Povestea reală a lui Robert Oppenheimer și legătura lui cu bomba atomică. Filmul biografic a fost lăudat de criticii din lumea întreagă

Filmul biografic a fost lăudat de criticii din lumea întreagă, însă puțini sunt cei care cunosc povestea reală a lui Robert Oppenheimer. Cei mai mulți abia acum au aflat care a fost legătura dintre fizicianul renumit și bomba atomică.

Beatrice Ioana
Beatrice Ioana
Publicat: 27 iulie 2023, 6:31 / Actualizat: 27 iulie 2023, 10:30

Oppenheimer este una dintre persoanele care a avut cele mai multe merite în aducerea victoriei de partea Statelor Unite ale Americii în cel de-Al Doilea Război mondial. Supranumit și „părintele bombei atomice”, geniul fizicii nucleare a dus o viață care nu i-a permis să se bucure de gloria reușitei sale.

Povestea reală a lui Robert Oppenheimer

Robert Oppenheimer s-a născut în Statele Unite ale Americii, la New York, dintr-o familie germano-evreiască. Oppenheimer a crescut într-o familie bogată, de intelectuali, și a avut parte de cea mai bună educație, reușind să-și termine prima parte a studiilor la Harvard.

După ce a finalizat studiile de la Harvard, acesta a mers în marea Britanie pentru a studia la Universitatea Cambridge, iar mai apoi și-a continuat aprofundarea studiilor la Universitatea din  Gottingen, Germania, unde s-a aflat sub îndrumarea marelui fizician Max Born.

La doar 23 de ani, el a absolvit doctoratul la Gottingen, iar mai apoi a publicat un studiu de referință despre modul de calcul al dinamicii atomilor.

Despre viața sa s-au scris multe cărți și au apărut la fel de multe filme. Oppenheimer era un fizician enigmatic, care nu lăsa foarte multe la vedere. După ce și-a finalizat studiile în Europa, acesta s-a întors în SUA pentru a pune bazele unui departament despre fizica cuantică.

Reclamă

Ce legătură a avut Robert Oppenheimer cu cel de-Al Doilea Război Mondial

Oppenheimer este unul dintre fizicienii care au fost preocupați de viața politică. Astfel, înainte de începerea războiului, acesta a fost tot mai mult interesat de ceea ce se întâmpla pe scena politică. Vizibil îngrijorat de amenințarea nazistă, acesta a început să trimită o parte din câștigurile sale pentru a-i ajuta pe fizicienii germani să plece din propria lor țară.

Mai mult, acesta s-a asociat cu mai multe persoane adepte ale comunismului, o decizie care la- adus mai apoi în atenția agenților FBI. În anul 1941, Roosevelt aprobă un program de dezvoltare a unei bombe atomice, cu doar două luni înainte ca SUA să intre în cel de-Al Doilea Război Mondial. În anul 1942, Oppenheimer este recrutat pentru Proiectul Manhattan.

Reclamă

Oppenheimer a stat la cârma unei echipe de fizicieni pe care a strâns-o în Los Alamos, din deșertul New Mexico. Oppenheimer și echipa sa au început să muncească împreună la dezvoltarea primei bombe atomice. În anul 1945 a avut și primul test al dispozitivului, test Trinity. Tot acum este amintit și celebrul său citat care apare și în film „am devenit Moartea, distrugatorul lumii”. 

În mai puțin de o lună, Oppenheimer și echipa sa vor livra două bombe atomice. Aceste bombe au fost lansate în orașele Hiroshima și Nagasaki în cel de-Al Doilea Război Mondial. Atacul nuclear a adus și capitularea Japoniei în fața SUA. Însă evenimentul a declanșat și pornirea unei curse de înarmare atomice la nivel mondial.

Filmul biografic a fost lăudat de criticii din lumea întreagă

Filmul biografic a reușit să stârnească curiozitatea omenilor din întreaga lume. În timp ce unii au blamat filmul lui Christopher Nolan, alții l-au aplaudat zeci de minute în șir. Producția este complet „atipică” pentru filmele care sunt rulate în prezent în cinematografele din lume.

Pe lângă filmele cu supereroi sau poveștile de dragoste, Oppenheimer este ca o gură de aer pentru iubitorii de istorie și nu numai. Cartea American Prometheus: Triumful și tragedia lui J. Robert Oppenheimer este cea care a stat ca sursă de inspirație la baza filmului.

Filmul nu încearcă să portretizeze un erou, ci un om complex, cu calități și defecte. De altfel, pe durata incipitului este făcută o paralelă între Prometeu, personajul mitic care a adus focul oamenilor și Oppenheimer. Cillian Murphy este cel care a avut responsabilitatea de a-l interpreta pe Oppenheimer.

Este un film nonlinear, dar care reușește să traseze o linie a vieții personajului principal.

Filmul nu este nici pe departe despre construirea bombei atomice, ci despre puterea conceptelor și a ideilor, despre felul în care o singură teorie, pusă în practică, poate schimba fața omenirii pentru totdeauna.

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
O femeie în rochie albă care reprezintă unul dintre cele 3 semne zodiacale sunt incredibil de norocoase în anul Calului de Foc 2026
Horoscop
3 semne zodiacale sunt incredibil de norocoase în anul Calului de Foc 2026. Află dacă te numeri printre ele
3 semne zodiacale sunt incredibil de norocoase în Anul Calului de Foc 2026. Acești nativi au parte de multe surprize plăcute și de oportunități neașteptate. Este o perioadă de bun augur pentru aceste semne...
2
O femeie cu un felinar care reprezintă una dintre cele 4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026
Horoscop
4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026. Află dacă te numeri printre ele
4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026. Acești nativi au parte de momente surprinzătoare. Venus, planeta iubirii și a banilor, își arată forța asupra acestor zodii. Patru semne...
3
Imagine cu harta tuturor semnelor zodiacale, folosite pentru a ilusta horoscopul zilnic.
Horoscop zilnic
Horoscopul zilei de 27 februarie 2026. Peștii își depășesc limitele. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 27 februarie 2026 spune că simți nevoia să încetinești ritmul sau, dimpotrivă, să începi ceva care să-ți stimuleze mintea și sufletul. Este o zi în care contrastele se împletesc armonios: unii...
4
Martin Short alături de familie pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Motivul pentru care fiica lui Martin Short s-a sinucis. De mai mulți ani se lupta pentru viața ei
Încă o dată, comediantul a fost nevoit să treacă printr-un moment dificil în viața personală. Motivul pentru care fiica lui Martin Short s-a sinucis. De mai mulți ani se lupta pentru viața ei. Vestea...
5
Nick Reiner alături de părinții și frații lui pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Nick Reiner a pledat nevinovat în urma acuzațiilor care i s-au adus. Ce urmează pentru fiul actorului Rob Reiner
Nick Reiner, în vârstă de 32 de ani, este judecat în două capete de acuzare pentru omor de gradul întâi în legătură cu înjunghierea fatală a părinților săi. Nick Reiner a pledat nevinovat în...
PARTENERI
×