Actorul, în vârstă de 51 de ani, a fost văzut cu fiul său, Samuel, în vârstă de 12 ani, în Los Angeles. Apariția lui publică are loc la doar câteva zile după ce a fost ținta unor glume mai acide.
Prima apariție a lui Ben Affleck după ce au apărut zvonuri că a apelat la botox
Actorul și-a afișat tenul neted și proaspăt bărbierit în timp ce ieșea îmbrăcat într-o cămașă cu nasturi, blugi și pantofii lui sport obișnuiți.
Ben părea binedispus în timp ce se bucura de timp de calitate cu fiul său. Actorul era numai un zâmbet în timp ce se plimba pe trotuar cu cel mic. Actorul îl are pe Samuel din relația cu fosta soție Jennifer Garner.
Ieșirea lui are loc după ce fanii au apelat la rețelele sociale și au discutat apariția sa surpriză la The Roast of Tom Brady, mulți crezând că a făcut recent un lifting înainte de eveniment.
Actorul a fost, de asemenea, vizibil absent de la Gala Met 2024, în ciuda faptului că soția sa Jennifer Lopez a avut anul acesta rolul de copreședinte al evenimentului fastuos.
Affleck a lansat un discurs bizar pe roast-ul lui Brady despre fanii NFL. După glumele sale, nu a scăpat nici el de glumele internauților.
Au fost mulți cei care s-au legat de fața lui Affleck, întrebând dacă acesta a apelat recent la un lifting.
„Liftingul facial al lui Ben Affleck pare nebunesc”, a spus cineva, în timp ce altcineva a adăugat: „Ben Affleck nu și-ar putea permite o operație plastică mai bună? Nu e de mirare că pare atât de supărat. Asta e permanent”.
Ce spun apropiații actorului despre chipul său
Potrivit DailyMail, oameni din cercul de apropiați ai actorului au înlăturat acum speculațiile că a apelat la intervneții estetice. Ei susțin că era pur și simplu bărbierit și că ar fi apelat la Botox.
„Ben arată grozav”, a declarat o sursă în exclusivitate pentru DailyMail.com. „A optat pentru Botox, toată lumea îl primește înainte de evenimente. Nu a avut filler și cu siguranță nicio intervenție chirurgicală”.
Ei au mai adăugat că soția lui, Jennifer Lopez, este mai mult decât mulțumită de aspectul său și nu ar fi de acord ca el să se opereze.
„Jennifer nu ar dori ca el să-și schimbe chipul frumos și nici nu ar fi de acord”, au continuat ei. „Ben are încredere în pielea lui. El a vrut doar să fie mai neted.”
O altă sursă a adăugat: „Ben a fost atacat de nenumărate ori și în ultimele decenii a fost despre orice. Acest lucru nu este nimic nou. Și acum că oamenii cred că a avut un lifting facial este doar o glumă”.
Jennifer Lopez a fost copreședinte al Galei Met de anul acesta alături de președinele Anna Wintour de la Vogue, precum și de Bad Bunny, Chris Hemsworth și Zendaya.