Reclamă

Interviu CaTine la Masculin cu Randi: „Un om puternic nu mai simte nevoia să o arate și altora”

De data aceasta te invităm să urmărești un interviu CaTine la Masculin cu Randi. Deși are un program aglomerat, artistul și-a răpit din timp pentru a ne răspunde tuturor curiozităților. Cu această ocazie, am putut să aflăm mai multe despre omul din spatele artistului Randi.

Beatrice Ioana
Beatrice Ioana
Publicat: 24 iunie 2024, 10:10 / Actualizat: 25 iunie 2024, 11:17

Andrei Ștefan Ropcea, cunoscut sub numele de Randi, pregătește surprize noi pentru fanii trupei Morandi. Am aflat și noi mai multe despre proiectele muzicale pe care urmează să le lanseze.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Interviu CaTine la Masculin cu Randi

Randi se dedică în această perioadă proiectelor profesionale, dar și dezvoltării în plan personal. Am stat la povești ca să aflăm mai multe despre planurile sale de viitor. Randi este într-o căutare continuă și își dorește să se dezvolte atât personal, cât și profesional.

–        Cum ești tu în această perioadă?
–        Sunt ușor amețit, n-am dormit prea bine aseară, am băut și două espresso lungi și nu mă simt deloc energizat, dar poate că e mai bine așa. În rest, lucrez mult în studio, am planuri mari pentru viitorul apropiat.

–        Care este ultimul lucru pe care l-ai descoperit sau l-ai redescoperit la tine însuți?
–        Că sunt flexibil și că pot să accept idei pe care le respingeam cu tărie în trecut.

–        Cum ai tu grijă de sufletul tău atunci când nu ești în studio?
–        Ai spus bine când nu sunt în studio, că și acolo e o muncă pentru spirit. Acumulez informații, mai citesc din când în când. Am renunțat la romane și beletristică, bineînțeles, citesc pentru dezvoltare personală și spirituală. Nu pentru că sunt la modă, ci pentru că sunt o hrană pentru suflet. Descopăr lucruri noi despre mine prin cărțile alea.

Reclamă

–        Ce reprezintă pentru tine o femeie puternică?
–        O femeie puternică e o femeie care nu mai încearcă cu disperare să-și afirme nici feminitatea, nici independența, nici alte calități. Un om care simte că e puternic nu mai simte nevoia să o arate și altora. În principiu, pentru mine, puterea e în interior (…).

Cum a arătat copilăria lui Andrei Ștefan Ropcea

Copilăria joacă un rol esențial în viața fiecărei persoane. Universul lui Andrei Ștefan Ropcea din Pitești l-a modelat pe artistul Randi.

Reclamă

–        Cum a fost copilăria pentru tine la Pitești? Cum era Andrei în acea perioadă?
–        Cum era toată lumea. Eram pe stradă, printre blocuri, atunci cânda veam timp pentru că făceam și școala generală și școala de muzică și aveam mai puțin timp decât prietenii mei care mă strigau de la parter la unu. Au fost niște experiențe reale. Bineînțeles, în vacanța de vară avea mai mult timp și eram de dimineața până seara afară și băteam orașul în lung și lat. Nu se întreba nimeni dacă suntem ok, dacă am fost răpiți, dacă am mâncat, dacă n-am mâncat. Lucrurile erau mai libere atunci și mai autentice (…). Asta cred că ne-a format și ne-a dat o inteligență socială care se simte foarte mult în relațiile pe care le avem acum. În rest, copilăria a fost fericită pentru că era acolo, în natură. A fost o copilărie modestă din alte puncte de vedere, dar pentru noi era de ajuns.

–        În ce fel te-a modelat ca adult relația pe care o ai cu părinții tăi?
–        Relațiile pe care le aveam cu părinții nu erau atât de bazate pe inteligență emoțională pentru că nici ei nu aveau. Nu era vremea pentru inteligența emoțională, era vremea pentru a face economii, pentru a face bani ca să pui ceva pe masă. Viața era mult mai simplistă atunci și din cauza asta ei nu s-au dezvoltat. Le-am mai zis că au o carență față de chestia asta. Comunicarea nu era așa de bine pusă la punct. Era bazată pe respect, pe frică, uneori. Se pare că și frica asta e era bună la ceva. Nu comentam în fața părinților (…).

Ce lecții a învățat Randi de la familia sa și cum anume și-a ales cariera

Legătura cu părinții este una specială pentru Randi, dar nu doar pentru el. Răzvan Popescu, realizator de radio, are o legătură la fel de frumoasă cu familia sa. Poți să-l descoperi pe Răzvan într-un interviu CaTine la Masculin.

–        Există un anumit sfat, primit de la mama ta, care te ghidează și în ziua de azi?
–        Niște lucruri pe care mi le-a spus despre mine atunci când studiam la pian și spunea că sunt talentat și trebuie să am grijă să cred mai mult în mine, să merg cu capul sus. Acum, nu mai știu exact, au trecut niște ani. Am rămas cu ideea că ar trebui să cred mai mult în mine, că am așa o intuiție deosebită atunci când e vorba de muzică și cu timpul am început să cred în asta.

–        Ce crezi că a învățat mama ta alături de tine?
–        Nu știu. Probabil că a învățat să fie mai răbdătoare, deși nici răbdarea nu era punctul lor și al oamenilor în general din perioada aia, tot timpul cu griji. Cred că fiecare părinte învață să aibă răbdare.

–        Îți amintești o etapă sau o decizie anume care te-a condus spre tine, cel de acum?
–        Cred că toate sunt importante. Toată suma deciziilor duce către ceea ce ești acum. Ceva mai pregnant, probabil că atunci când am trecut către muzica ușoară.

