Prințesa Charlotte i-a șoptit un mesaj important fratelui său. Ce i-a transmis Prințului George în timpul funeraliilor Reginei Elisabeta a II-a

Kate Middleton și Prințul William au decis să-i aducă pe doi dintre copiii lor la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a. Prințul Louis, cel mai mic copil al familiei, a rămas acasă. Fotografii au fost tot timpul cu ochii pe Prințesa Charlotte și Prințul George. Cei doi au dat dovadă de maturitate în comportamentul pe care l-au avut. De altfel, Prințesa Charlotte i-a șoptit un mesaj foarte important fratelui său în timpul ceremoniei.

Publicat: 20 septembrie 2022, 11:05 / Actualizat: 7 iunie 2024, 18:32

Prințesa Charlotte pare că știe cel mai bine regulile de protocol regal. Deși este mai mică decât fratele său, aceasta a dat dovadă de mult mai multă maturitate în timpul funeraliilor străbunicii sale. Fotografii au reușit să surprindă momentul în care aceasta i-a explicat Prințului George că trebuie să facă o plecăciune. Cei doi au făcut o plecăciune atunci când sicriul străbunicii sale va ajunge în fața sa.

Prințesa Charlotte i-a șoptit un mesaj important fratelui său

Familia Regală Britanică a asista ieri la funeraliile de stat ale Reginei Elisabeta a II-a. Majestatea Sa a fost condusă pe ultimul drum de către membrii Familiei, dar și de supușii pe care i-a condus vreme de 70 de ani. De la eveniment nu au lipsit copiii Prințului William.

Vezi mai multe imagini cu Prințesa Charlotte și Prințul George în Galeria Foto!

Prințesa Charlotte și Prințul George la funerariile Reginei Elisabeta a II-a
Prințul George și Prințesa Charlotte au așteptat împreună sosirea sicriului Reginei Elisabeta a II-a / Profimedia Images

Deși Prințul George se află în linie directă la succesiunea la tron, pare că sora sa știe mai bine regulile pe care e are de urmat. Prințul George și Prințesa Charlotte au așteptat împreună sosirea sicriului Reginei Elisabeta a II-a.

Reclamă

Micuții au fost alături de părinții lor în timp ce trupul neînsuflețit al Reginei a trecut pe lângă Wellington Arch. Într-un videoclip de câteva secunde, care a ajuns viral pe internet, se poate vedea cum Prințesa Charlotte i-a șoptit un mesaj important fratelui său. Aceasta l-a rugat pe George să facă o plecăciune. Prințul George a fost foarte atent la spusele surorii sale și s-a conformat imediat.

Experții regali spun că acesta nu este primul moment în care Charlotte își corectează frații. La parada Trooping the Color din luna iunie, Prințesa Charlotte a fost văzută având grijă de fratele său mai mic, Prințul Louis.

Funeraliile Reginei Elisabeta a II-a au avut un impact mare asupra Prințesei Charlotte și Prințului George. Cei doi au fost văzuți plângând la înmormântarea străbunicii lor.

Reclamă

Kate Middleton a fost tot timpul atentă cu Prințul George și Prințesa Charlotte

Kate Middleton a ajuns la Westminster Abbey alături de cei doi copii ai săi, Prințul George și Prințesa Charlotte. Soția Prințului William a știut că nu este deloc un moment ușor pentru micuți și a încercat cu fiecare gest să le aline durerea.

În timpul ceremoniei de la Capela St. George, Kate a fost fotografiată în timp ce i-a pus mâna pe picior fiului său. Prințul George nu și-a putut stăpâni emoțiile și a început să plângă de mai multe ori. Prințesa de Wales și-a pus cu atenție mâna pe stapele fiului și a fiicei sale.

Copiii Prințului William au venit la funeraliile Reginei în mașină cu mama lor, Prințesa de Wales și cu bunica lor, Camilla, Regina Consort. Admiratorii Familiei Regale au fost bucuroși să vadă grija și protecția venită din partea lui Kate Middleton față de copiii lor.

Aceasta nu i-a lăsat să se simtă singuri și le-a fost alături în momentele dificile. Deși mulți l-au criticat pe Prințul William pentru alegerea de a-și aduce copiii la funeraliile Reginei, experții regali sunt de părere că Prințul a făcut alegerea corectă, fiind un moment istoric, dar și unul extrem de important din punct de vedere al Familiei Regale Britanice.

Meghan Markle a fost alături de nepoții săi, Prințesa Charlotte și Prințul George

Deși Kate Middleton a fost foarte atentă față de copiii săi, au fost multe momente în care aceasta a trebuit să fie prezentă față de protocolul regal. Astfel, au existat ocazii în care Prințul George și Prințesa Charlotte s-au simțit singuri.

În astfel de momente, Meghan Markle, mătușa lor, a fost cea care a intervenit. Deși se crede că Meghan și Kate Middleton nu par să se mai înțeleagă, Ducesa de Sussex s-a arătat a fi caldă față de nepoții ei. Aceasta a pus pe locul doi rolul regal și și-a luat în serios rolul de mătușă.

Prințesa Charlotte și Prințul George au stat tot timpul alături de părinții și unchii lor. Fotografii au surprins-o de multe ori pe Meghan Markle în timp ce i-a oferit un zâmbet cald Prințesei Charlotte. Prințesa Charlotte a fost foarte încântată și i-a zâmbit la rândul său înapoi.

Deși Meghan a avut o postură serioasă și sobră, aceasta a fost foarte atentă față de nepoții săi. Experții Regali sunt de părere că Ducesa de Sussex are o relație foarte bună cu Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul Louis.

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
O femeie în rochie albă care reprezintă unul dintre cele 3 semne zodiacale sunt incredibil de norocoase în anul Calului de Foc 2026
Horoscop
3 semne zodiacale sunt incredibil de norocoase în anul Calului de Foc 2026. Află dacă te numeri printre ele
3 semne zodiacale sunt incredibil de norocoase în Anul Calului de Foc 2026. Acești nativi au parte de multe surprize plăcute și de oportunități neașteptate. Este o perioadă de bun augur pentru aceste semne...
2
O femeie cu un felinar care reprezintă una dintre cele 4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026
Horoscop
4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026. Află dacă te numeri printre ele
4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026. Acești nativi au parte de momente surprinzătoare. Venus, planeta iubirii și a banilor, își arată forța asupra acestor zodii. Patru semne...
3
Imagine cu harta tuturor semnelor zodiacale, folosite pentru a ilusta horoscopul zilnic.
Horoscop zilnic
Horoscopul zilei de 27 februarie 2026. Peștii își depășesc limitele. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 27 februarie 2026 spune că simți nevoia să încetinești ritmul sau, dimpotrivă, să începi ceva care să-ți stimuleze mintea și sufletul. Este o zi în care contrastele se împletesc armonios: unii...
4
Martin Short alături de familie pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Motivul pentru care fiica lui Martin Short s-a sinucis. De mai mulți ani se lupta pentru viața ei
Încă o dată, comediantul a fost nevoit să treacă printr-un moment dificil în viața personală. Motivul pentru care fiica lui Martin Short s-a sinucis. De mai mulți ani se lupta pentru viața ei. Vestea...
5
Nick Reiner alături de părinții și frații lui pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Nick Reiner a pledat nevinovat în urma acuzațiilor care i s-au adus. Ce urmează pentru fiul actorului Rob Reiner
Nick Reiner, în vârstă de 32 de ani, este judecat în două capete de acuzare pentru omor de gradul întâi în legătură cu înjunghierea fatală a părinților săi. Nick Reiner a pledat nevinovat în...
PARTENERI
×