Potrivit presei internaționale, se pare că aceasta e în valoare de 20 de milioane de dolari. Actorul și-a cumpărat singur locuința de această dată, după ce a plecat din conacul în care a locuit cu JLo.
Ben Affleck a cumpărat o casă nouă în Los Angeles
Casa cu 5 dormitoare a fost cumpărată recent, scrie TMZ, citând surse imobiliare. La începutul lunii iulie, Affleck, în vârstă de 51 de ani, și soția Jennifer Lopez și-au scos la vânzare casa din Beverly Hills pentru 68 de milioane de dolari, pe fondul tensiunilor continue din căsnicia lor.
Cei doi au cumpărat proprietatea pentru 60.850.000 de dolari în mai 2023, după ce s-au căsătorit în iulie 2022.
Agentul imobiliar Josh Flagg, care e adesea contactat de celebrități, a declarat pentru People la începutul acestei luni că Affleck și Lopez, în vârstă de 54 de ani, și-au listat public casa din Beverly Hills pentru o sumă „relativ aproape de ceea ce au plătit pentru ea”. Acesta a fost un semn clar că „își doresc cu adevărat să se mute de pe proprietate”.
Tot potrivit surselor People din industria imobiliarelor se pare că cei doi nu vor ieși în câștig din această afacere. Ei vor suferi o mică pierdere pentru că au investit mult în conac ca să se potrivească cu nevoile famiiilor lor.
Ben Affleck nu a fost prezent la aniversarea lui JLo
Nici Affleck, nici Lopez nu au vorbit public despre care este statutul căsniciei lor. Cu toate acestea, o sursă a declarat pentru PEOPLE în iunie că „nu au niciun plan de vară împreună” și sunt „concentrați pe viețile lor separate”.
În mai, mai multe surse au declarat pentru People că Affleck și Lopez au început să locuiască separat în Los Angeles, pe fondul tensiunilor din relația lor.
Pe 12 iunie, Affleck a găzduit o petrecere de absolvire pentru Samuel la o casă pe care a închiriat-o în Brentwood. Atât Garner, cât și Lopez s-au alăturat pentru a sărbători evenimentul.
La sfârșitul lunii iunie, Affleck și-a mutat bunurile din casa din Beverly Hills pe care o împărțea cu Lopez înainte ca aceasta să se întoarcă dintr-o călătorie din Europa, a declarat o sursă pentru People.
„Ben continuă să locuiască la locuința închiriată din Brentwood. El este acolo de aproximativ două luni”, a spus o altă sursă la vremea respectivă. „Pare bine. A fost la biroul lui în fiecare zi și pare concentrat pe muncă. De asemenea, petrece timp cu copiii săi.”
Affleck a fost surprins recent în timp ce aștepta un camion cu mobilier. Bărbatul nu i-a fost alături soției sale nici la ziua ei, nici la aniversarea a doi ani a nunții lor. Lopez și-a petrecut mare parte din timpul verii departe de soțul ei. Presa internațională scrie că așa va face și în continuare.