Ce proiecte pregătește Randi în această perioadă

–        Cum arată zilele tale de muncă din studio?
–        Boring pentru unii, dar pentru mine sunt o binecuvântare. Eu abia aștept să plec de acasă și să ajung la studio să creez. E ca o joacă munca în studio. Îmi place enorm să creez și cred că fără creație aș fi un om foarte plictisit și nu-mi place plictiseala.

–        Ce crezi că nu știu oamenii despre industria muzicală și despre cum arată munca în studio?
–        Probabil că nu știu multe. Ar trebui să știe că, dincolo de creație, e foarte multă muncă. Sunt și anumite limitări, bineînțeles. Există niște referințe de care trebuie să ții cont. În țara noastră nu poți să faci doar ce vrei, dacă vrei să intri și la radio, să ai și concerte. În mare, ai o libertate și poți să te joci, să te reinventezi.

–        Ce le-ai transmite tinerilor care aspiră la o carieră în industria muzicală și nu numai?
–        Să știe că e vorba de multă muncă, de perseverență, e nevoie de încredere în sine și de vizualizarea scopurilor pe care le au. E un trend, asta cu manifestarea, dar e cât se poate de reală. Trebuie să simtă și să vadă că sunt în punctul în care vor să ajungă (…).

–        De curând ai anunțat că urmează un nou album Morandi, la ce să se aștepte fanii?
–        N-au cum să se aștepte pentru că este total imprevizibil ce am făcut. Bineînțeles, feelingul de Morandi rămâne pentru că eu și Marius avem nostalgia aia care a definit melodicitatea proiectului, dar sound-ul e foarte fresh, e foarte dinamic (…).

Randi, sincer și autentic

Andrei Ștefan Ropcea s-a deschis în fața publicului său, a vorbit cu sinceritate despre suflet, pasiune, muzică și ceea ce îl inspiră.

–        Cum au arătat primii tăi pași în industrie?
–        Foarte stângaci. Aș spune că am făcut patru pași cu stângul și apoi unul cu dreptul (…). Când am început cu Morandi și am avut primul concert în Brașov a fost ridicol. Un concert după care Moga a vrut să renunțe la proiect. Eu i-am zis că nu pot renunța pentru că îmi doresc să fac asta ani de zile și un concert nu înseamnă nimic și uite că a fost foarte bine că am mers mai departe, dar am fost total nepregătiți. Eu nu eram acomodat cu scena muzicii ușoare (…).

–        Dacă ar fi posibil, ce moment din primii ani pe scenă ai vrea să retrăiești și de ce?
–        Cred că aș vrea să retrăiesc începuturile proiectului Morandi, de prin 2008- 2009, când au început concertele internaționale (…).

–        Dacă ți s-ar oferi ocazia să transmiți cuiva un mesaj de mulțumire, cui i-ai mulțumi și de ce?
–        Trebuie să-mi mulțumesc mie că am venit aici, pe pământ, și am ales să am curaj să trăiesc viața autentic, să fiu eu și niciodată altcineva și să mă deschid unui flux de informații care mă schimbă în fiecare zi. Cred că lumea din jurul meu a simțit lucrul asta și că am și puterea să muncesc cu oamenii din jurul meu, să-i fac să înțeleagă anumite lucruri și să evolueze alături de mine.

Ne-am bucurat să-l avem alături și să aflăm mai multe despre el și așteptăm cu nerăbdare să vedem cu ce proiecte își va surprinde publicul. Până atunci te invităm să urmărești interviurile CaTine la Masculin în AntenaPLAY.

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
O fată care s-a pozat între crengile înflorite ale unui copac
Horoscop
3 zodii pot începe să privească cu încredere spre viitor dupa 15 aprilie 2025. Nativi care merită din plin să fie răsplătiți
3 zodii pot începe să privească cu încredere spre viitor dupa 15 aprilie 2025. Universul le transmite subtil că ce e mai bun abia acum urmează. Sunt favoriții astrelor. Trei zodii simt cum o...
2
O femeie cu un voal și flori
Horoscop
Viața devine mai bună pentru 3 zodii începând cu 15 aprilie 2025. Astrele le pavează drumul cu oportunități
Viața devine mai bună pentru 3 zodii începând cu 15 aprilie 2025. Tranzitele cosmice din această perioadă contribuie la transformare. Nimc nu se mai rezumă la speranță, totul poate deveni o posibilitate reală, concretă....
3
Pierce Brosnan, cu ochelari de soare, în costum, alături de soția sa
Divertisment
Soția lui Pierce Brosnan a fost mereu ținta ironiilor despre corpul ei, dar a reușit să slăbească. Cum arată acum după ce a scăpat de peste 40 de kg
Soția lui Pierce Brosnan a fost mereu ținta ironiilor despre corpul ei, dar acum a reușit să slăbească. Actorul și partenera sa i-au fost alături lui George Clooney cu ocazia debutului său pe Broadway....
4
Copil care ține în mână un coș cu ouă de Paște
Timp liber
Vacanța școlară de Paște 2025. În ce perioadă vor sta acasă copiii
Vacanța școlară de Paște 2025, cunoscută și sub denumirea de vacanța de Paște, este programată în perioada vineri, 18 aprilie 2025, până duminică, 27 aprilie 2025. Astfel, elevii vor beneficia de o pauză de...
5
Cuplu într-o cameră luminoasă, cu inimi alături
Horoscop
Relațiile se îmbunătățesc pentru câteva zodii în săptămâna 14 – 20 aprilie 2025. Cine sunt nativii care pot avea parte de noroc
Sezonul retrogradelor a luat sfârșit, iar trecutul a oferit lecții importante de care e bine să ții cont. Relațiile se îmbunătățesc pentru câteva zodii în săptămâna 14 – 20 aprilie 2025. E vorba despre...
PARTENERI
×