este pregătit corect înainte de aplicarea fondului de ten. Este foarte important să găsești și să investești într-o rutină de îngrijire a pielii simplă, dar eficientă. Care să se potrivească nevoilor tale.
Curăță, hidratează și tratează orice problemă, spun specialiștii. Fondul de ten se aplică mult mai ușor pe pielea bine pregătită.
Nu aplici primer înainte de fondul de ten
Primerul este important pentru a te asigura că machiajul nu numai că durează toată ziua, ci și că arată bine mereu. Primerul acționează ca o barieră între piele și machiaj, așa că, dacă ai tenul gras, primerul va împiedica sebumul să strice machiajul.