Angelina Jolie și Zahara au fost surprinse pe străzile din Roma. Cele două au ieșit la cumpărături împreună

Angelina Jolie și Zahara au fost surprinse pe străzile din Roma. Cele două au ieșit împreună la o sesiune de cumpărături. Fotografii le-au urmărit la fiecare pas și au încercat să le surprindă din toate unghiurile. Se pare că Jolie și-a adus fiica în Italia în perioada în care este ocupată să regizeze cel mai recent proiect al său, Without Blood.

Publicat: 29 iunie 2022, 7:07

Jolie a fost tot timpul atentă și protectiv cu fiica sa în vârstă de 17 ani. De-a lungu timpului cele două au dovedit că au o relație foarte apropiată. Zahara se implică în proiectele mamei sale și adoră să-i sta cât mai mult timp în preajmă. Când vine vorba de proiectele politice și culturale, Zahara pare cea mai atrasă de aceste domenii.

Angelina Jolie și Zahara au fost surprinse pe străzile din Roma

De data aceasta Angelina a dorit să se relaxeze în compania fiicei sale. Actrița în vârstă de 47 de ani se află de mai multe zile în Roma. Aceasta regizează cel mai recent proiect al său, Without Blood. Atunci când nu se află pe platourile de filmare, Jolie pare că își petrece timpul cu cei dragi.

Vezi mai multe imagini cu Angelina Jolie și Zahara în Galeria Foto!

Cele două s-au bucurat de timpul petrecut împreună și nu au ținut cont de prezența fotografilor / Profimedia Images

Vedeta a ales să poarte o ținută lejeră care să-i permită să se miște în voie. Vedeta din Maleficent a optat pentru un top alb la care a asortat o pereche de pantaloni în aceeași nuanță. La întreaga ținută a asortat o geantă și o pereche de ochelari de soare.

Aceasta și-a prins părul într-un coc dezordonat și a ales câteva accesorii discrete. Zahara a ales să poarte un top negru și o fustă cu imprimeu. Fiica vedetei a purtat tot timpul o masă de protecție împotriva COVID-19.

Cele două s-au bucurat de timpul petrecut împreună și nu au ținut cont de prezența fotografilor. Acestea au intrat în mai multe magazine de pe străzile din Roma și au plecat ulterior acasă cu mâinile pline de bagaje.

Jolie și-a pus fanii pe gânduri, în ultima vreme aceasta pare tot mai slabă. Top-ul pe care l-a ales i-a lăsat la vedere silueta, dar și colecția impresionantă de tatuaje de pe spate și de pe brațe.

Angelina Jolie va petrece mai multe săptămâni în Italia

Angelina Jolie se află pentru mai multe săptămân în Italia pentru flmrile celui mai recent proiect al său, Without Blood. Vedeta a fost surprinsă de paparazzi în urmă cu puțin timp alături de Salma Hayek. Jolie va produce mai multe serii de televiziune.

Aceasta a semnat un contract pe trei ani cu Freemantle. Actrița este extrem de încântată de proiectele pe care urmează să le lanseze. Vedeta spune că iubește poziția înc are se află și adoră să creeze într-un spirit liber. Jolie a declarat că își dorește să aducă în fața publicului cât mai multe povești reale.

”Sunt foarte încântată sp lucrez cu o echipă atât de pasionată de ceea ce face. Avem împreună multe perspective de viitor. Îmi doresc să aduc în fața publicului cât mai multe povești puternice”.

Vedeta a ales-o pe prietena sa apropiată să joace în rolul principal. Detalii privind scenariu sau data lansării documentarului nu se cunosc încă. Fotografii încearcă să surprindă cât mai multe imagini de pe platourile de filmare pentru a putea contura o perspectivă mult mai clară asupra proiectului pe care Jolie îl coordonează.

RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Divertisment
Jennifer Lopez s-a fotografiat în compania unui bărbat chipeș la un restaurant de lux. Artista e fericită, în ciuda criticilor după concertul din Dubai
Jennifer Lopez s-a fotografiat în compania unui bărbat chipeș la un restaurant de lux. Artista părea într-o dispoziție bună în Dubai, iar pozele cu ea și domnul misterios sunt pe primele pagini ale tabloidelor....
2
Horoscop
Zodii care au un horoscop foarte bun în ziua de 23 februarie 2025. Află dacă te numeri printre ele
Există anumite zodii care au un horoscop foarte bun în ziua de 23 februarie 2025. Acești nativi se bucură de momente frumoase alături de familie și cei dragi. Este o perioadă plină de oportunități...
3
Horoscop
Cele mai răbdătoare zodii. Află dacă te numeri printre ele
Astrologii au dezvăluit care sunt cele mai răbdătoare zodii. Acești nativi reușesc să se afirme cu ușurință datorită personalității lor. Vei vedea că aceste zodii au parte de succes datorită răbdării de care dau...
4
Horoscop
Zodii care sunt destinate succesului. Nativii care au parte de recunoaștere din partea celor din jur
Există unele zodii care sunt destinate succesului. Acești nativi au pate de recunoaștere din partea celor din jur și se bucură de reușite ori de câte ori își propun să înceapă un nou proiect....
5
Divertisment
Avocatul lui Justin Baldoni a răspuns la gluma lui Ryan Reynolds de la SNL. Actorul a revenit în lumina reflectoarelor alături de Blake Lively
Avocatul lui Justin Baldoni a răspuns la gluma lui Ryan Reynolds de la SNL 50: The Anniversary Special, unde actorul a apărut alături de soția sa, Blake Lively. În timpul transmisiunii, Tina Fey și...
PARTENERI