Anthony Hopkins, despre actorie la 83 de ani: „Trebuie să ai încredere absolută”

Acesta a dezvăluit într-un interviu recent pentru The New Yorker că experiența în actorie l-a ajutat în interpretarea rolului.

„Pe măsură ce anii au trecut, am încorporat în setul meu de abilități un mijloc rapid de a o face. Adică, să nu mă complic, să fiu relaxat și să cunosc textul. După ce înveți textul, este ca și cum ai urca într-o mașină după ani de experiență. Este un automatism”.

Anthony Hopkins, despre actorie la 83 de ani: „Trebuie să ai încredere absolută”

Întrebat dacă există vreo diferență între felul în care aborda un rol la 50 de ani și felul în care abordează un rol acum, Anthony Hopkins a spus că este într-o formă bună, chiar dacă nu mai are aceleași abilități fizice. Actorul a dezvăluit că nu fumează și că nu consumă alcool, iar încrederea în sine este indispensabilă pentru a performa. 

„Nu pot alerga acum. Mă dor genunchii! Când făceam Silence of the Lambs eram într-o formă foarte bună. Și încă sunt la 80 de ani. Nu fumez. Nu beau. Când lucram pentru The Lion in Winter, Katharine Hepburn mi-a spus Ai grijă întotdeauna de sănătatea ta. Fără asta, ai dispărut. Mi-au trebuit câțiva ani să procesez asta, dar m-am gândit că am o singură viață.

Am încredere în vârsta mea. Nu este bine să spui: Oh, când vei juca Regele Lear vei fi prea bătrân pentru a-ți aminti replicile. Trebuie să spui Am o memorie perfectă. Este o formă de autohipnoză. Știam că sunt capabilă să joc Regele Lear în felul meu, fără să mă autocompătimesc. Și The Father, la fel. Trebuie să ai încredere absolută. Nu mă refer la aroganță, ci la încredere, așa cum o are un jucător de tenis. Și nu încercați să concurezi, pentru că actoria nu este o competiție. Este vorba despre cooperare și despre a fi blând și bun cu alte persoane.”

„A fost totul un vis?”

Actorul a făcut o paralelă între tinerețea zbuciumată și bătrânețea marcată de solitudine și de liniște. 

„Pe măsură ce anii au trecut, m-am gândit că nu există nimic pentru care merită să te enervezi. Nu. Ești norocos că ești în viață. Era vorba doar despre nesiguranță, frică, ambiție. Paranoia greșită, probabil. Dar când ești tânăr, asta trebuie să accepți. Zilele astea văd adolescenți care încearcă să fie cool, dar sub mască poți vedea că nu sunt cool. Sunt la fel de speriați ca oricine altcineva.

A recunoaște că ne este frică este o libertate minunată. Totul este important, dar, în cele din urmă, nimic nu este important. Totul este fum. Mă uit înapoi la viața mea și mă gândesc, a fost totul un vis? Toți cei pe care îi cunosc sunt morți acum. Părinții mei au dispărut și mă gândesc dacă au existat cu adevărat. Apelez la metafizică, într-un fel – universul solipsist în care trăim. Dar mă uit înapoi la viața mea și mă gândesc că trecutul este de neînțeles. Nu înțeleg deloc.”