Este important, în primul rând, să te pregătești foarte bine. Îți oferim mai jos câteva sfaturi care să te ajute să ai succes, fie că interviul este online sau la sediul companiei.
6 lucruri foarte importante la un interviu de angajare
Chiar dacă ții interviul online sau față în față, este important și aspectul fizic. Pregătește-ți o ținută office sau smart casual, în funcție de domeniul în care se desfășoară jobul.
Informează-te despre compania la care ai interviu
Citește mai multe despre companie, află care este cultura acesteia, care sunt valorile sale și ce apreciază la un angajat, descoperă care sunt punctele-cheie în care poți interveni cu expertiza ta și cum o poți susține prin cunoștințele tale despre domeniul în care aceasta activează, precum și cum o poți ajuta să aibă mai mult succes.
Încearcă să te informezi de la cineva care a lucrat acolo anterior, încearcă să te informezi din comunicate de presă și din canalele de social media despre ce mai face compania respectivă, citește despre proiectele companiei și pregătește-ți întrebările.
Pregătește o prezentare personală despre tine
Chiar dacă îți adaptezi discursul pentru fiecare companie la care mergi la interviu, este bine să ai pregătită o prezentare personală despre tine care să conțină informații despre cine ești, care sunt abilitățile tale cheie, pe scurt care este expertiza sau experiența ta profesională. Aceasta este utilă ca o scurtă introducere despre tine, pentru a te prezenta și a te face remarcat în fața intervievatorilor.
Citește mai multe sfaturi despre cum poți pregăti o astfel de prezentare.




















