Ea s-a concentrat în ultimul timp pe copii, menționând numele a trei copii care au murit în bombardamente. Potrivit spuselor ei, Ucraina își dorește pacea, dar își va apăra granițele și identitatea până în ultima clipă.
Olena Zelensky e fericită că a facilitat transportul copiilor bolnavi din Ucraina spre Polonia
Locul unde se află doamna Zelensky, în vârstă de 44 de ani, nu este cunoscută, iar soțul ei, Președintele Volodymyr Zelensky, spune că familia lui este o țintă pentru forțele ruse. Chiar dacă viața lor este amenințată, familia Zelensky a rămas în Ucraina pentru a lupta alături de poporul ucrainean până în la câștigarea războiului sau până la obținerea păcii, scrie bbc.com.
„Aceștia sunt copiii bolnavi de cancer din Ucraina. Chiar ieri, s-au ascuns de bombardamente în subsolurile clinicilor. Acum trec granița poloneză pentru a-și găsi siguranță și, cel mai important, pentru a-și continua tratamentele. Niciun agresor din lume nu-i poate împiedica să câștige lupta împotriva bolii! În ultimele zile, Ministerul Sănătății al Ucrainei și Biroul meu au moderat activ acest proces: am conectat parteneri, voluntari, ambasade, clinici.
Cel mai recent mesaj al Olenei Zelensky
✅ Și acum, mă bucur să vă împărtășesc că am reușit să stabilim un sistem pentru ca copiii ucraineni să călătorească în străinătate în siguranță. Trebuie să-și facă tratamentul.
➡️ Copiii sunt transportați la Centrul Medical Specializat pentru Copii din Ucraina de Vest la Lviv. Acolo primesc un examen medical inițial. Acolo sunt tratați pentru a stabiliza orice afecțiuni acute.
➡️ Copiii sunt apoi mutați într-un centru din Polonia, unde primesc îngrijiri medicale și diagnostice necesare. Acest hub a devenit posibil datorită implicării personale a Biroului Președintelui Poloniei și a participării profesorului Piotr Chauderny.
➡️ După aceea, cu sprijinul comunității internaționale oncologice, fiecărui tânăr pacient i se va atribui un tratament permanent. Unii vor rămâne în Polonia. Alții vor fi mutați în alte țări, printre care Franța, Italia și Germania.
📍 73 de copii au plecat ieri în Polonia, deși până acum nu existau proiecte similare în practica medicală mondială.
🤝 Vreau să mulțumesc Ministerului Sănătății și șefului acestuia, Viktor Lyashko. Vreau să mulțumesc viceministrului, Irina Mykychak, pentru această muncă unică și extraordinară. Grupul Irinei este în contact continuu cu experți și medici din străinătate. Le mulțumesc medicilor pediatri din Lviv, în special lui Roman Kizima și echipei ZUSDMC. Ei i-au condus pe micuții noștri eroi la victorie.
Și, desigur, multe mulțumiri Poloniei, poporului polonez, prietenilor credincioși și sinceri ai Ucrainei – Președintele Poloniei, @andrzej.duda și Prima Doamnă, Agatha Kornhauser-Duda – pentru cooperarea lor neprețuită în problema sfântă a salvării copiilor . Fără îndoială, copiii noștri se vor recupera și se vor întoarce într-o Ucraina pașnică, liberă, reconstruită!🇺🇦
Vezi mai multe imagini în GALERIA FOTO!
Ce crede Olena Zelensky despre războiul împotriva țării sale
Doamna Zelensky a mai spus recent că s-au născut câteva zeci de copii în ultimele săptămâni care nu au cunoscut niciodată pacea. Dar ea a mai declarat că Președintele rus, Vladimir Putin, a subestimat Ucraina, poporul și patriotismul acestei țări.
De asemenea, ea a mulțumit oamenilor din întreaga lume pentru sprijinul acordat. A cerut Occidentului să „închidă spațiul aerian, iar noi vom gestiona singuri războiul pe teren”. Prima doamnă a încheiat cu o rugăminte adresată presei de a „arăta în continuare adevărul”.
Soția Președintelui Volodimyr Zelensky a publicat pe contul de Instagram o scrisoare deschisă către presa internațională. Ea a spus că invazia rușilor a fost neașteptată, iar conflictul iscat este o realitate îngrozitoare.
După ce a spus că i s-au solicitat mai multe interviuri, scrisoarea publicată pe Instagram e considerată de ea un răspuns elegant la toate cererile care au venit către ea.
„Poate cel mai terifiant și mai devastator moment al invazie este faptul că aceasta face victime printre copii. Alice în vârstă de opt ani a murit pe străzile din Okhtyrka în timp ce bunicul ei încerca să o salveze. Polina din Kiev a murit în bombardament împreună cu părinții ei. Arseniy de 14 ani a fost lovit în cap și nu a putut fi salvat. O ambulanță nu a putut ajunge la el la timp din cauza incendiilor care au luat amploare”, a scris Olena Zelensky, pe contul de Instagram
Din cauza numărului mare de ucraineni care și-au pierdut viața de la începutul războiului, Olena Zelensky spune că acesta este un „război împotriva populației civile și nu doar prin bombardamente”.