Jane Fonda a susținut un discurs despre diversitate la Globurile de Aur 2021

Jane Fonda a susținut un discurs despre diversitate la Globurile de Aur 2021 cu ocazia acceptării premiului special „Cecil B. DeMille” pentru întreaga carieră. 

Publicat: 1 martie 2021, 10:13 / Actualizat: 9 noiembrie 2021, 15:02

Jane Fonda a marcat o altă etapă importantă în cariera impresionantă. Actrița în vârstă de 83 de ani a primit premiul Cecil B. DeMille la ediția din acest an a Premiilor Globurile de Aur. Jane Fonda a fost printre puținii invitați ai ceremoniei care au participat în persoană la eveniment. Cea mai mare parte dintre artiști și-au acceptat trofeele și au susținut discursuri din propriile locuințe. Ediția de anul acesta a Globurile de Aur s-a desfășurat online în contextul pandemiei de COVID-19.

Jane Fonda a susținut un discurs despre diversitate la Globurile de Aur 2021

Jane Fonda a fost premiată cu distincția Cecil B. DeMille în semn de recunoaștere pentru întreaga carieră în cinematografie. Spre deosebire de colegii de breaslă care și-au etalat ținutele elegante și și-au susținut discursurile în fața camerei calculatorului, actrița în vârstă de 83 de ani și-a acceptat trofeul pe scenă, transmite People.

„Sunt atât de emoționată să primesc această onoare”, a spus Jane Fonda la începutul discursului ei. 

Actrița a vorbit apoi despre importanța diversității și despre filmele și emisiunile TV care au impresionat-o. 

„În vremuri tulburi ca acestea, încercate de criză, povestirile sunt întotdeauna esențiale. Vedeți, poveștile ne pot schimba schimba inima și mintea și ne pot ajuta să ne vedem unii pe alții într-o lumină nouă – să avem empatie și să recunoaștem că deși suntem atât de diverși, suntem cu toții oameni mai întâi”, a spus Jane Fonda. 

Reclamă
Spre deosebire de colegii de breaslă care și-au etalat ținutele elegante și și-au susținut discursurile în fața camerei calculatorului, actrița în vârstă de 83 de ani și-a acceptat trofeul pe scenă / Getty Images

Vezi mai multe imagini în GALERIA FOTO!

Filmele care au impresionat-o pe Jane Fonda

Reclamă

Actrița a ținut să îți exprime admirația față de producțiile care au concurat anul acesta la Globurile de Aur. 

„Chiar anul acesta, Nomadland m-a ajutat să simt iubire pentru cei mai aventuroși dintre noi și Minari mi-a deschis ochii la experiența imigranților care se confruntă cu realitățile unei vieți pe un pământ nou”. 

Filme precum Small Axe, Ma Rainey’s Black Bottom și One Night in Miami i-au „aprofundat empatia despre ceea ce înseamnă să fii o persoană de culoare”. 

Fonda a făcut trimitere și la I May Destroy You, care a lipsit de pe lista nominalizărilor. „M-a învățat să conștientizez violența sexuală într-un mod cu totul nou”, a spus ea despre serialul produs de HBO. 

„Poveștile, chiar pot schimba oamenii”, a continuat ea. „Dar există o poveste pe care ne-a fost frică să o vedem și să o auzim despre noi în această industrie: o poveste despre vocile pe care le respectăm și le susținem și le acordăm atenție. O poveste despre cine primește loc la masă și cine este ținut departe de camera în care se iau deciziile.”

Fonda i-a îndemnat apoi pe cei din industrie să se concentreze pe diversitate și să facă eforturi „astfel încât toată lumea să poată evolua și povestea tuturor să aibă șansa de a fi văzută și auzită”.

Jane Fonda, premiată pentru talentul actoricesc și activism

La începutul acestui an, Hollywood Foreign Press Association (HFPA) a anunțat că îi va acorda lui Jane Fonda premiul Cecil B. DeMille pentru „activismul neobosit” și „talentul de necontestat”.

„De mai bine de cinci decenii, amploarea muncii lui Jane a fost ancorată în activismul ei neobosit, folosind platforma sa pentru a aborda unele dintre cele mai importante probleme sociale din vremea noastră”, a spus președintele HFPA, Ali Sar. „Talentul ei de necontestat  i-a adus cel mai înalt nivel de recunoaștere și, deși viața sa profesională a luat multe întorsături, angajamentul ei neclintit de a evoca schimbarea a rămas. Suntem onorați să celebrăm realizările ei la Premiile Globul de Aur 2021″.

Jane Fonda participă la un protest pe problema schimbărilor climatice în fața Capitoliului la începutul anului 2020 / Getty Images
Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
O femeie în rochie albă care reprezintă unul dintre cele 3 semne zodiacale sunt incredibil de norocoase în anul Calului de Foc 2026
Horoscop
3 semne zodiacale sunt incredibil de norocoase în anul Calului de Foc 2026. Află dacă te numeri printre ele
3 semne zodiacale sunt incredibil de norocoase în Anul Calului de Foc 2026. Acești nativi au parte de multe surprize plăcute și de oportunități neașteptate. Este o perioadă de bun augur pentru aceste semne...
2
O femeie cu un felinar care reprezintă una dintre cele 4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026
Horoscop
4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026. Află dacă te numeri printre ele
4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026. Acești nativi au parte de momente surprinzătoare. Venus, planeta iubirii și a banilor, își arată forța asupra acestor zodii. Patru semne...
3
Imagine cu harta tuturor semnelor zodiacale, folosite pentru a ilusta horoscopul zilnic.
Horoscop zilnic
Horoscopul zilei de 27 februarie 2026. Peștii își depășesc limitele. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 27 februarie 2026 spune că simți nevoia să încetinești ritmul sau, dimpotrivă, să începi ceva care să-ți stimuleze mintea și sufletul. Este o zi în care contrastele se împletesc armonios: unii...
4
Martin Short alături de familie pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Motivul pentru care fiica lui Martin Short s-a sinucis. De mai mulți ani se lupta pentru viața ei
Încă o dată, comediantul a fost nevoit să treacă printr-un moment dificil în viața personală. Motivul pentru care fiica lui Martin Short s-a sinucis. De mai mulți ani se lupta pentru viața ei. Vestea...
5
Nick Reiner alături de părinții și frații lui pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Nick Reiner a pledat nevinovat în urma acuzațiilor care i s-au adus. Ce urmează pentru fiul actorului Rob Reiner
Nick Reiner, în vârstă de 32 de ani, este judecat în două capete de acuzare pentru omor de gradul întâi în legătură cu înjunghierea fatală a părinților săi. Nick Reiner a pledat nevinovat în...
PARTENERI
×