De data aceasta, vedeta a fost surprinsă de fotografi pe stradă, în timp ce alerga. Ținuta ei a atras toate privirile. Eiza a optat pentru o bustieră care i-a pus bustul în evidență și o pereche de colanți de culoare deschisă, ce nu aveau cum să treacă neobservați.
În plină stradă, Eiza a reușit să întoarcă toate privirile. Potrivit DailyMail, actrița în vârstă de 31 de ani era aranjată mai degrabă pentru o ședință foto de pus pe coperta unei publicații decât pentru o sesiune de alergat.
Vezi mai multe imagini în GALERIA FOTO!
Această apariție a Eizei este prima de după lansarea trailer-ului Godzilla vs. Kong, producție în care joacă alături de Alexander Skarsgard, Millie Bobby Brown și Rebecca Hall. Filmul este așteptat de toată lumea și are data de lansare pe 31 martie 2021.
Chiar dacă alerga, Eiza a avut tot timpul cu ea un smoothie verde. Nu a renunțat nici la mască sau ochelarii de soare. Ținuta de alergare marca Eiza Gonzalez a fost remarcată imediat. De ce? Pentru că îi punea foarte bine în evidență formele intens lucrate în sala de sport.
Deși anul acesta, din cauza pandemiei de coronavirus, mulți actori s-au plâns că au pus pe pauză majoritatea proiectelor în care erau implicați, Eiza Gonzalez pare că nu duce lipsă de activitate.
Cum s-a făcut remarcată Eiza Gonzalez la Hollywood
Eiza Gonzalez a început cariera de actriță în țara sa natală, Mexic. Aceasta a făcut parte din distribuția mai multor telenovele de succes. Mai apoi a decis să se mute la New York și să urmeze cursurile Institutului de Teatru și Film Lee Strasberg.
După ce a primit mai multe roluri și talentul ei a fost apreciat, Gonzalez s-a mutat la Los Angeles. A primit rapid un rol important în producția From Dusk till Dawn. Rolul din Baby Driver, unde a jucat alături de Ansel Elgort, Jamie Foxx și Jon Hamm i-a adus însă succesul.
În ultimul timp, Eiza a fost inclusă într-o mulțime de filme de acțiune printre care Fast&Furious. Deși nu a atins încă culmile succesului, Eiza este în plină ascensiune în cariera de actriță.
Viața amoroasă a Eizei Gonzalez
După ce a intrat în lumina reflectoarelor de la Hollywood, Eiza Gonzalez s-a iubit cu Liam Hemsworth. Relația lor a apărut în presă atunci când actorul s-a despărțit pentru o bună perioadă de timp de Miley Cyrus.
În vara anului trecut însă, Eiza Gonzalez a fost surprinsă în vacanță alături de un bărbat mai tânăr decât ea, pe nume Timothee Chamalet. Bărbatul este fostul iubit al lui Lily-Rose Depp, cu care s-a iubit timp de doi ani.
În trecut, presa a scris că frumoasa actriță a mai avut relații cu Josh Duhamel, Maluma, Calvin Harris sau Cristiano Ronaldo.