Sfaturile lui Aurelian Temișan pentru artiștii la început de drum
Aurelian Temișan este un om foarte modest și oferă sfaturi doar atunci când îi sunt cerute. L-am rugat totuși pe artist să ne ofere câteva recomandări pentru cei care se află la început de drum în cariera muzicală și nu numai. Ca de fiecare dată, acesta a fost deschis și ne-a povestit din experiențele proprii.
– Care sunt calitățile fără de care nu ai fi reușit în carieră?
– Mă întorc la modestie, la asumarea faptului că fiind artist am și plusuri și minusuri. Echilibrul pe care îl am când urc pe scenă, dar și felul în care nu am încercat niciodată să mint publicul.
– Care crezi că a fost momentul de glorie în carieră?
– Momentul de glorie în carieră e pe cale să vină. Până acum a fost doar încălzirea, sunt doar 33 de ani de când sunt pe scenă.
– Ce sfaturi le-ai da tinerilor artiști?
– Când ești tânăr dai din ce ai, mai târziu dai din ce ești. Îi sfătuiesc să-și încerce norocul. Nu se știe niciodată ce valențe există între ei. Să încerce, dar să nu se mintă pe ei. Dacă simt că nu le e locul acolo, să încerce în altă parte.
– Ce mesaj vrei să dorești să transmiți publicului prin muzica ta?
– În primul rând bucurie, bunătate și relaxare. În funcție de mesajul fiecărei melodii, există cineva care se regăsește.
– Cum rămâi motivat și productiv în meseria ta?
– N-am timp să mă uit în grădina altuia și nici nu mă interesează. Dacă vrei să progresezi fă ceva pentru tine și pentru cei care cred în tine. Fii tu mai bun în tine.
Ce spune Aurelin despre show-ul Te cunosc de undeva!
Proiectul Te cunosc de undeva! este unul dintre proiectele de suflet ale artistului. Cu emoție în glas, ne-a povestit care sunt momentele sale preferate, dar și cum a arătat experiența de-a lungul anilor. Un alt artist implicat în acest proiect este Pepe. Pepe este prezentatorul emisiunii și a fost fericit să ne dezvăluie mai multe detalii din spatele culiselor. Urmărește aici interviul echipei CaTine care îl are ca protagonist.
– În proiectele de televiziune, cum te asiguri că mesajul tău e transmis corect publicului?
– În emisiunile de televiziune sunt omul momentului. Mesajul nu este niciodată regizat. Ce se întâmplă pe scenă este ceea ce se întâmplă în momentul acela. Sunt mereu atent la ceea ce spun, am limita bunului simț și al penibilului. Uneori poate sunt prea cenzurat. În general sunt omul momentului și al improvizației.
– Cum ai descrie echipa de la Te cunosc de Undeva!?
– Noi suntem o familie. Fiecare moment și parte în care nu e emisiunea, simțim și ne sunăm unul pe altul. Ne uităm la emisiune în AntenaPLAY. Acest concept e foarte iubit. Noi nu concepem să nu se mai facă. Cred că suntem cel mai emogen juriu din ce am văzut.
– Ce meserie ai alege dacă nu ai fi făcut muzică?
– În trecut am făcut sport, handbal. Acum dacă dau timpul înapoi îmi dau seama că sportul ar fi mers până la o anumită vârstă și poate nu aș fi ajuns un lider în echipa în care eram.
Urmărește mai jos un Interviu CaTine La Masculin cu Aurelian Temișan!
Aurelian Temișan, un tată blând și iubitor
Aurelian Temișan este un tată dedicat și iubitor. Acesta pune familia pe primul loc. El spune că nu i-a fost greu să se împartă între viața de familie și scenă. Artistul afirmă că fiica sa, Dora, s-a aflat mereu alături de el și mama sa, încă din primele momente ale vieții. Micuța Dora a interacționat cu lumea artiștilor încă de la început și este obișnuită cu stilul de viață al părinților săi. Descoperă cum arată o zi din viața de familie a lui Aurelian Temișan în rândurile ce urmează.
– Cum te-ai descrie ca tată?
– Blând, iubitor și împăcat.
– Îți dorești ca fetița ta să-ți urmeze pașii în muzică?
– Îmi doresc să face ce-i place ei cel mai mult. Suntem în acel moment în care îi descoperim valențele. Cântă foarte bine pentru cât de neșlefuită este piatra, dar nu vreau să o forțez. Sunt de zeci de ani în jurii și văd copii încărcați de povara nereușitei părinților în tinerețe. Nu vreau să o forțez. Vreau să-i las copilăria, care oricum se duce repede. Vreau să o las să mai copilărească. Nu trebuie să-mi urmeze pașii mie sau Monicăi.
– Care este cea mai importantă lecție pe care ai învățat-o de la fiica ta?
– Să număr până la 10 înainte de a lua o decizie și a spune ceva pe gură.
– Ce din partenera ta te face să fii tu?
– Ambiția ei. Este o tipă foarte dreaptă. La ea nu există stânga sau dreapta. Te duci cu ea până în pânzele albe, dar nu o călca pe bătături.
– Cum îți gestionezi timpul între responsabilitățile de artist și cele de părinte?
– Dora a fost cu noi de când s-a născut. De la patru săptămâni a ieșit cu noi la spectacole. A crescut cu toate marile personalități lângă care Monica a jucat. Nu e greu și nici nouă nu ne e greu. Uneori lipsim toți mai mult de acasă.
Detalii mai puțin cunoscute despre Aurelian Temișan
Aurelian Temișan și-a petrecut cea mai mare parte a vieții pe scenă. Totuși există multe detalii mai puțin cunoscute despre acesta. Deși nu-și deschide sufletul în fața camerelor tot timpul, de data aceasta a acceptat să ne povestească mai multe. Emoționat, Aurelian ne-a povestit lucruri mai puțin cunoscute din viața sa personală.
– Există o amintire din copilăria ta care te emoționează cel mai tare?
– Există și nu vreau să plusez pe ea. E momentul când eu aveam cinci ani și mi-am pierdut fratele. E un moment care doare, dar vine cu bucuria de a nu uita niciodată că am avut un frate.
– Pentru ce i-ai mulțumi astăzi mamei tale?
– Pentru că nu a ajuns la doctor atunci când era programată și m-a făcut. În drum spre doctor s-au întâmplat două lucruri. În primul rând era să dea o mașină peste ea pe trecerea de pietoni și în al doilea rând, trecând pe lângă zidul unei case, acela a căzut chiar în spatele ei cu tot cu tencuială și cărămizi. Sunt multe momente pentru care ar trebui să-i mulțumesc mamei.
– Care este definiția unei femei puternice?
– Femeia puternică este femeia care înțelege ce bărbat are lângă ea, care se lasă și condusă, dar în același timp conduce. Femeia puternică nu ține să ia deciziile, dar în același timp este atentă la fiecare amănunt al unei situații. Monica e o femeie foarte puternică.
– Mai ai emoții astăzi în fața publicului?
– Da! La început nu știam cu ce se mănâncă această meserie. Conștientizând culoarul pe care am intram am avut acele emoții care te responsabilizează. Un artist fără emoții nu e artist.
– Cânți în duș?
– Da! Mai ales când fac o baie mai lungă. Baia îți oferă un ecou pe care în altă cameră nu-l ai.