Filme noi care apar în luna aprilie 2022. Producții pe care nu trebuie să le ratezi

Luna aceasta aduce foarte multe vești bune pentru iubitorii de filme. Unele din cele mai așteptate producții ale anului urmează să fie lansate în cinematografe sau în mediul online. Am selectat pentru tine cinci dintre cele mai bune filme noi care apar în luna aprilie 2022. Producții potrivite pentru orice persoană, indiferent de gusturile pe care le are.

Publicat: 12 aprilie 2022, 7:06
Aaron Taylor-Johnson în rolul criminalului Tangerine din filmul Bullet Train care urmează să fie inclus pe lista de filme noi care apar în luna aprilie 2022
Ți-am pregătit o listă cu cele mai bune filme noi care apar în luna aprilie a anului 2022. Producții pe care să le vezi alături de cei dragi / Profimedia Images

De la comedii romantice, la drame pline de suspans sau povești pline de acțiune unul din cele cinci filme va fi cu siguranță potrivit pentru tine. Luna aceasta este ofertantă din punct de vedere al producțiilor care se lansează. The Lost City, Tha Adam Project, și Gold sunt doar câteva dintre titlurile care au bucurat cinefili luna trecută. Acum a venit momentul pentru noi producții să țină primele pagini ale publicațiilor internaționale.

Filme noi care apar în luna martie 2022

Cinematografele și-au lăsat ușile larg deschise și așteaptă cu nerăbdare cinefili care își doresc să se bucure de experiența vizionării unui film într-o sală de cinema. Luna aceasta aduce câteva producții promițătoare. Actori de renume se întâlnesc pe marile ecrane pentru a-i bucura pe ceilalți cu povești pline de acțiune, dramă și umor. Ia-ți floricelele preferate și bucură-te alături de cei dragi de unul din filmele lunii aprilie 2022. 

Dakota

Regia: Kirk Harris
Cu: Abbie Cornish, Tim Rozon, Patrick Muldoon

Dacă ești iubitoare de animale, atunci Dakota etse filmul perfect pentru tine. Povestea se concentrează în jurul unui câine care de-a lungul vieții sale a servit serviciilor militare. Nevoită să se retragă, Dakota ajunge în familia unei mame singure, Kate, și a fiicei sale, Alex.

Reclamă

Dakota încearcă să se adapteze rapid la noua sa viață și la locul care îi va fi casă. În scurt timp, aceasta devine eroina satului, dar și cea mai bună prietenă a stăpânei sale, Alex.

Lucrurile iau o întorsătură neașteptată atunci când ferma la care locuiește este amenințată de un șeriful Danforth, iar Dakota se vede nevoită să restabilească pacea și liniștea în familia sa.

Reclamă

The Rose Maker

Regia: Pierre Pinaud
Cu: Catherine Frot, Manel Foulgoc, Fatsah Bouyahmed

Pe lista de filme noi care apar în luna martie 2022 am inclus și producția The Rose Marker. Producția se bazează pe povestea unor cultivatori de flori care intră într-o competiție acerbă cu alte ferme locale din Franța. O comedie de succes care îți va aduce rapid zâmbetul pe buze.

Filmul face referire la conceptul perfecțiunii care a evoluat de-a lungul timpului. Pierre Pinaud face o treabă excelentă și reușește să surprindă niște cadre excepționale pe tot parcursul peliculei. Este un film relaxant, amuzant pe alocuri, care te va face să simți mirosul trandafirilor care intră în competiția pentru perfecțiune.

As They Made Us

Regia: Mayim Bialik
Cu: Dianna Agron, Dustin Hoffman, Simon Helberg

As They Made Us este un film de dramă scris, regizat și produs de Mayim Bialik. Producția reunește nume mari din industria filmului și permite să țină cinefilii aproape de marile ecrane. Povestea se desfășoară în jurul lui Abigail, o mamă divorțată care încearcă să mențină echilibrul în viața celor doi copii ai săi.

