Lavinia a învățat limbajul semnelor pentru a comunica mai ușor cu părinții săi. Deși are numai 32 de ani, este translator în limba semnelor române și ajută o mulțime de oameni atunci când poate și timpul îi permite.
Lavinia Chițu, despre generozitate, răbdare și curiozitate
Pentru Lavinia Chițu este absolut normal să fie implicată într-o mulțime de proiecte. Merge la conferințe, lucrează în TV, traduce știri, traduce piese de teatru și concerte, festivaluri de muzică, și o face cu zâmbetul pe buze pentru oamenii cu dificiențe de auz. Ea reușește prin implicarea ei să le redea zâmbetul pe buze și să-i ajute să înțeleagă mai ușor ce se întâmplă în jurul lor.
– Cum ești tu în această perioadă?
– În această perioadă, sunt angrenată în foarte multe proiecte, ca de obicei. În proiecte precum conferințe, lucrez în TV, traduc știrile. Ce mai fac? Traduc piese de teatru, traduc concerte, festivaluri de muzică pentru comunitatea surdă. Și în viața de zi cu zi, când mai am timp, mai merg să mai ajut persoanele surde pe teren. La poliție, la medic, la judecătorie, când mai am timp. Și mai am încă ceva, mai ofer consiliere pe partea asta de psihologie, în limbajul semnelor, la terapie cu persoanele surde, cam asta fac.
– Cum ai descrie activitatea ta de interpret mimico-gestual, în câteva cuvinte?
– Păi, în primul rând, ca să faci această meserie, ai nevoie de foarte, foarte multă răbdare. Ai nevoie de perseverență și să fii curios, să descoperi cât mai mult.
Ce este limba semnelor române, limba oficială a persoanelor surde
Limba semnelor române este limba oficială pentru persoanele surde din anul 2020. Lavinia spune că pentru a avea această meserie ai nevoie de răbdare și curiozitate. În limba semnelor, acum 20 de ani, existau doar 5.000 de cuvinte, iar acum s-a ajuns undeva la aproximativ 15.000. Acest limbaj începe să se dezvolte, iar tehnologia facilitează acest lucru. Pe lângă asta, dacă ești un interpret dedicat, trebuie să fii implicat în comunitate, să călătorești, să explorezi, să perseverezi, să înveți mai mult. Un interpret bun pune accent pe calitate pentru ca oamenii care au nevoie de el să fie cât mai bine ajutați.
– Și practic, cum ai descrie acest limbaj al semnelor române pentru cei care nu știu să comunice prin intermediul lui?
– În general, este un limbaj destul de greu, adică nu este atât de ușor. Ca să ajungi la un nivel în care poți comunica cu o persoană surdă, nu știu, undeva la 60, 70, 80%, ai nevoie de un an, doi, trei ani. Dar, repet, nu este suficient să mergi la cursuri și cam atât. Pentru că, e ca o limbă străină, se uită. Dacă nu ai antrenament și nu ai practică, o uiți. De aceea, este foarte important să stai în comunitatea persoanelor surde, să-i înțelegi, să-i întrebi.
– Ce parte din propria ta experiență te-a condus pe acest drum și cum a început misiunea ta?
– Toată lumea știe că eu provin dintr-o familie de persoane surde. Părinții mei nu aud absolut deloc, adică nici măcar cu aparate auditive. Și când m-am născut, mama mi-a arătat în semne „bine ai venit, fiica mea”. Asta mi-a spus mama. Eu am început să conștientizez undeva pe la un an și jumătate, doi ani de zile, că ai mei erau diferiți, speciali, dădeau din mâini și încercam să înțeleg ce îmi spun. Mâncare, mi-e foame, am nevoie la toaletă și astfel de lucruri esențiale în viața unui copil.