(P) 5 semne care anunță o urgență dentară

Urgențele stomatologice pot apărea în diferite forme. Ele pot fi cauzate de diferiți factori și pot apărea în orice moment al zilei. Iată 5 semne des întâlnite care anunță o urgență dentară.

Publicat: 10 octombrie 2022, 16:30 / Actualizat: 12 octombrie 2022, 13:21

Trebuie să știi că există însă și situații neașteptate. Atunci când prezența la cabinetul de medicină dentară este prioritară, vorbim aici despre traumatisme dentare. Printre acestea se numără un dinte ciobit sau rupt, ori despre o avulsie, atunci când un dinte iese întâmplător din alveola sa.

5 semne care anunță o urgență dentară

Orice modificare pe care o observi la dinți și gingii este bine să o iei în serios și să programezi o vizită rapidă la stomatolog.

Problemele dentare pot fi extrem de supărătoare. Atunci când vezi că se întrezărește o urgență dentară este important să îți programezi cât mai repede o vizită la medicul stomatolog. Acesta poate să determine cauza problemei. Tot el este cel care va încerca să rezolve lucrurile în cel mai scurt timp cu putință.

Sângerări gingivale

Dacă gingiile îți sângerează după ce îți cureți dinții sau după ce folosești ața dentară, au un miros neplăcut și uneori dor, trebuie să știi că sunt semne ale apariției gingivitei sau chiar a bolii parodontale. Tratamentul bolilor gingivale precoce este de cea mai mare importanță.

Reclamă

De altfel, este bine să știi că gingivita descoperită din timp se tratează foarte ușor. Aceasta se tratează de medicul stomatolog printr-un simplu detartraj dentar și uneori prin aplicarea unor soluții speciale antiseptice.

Abcesul dentar

Absesul dentar se numără pe lista cu cele 5 semne care anunță o urgență dentară. Un abces dentar este o infecție care afectează rădăcina unui dinte sau spațiile dintre dinți și gingii. Conform WebMD, acesta apare ca o inflamație dureroasă, însoțită de înroșirea gingiei.

Reclamă

Abcesul dentar este o urgență stomatologică. El apare atunci când se acumulează prea multă placă bacteriană și bacterii între dinte și gingie. O altă cauză este atunci când o carie dentară se află într-un stadiu avansat. În această situație resturile alimentare ajung în interiorul dintelui, la vârful rădăcinii.

Avulsia dentară

Un dinte ciobit sau rupt, dacă nu este tratat la timp, poate cauza urgențe dentare. Mai exact, în urma unui accident precum mușcatul dintr-un aliment dur sau o lovitură în zona feței, dintele poate ieși din alveola sa. Este bine să știi că un dinte care a căzut, într-o astfel de situație, poate fi salvat dacă este integru.

Dentistul îl poate repoziționa, manual sau chirurgical, în 30-60 de minute de la accident. Însă poți evita acest lucru dacă mergi din timp la dentist și îți tratezi dintele cu o plombă sau, în cazul unui dinte rupt, printr-un tratament de canal și atașarea unei coroane dentare, ulterior.

Umflare sau durere în zona gingiilor

Durerea în zona gingiilor se află și ea pe lista cu cele 5 semne care anunță o urgență dentară. Umflarea poate fi un semn major de infecție, iar dacă aceasta este însoțită și de durere, este necesar să mergi de urgență la medicul stomatolog. De asemenea, o infecție și o durere de dinți pot fi semnele unei carii dentare severe, iar dacă problema este descoperită din timp, medicul dentist îți poate trata dintele printr-un tratament de canal, pentru a reduce riscul de pierdere a dinților.

Aspect neplăcut al plombelor sau al unor lucrări dentare mai vechi

În trecut, cariile dentare se tratau cu un material din amalgam, care conținea mercur și era foarte toxic. Din acest motiv, dinții se înnegresc, capătă un aspect neplăcut și provoacă dureri. Este bine să știi că aceste plombe trebuie schimbate, iar materialul care se folosește acum este compozit.

Pe de altă parte, lucrările dentare mai vechi devin, cu timpul, inestetice și creează disconfort în timpul masticației. Fie că ne referim la proteze dentare mobile, fie că ne referim la coroane dentare, dacă acestea n-au fost îngrijite printr-o igienă dentară corectă în trecut, pot căpăta un aspect neplăcut sau pot duce la apariția altor complicații, precum infecțiile dentare. Acestea se pot înlocui foarte ușor de stomatolog. În cazul protezelor mobile, tratamentul constă în inserarea unor implanturi dentare și înșurubarea pe acestea a lucrărilor protetice fixe, iar în ceea ce privește coroanele dentare, acestea se pot înlocui în doar o singură oră cu unele din ceramică integrală, ce îi oferă dintelui rezistența și culoarea pe care le are un dinte natural.

Sănătatea orală pe termen lung trebuie să devină o prioritate. Nu aștepta să apară durerea sau alte urgențe stomatologice și fii atent la toate semnele pe care dantura ți le transmite din timp. Mergi regulat la medicul dentist pentru controale de rutină și igienizări dentare profesionale și astfel vei evita să ajungi când este prea târziu. 

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Un cal ornamental care stă lângă cifrele anului 2026
Horoscop
6 zodii chinezești atrag norocul și prosperitatea pe 23 februarie 2026. Vezi dacă te numeri printre ele
Luni este o zi completă a Dragonului de Pământ, și este genul de zi în care lucrurile par mai mari decât de obicei. 6 zodii chinezești atrag norocul și prosperitatea pe 23 februarie 2026....
2
Reprezentații chinezești pe un fundal deschis la culoare
Horoscop
3 zodii chinezești au parte de abundență din plin de pe 23 februarie până pe 1 martie 2026. Vezi dacă te numeri printre ele
Ultima săptămână din februarie este una foarte aglomerată pentru toate semnele zodiacale. 3 zodii chinezești au parte de abundență din plin de pe 23 februarie până pe 1 martie 2026. Vezi dacă te numeri...
3
Imagine cu harta tuturor semnelor zodiacale, folosite pentru a ilusta horoscopul zilnic.
Horoscop zilnic
Horoscopul zilei de 23 februarie 2026. Taurii sunt pregătiți să ierte. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Luna în creștere te invită să observi începuturile și să îngrijești lumina slabă din interiorul tău. Citește horoscopul zilei de 23 februarie 2026 și vezi despre ce este vorba. Acea margine luminoasă îți cere...
4
Roata horoscopului cu toate cele 12 zodii pe un fundal întunecat
Horoscop
Aceste 4 zodii sunt de neoprit pentru restului anului 2026. Vezi dacă te numeri printre ele
Acestea sunt semnele astrologice „despre care vom auzi cel mai mult” pe parcursul anului. Aceste 4 zodii sunt de neoprit pentru restului anului 2026. Vezi dacă te numeri printre ele. Ele chiar sunt personajele...
5
Loni Willison în timp ce caută prin tomberoane
Divertisment
Drama unei actrițe după divorț. Vedeta din imagini trăiește acum din resturile găsite în tomberoane
Drama unei actrițe după divorț. Vedeta din imagini trăiește acum din resturile găsite în tomberoane. Paparazzi au surprins-o pe străzile din Los Angeles în timp ce împingea un coș de cumpărături. Vedeta din imagini...
PARTENERI
×