Aceste plante au capacitatea de a elimina peste 80% din toxinele prezente în aer. Acestea provin din elementele comune unei locuințe precum soluțiile de curățare sau izolația. De asemenea, în această categorie intră și covorul și vopselurilor folosite în locuință.
Plante de interior care elimină praful și toxinele din aer
Plante de interior responsabile pentru calitatea aerului din casă sunt perfecte pentru orice tip de locuință. În cazul în care ai nevoie de niște sfaturi și vrei să-ți reorganizezi casa, avem soluția pentru tine. Am selectat câteva dintre cele mai utile plante de interior care purifică aerul din locuințe. Astfel, te vei putea bucura de o nouă estetică a casei, dar și de beneficiile unor plante uimitoare. De asemenea, există și plante de apartament care te scapă de mucegai.
Plantele de interior sunt excelente pentru a crea un spațiu sănătos și curat:
Spider plant – Planta-păianjen
Este una dintre cele mai ușor de găsit plante de interior care elimină praful și toxinele din aer. De asemenea, este foarte ușor de îngrijit. Acestei plante îi place foarte mult lumina solară indirectă. În plus, este prietenoasă cu animalele de companie. Planta-păianjen trebuie udată de câteva ori pe săptămână. Poate absorbi eficient și dioxidul de azot, ajutând la menținerea aerului curat și proaspăt.
Snake plant – Planta șarpe
Este de asemenea o plantă care nu necesită foarte multă îngrijire. Cunoscută și sub numele de „limba soacrei”, aceasta eliberează oxigen în aer, eliminând substanțele chimice dăunătoare.
Tocmai de aceea, planta-șarpe te poate ajuta să ai un somn mai odihnitor peste noapte.
English Ivy
Iedera englezească este o plantă excelentă, potrivită pentru curățarea aerului din locuință. Cu toate acestea, este o plantă toxică pentru animalele de companie, așadar, evit-o dacă ai blănoși acasă.
Are nevoie de lumină puternică, indirectă și are capacități fantastice de a purifica aerul dintr-o încăpere.
Crinul Păcii
Crinul Păcii este o plantă excelentă pentru dormitoare. Este ușor de cultivat, iar florile sale superbe vor anima cu siguranță imaginea de ansamblu. Este o plantă care tolerează seceta, așadar poate fi udată mai rar, scrie You Had Me At Gardening.
Aloe Vera
Este o plantă foarte cunoscută pentru beneficiile pe care le aduce pielii. De asemenea, este recomndat ca aloe vera să fie poziționată undeva în bucătărie, pentru că absoarbe toxinele din detergenți și dezinfectanți. Așadar, și aloe vera face parte din categoria de plante de interior care elimină praful și toxinele din aer, scrie Express.
Iedera Dracului
Această plantă este esențială pentru a avea un aer curat în locuință. Este una dintre cele mai rezistente plante de interior și tolerează spațiile cu lumină mai slabă. De asemenea, aceasta trebuie udată destul de rar. Specialiștii susțin că o astfel de plantă va rezista chiar și în cazul unei neglijențe totale. Așadar, este o plantă utilă pentru tine dacă nu prea ai timp liber, ori petreci destul de des în călătorii.