Astrologic vorbind, Luna Albastră vine cu surprize, iar 2 zodii își vor transforma experiențele în învățăminte. De asemenea, nativii se află încă sub efectul lui Mercur retrograd, ceea ce înseamnă că pe partea de comunicare nu le lipsește absolut nimic.
2 zodii au parte de surprize în timpul Lunii Albastre din august 2024
Energia care vine din partea planetelor îi face pe nativi să reflecteze asupra veții lor și să-și stabilească obiectivele pe termen lung. E important să învețe din greșeli și să se bucure de reușite. În această săptămână, Luna este volatilă și plină de surprize. De asemenea, le va arăta tuturor ce înseamnă să fii ținut sub presiune.
Nativii vor lua anumite învățăminte din trecut și le vor transforma în fapte pentru prezent. Se simt mândri de ceea ce au parcurs și au o claritate în gândire și fapte. Sunt pregătiți să continuie pe acest drum. Potrivit specialiștilor în astrologie, Taurii și Rac sunt semnele zodiacale se vor avea parte de transformări uluitoare.
Taur
Nativii Taur își descoperă energia creatoare pe care au alimentat-o o bună perioadă de timp. Vor deveni mai iluminați asupra a ceea ce trebuie să facă de acum înainte, iar munca pe care o depun le va fi răsplătită. Sunt zile în care primesc foarte multe complimente, ceea ce în gândurile lor înseamnă încredere de sine, arată Yourtango.com.
Deși sunt stresați, Taurii reușesc să-și găsească liniștea alături de prieteni și familie. Sunt susținuți în ceea ce-și doresc și încurajați să meargă mai departe. Au un avantaj clar având în vedere faptul că sunt aplaudați la scenă deschisă.
Un alt aspect al acestui tranzit este că sunt mai conștienți de talentele pe care le au. Odată cu Mercur retrograd devin ambițioși pentru a învăța lucruri noi la școală sau în carieră. Devin experți în anumite domenii și asta se va dovedi extrem de prețios pentru viitor.
Află tot ce trebuie să știi despre nativii Taur, de la trăsături și până la personalitate. Ce spun astrele
Rac
Nativii Rac trec prin această perioadă cu scopul de a învăța și de a-și redescoperi visele și speranțele. Luna Plină este cu adevărat un cadou cu ajutorul căruia își vor construi un paravant pentru a nu se lăsa mai prejos. Astrele le sugerează să-și îmbrățișeze puterea și să nu se mai ascundă.
E un moment perfect pentru a îmbunătăți relații din jur, indiferent dacă acestea sunt romantice sau profesionale. Pot vedea foarte ușor personalitățile oamenilor cu care se asociază. Pe lângă independență, nativii dau dovadă de inteligență și își permit luxul de a înflori mai departe, spune Astrology.com.
În plan profesional caută să devină lideri și urcă pe scara succesului cu ajutorul prietenilor. Rezolvă probleme diverse și lumea gravitează în jurul lor atunci când le descoperă puterea. Își vor crește în crederea de sine și se vor bucura de acest pas cu adevărat important.