Abigail încearcă să-și refacă viața, în tip ce tatăl său, Eugen, și mama sa, Barbara îi îngreunează vizibil viața. O poveste complicată despre Abigail care se luptă să-și salveze familia și să-și creeze un viitor mai bun.

Bullet Train

Regia: David Leitch
Cu: Sandra Bullock, Brad Pitt, Joey King

Dacă nu ai apucat să vezi The Lost City, din lista filmelor noi din luna martie, atunci ți-am pregătit o nouă producție cu Sandra Bullock și Brad Pitt. Bullet Train este unul din cele mai așteptate filme ale lunii aprilie. Premiera internațională a avut loc pe data de 8 aprilie 2022.

În România filmul este așteptat începând cu luna iulie a anului acesta. Producția urmărește povestea a cinci asasini care se urcă în același tren care călătorește între Tokyo și Morioka. Cei cinci asasini realizează rapid că misiunea lor are în comun câte un lucru cu a fiecăruia. Un film de acțiune antrenant, cu o mulțime de momente comice care te vor face să rămâi aproape de marile ecrane și să-ți dorești să participi chiar tu la bataliile acerbe dintre cei cinci asasini. 

The Sound of Violet

Regia: Allen Wolf
Cu: Cora Cleary, Cason Thomas, Ivy Bona

The Sound of Violet trebuie să se afle pe lista ta de filme noi care apar în luna aprilie 2022. Comedia romantică te va face să te îndrăgostești rapid de personajele principale. Povestea se desfășoară în jurul unui bărbat care este convins că și-a găsit sufletul pereche, însă condiția de care suferă îl împiedică să vadă care este realitatea relației pe care și-o dorește.

Filmul a fost comparat de critici cu producția de succes, Pretty Woman. Scenele romantice te vor atinge rapid și te vor face să visezi la o iubire imposibilă.

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Imagine cu harta tuturor semnelor zodiacale, folosite pentru a ilusta horoscopul zilnic.
Horoscop zilnic
Horoscopul zilei de 13 februarie 2026. Capricornii se bucură de reușite. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 13 februarie 2026 te încurajează să-ți asculți inima și să ai mai multă încredere în tine. Este o zi în care lucrurile par să se așeze firesc, fără presiune, dar cu...
2
un cal de culoare roșie pe un fundal deschis la culoare
Horoscop
Când începe anul Calului de Foc 2026. Ce reprezintă și la ce trebuie să fim atenți
În luna februarie, Anul Nou lunar chinezesc aduce cu sine schimbări clare. Află când începe anul Calului de Foc 2026. Vezi ce reprezintă și la ce trebuie să fim atenți. Cei mai mulți vor...
3
Meghan Markle și Prințul Harry stau unul lângă celălalt și zâmbesc
Familia Regală
Fosta prietenă a Ducesei de Sussex, pregătită să spună totul. Ce sumă ar primi Jessica Mulroney în schimbul informațiilor despre Meghan Markle
Meghan Markle și fosta ei prietenă apropiată, Jessica Mulroney, nu au mai vorbit de mult timp, dar se pare că stilista este pregătită să dezvăluie secretele regale. Fosta prietenă a Ducesei de Sussex, pregătită...
4
Blake Lively poartă un costum și părul desprins pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Blake Lively și Justin Baldoni nu au ajuns la o înțelegere. Cei doi au petrecut șase ore în sala de negocieri
Încercarea s-a soldat cu un final neașteptat. Blake Lively și Justin Baldoni nu au ajuns la o înțelegere. Cei doi au petrecut șase ore în sala de negocieri. Procesul a fost stabilit pentru data...
5
James Van Der Beek poartă un costum deschis la culoare
Divertisment
James Van Der Beek a murit. Actorul avea 48 de ani și suferea de cancer colorectal
A fost diagnosticat cu cancer colorectal în stadiul 3 în august 2023. James Van Der Beek a murit. Actorul avea 48 de ani. Era cel mai cunoscut pentru rolul lui Dawson Leery din Dawson’s...
PARTENERI
×