Care este forma corectă: Paști sau Paște. Originile cuvântului și explicații

Sărbătorile Pascale sunt un alt motiv de sărbătoare și de reunire a familiilor. Așa cum masa este pregătită cu preparate aromate, oamenii vor să le ureze celor care nu le sunt alături cele mai bune gânduri. Dar aici intervine o dilemă care are rădăcini mai vechi. Care este forma corectă: Paști sau Paște?

Publicat: 23 aprilie 2022, 7:18

Pentru că o explicație trebuie să pornească de la bază, hai să descoperim împreună originea cuvântului. Primul și primul lucru are trebuie menționat este faptul că atât Paști, cât și Paște sunt forme corecte și acceptate din punct de vedere lingvistic.

Pentru că tot suntem aici, hai să aflăm mai multe despre această sărbătoare. De ce ciocnim ouăle de Paște și care este semnificația acestui obicei străvechi și ce tradiții sunt în România în această zi de sărbătoare.

Care este forma corectă: Paști sau Paște

Un alt detaliu este însă demn de remarcat. Paști și Paște se folosesc în funcție de context. Potrivit Dictionarului Ortografic Ortoepic si Morfologic al Limbii Romane‎ (DOOM), „Paște” este forma acceptată la singular a substantivului propriu masculin, în timp ce „Paști” este forma la plural a substantivului.

Totul depinde de mesajul pe care vrei să-l transmiți. De exemplu este corect să spui Un Paște fericit și nu Un Paști fericit. Un este la singur, iar paști este la plural și asocierea dintre cele două nu este una tocmai fericită.

Reclamă

Cu toate acestea, fiind vorba de sărbători, este corect să spui și Sărbătorile de Paști, dar și Sărbătoarea Paștelui. De asemenea, sunt corecte şi formele “Sărbătorile Paştelui”, „Sărbătorile Paştilor”, „Sărbătorile de Paşti”, „Sărbătorile de Paşte”. Se spune “Postul Paştelui” sau “Postul Paştilor”, “Noaptea Paştelui” sau “Noaptea Paştilor”, “Sfintele Paşti”, scrie digi24.ro.

Alte formulări corecte mai sunt: Paștele cade anul acesta pe data de…, dar nu e greșit nici dacă spui Paștile cad anul acesta pe data de….Este corect și dacă spui De Paști/ De Paște vremea va fi frumoasă, mai scrie sursa menționată mai sus.

Cuvântul provine din ebraicul „pesah”, care înseamnă pască. Cu alte cuvinte, Paști este pluralul de la pască.

Uite aici câteva idei de mesaje de Paște pentru cei dragi.

Reclamă

Ce spune Dicționarul explicativ al limbii române cu privire la etimologia cuvântului

DEX precizează diversele sensuri ale cuvântului și etimologia acestuia:

PAȘTI s. m. 1. Sărbătoare religioasă celebrată de creștini în amintirea Învierii lui Hristos, iar de evrei în amintirea eliberării acestora din robia egipteană. Expr. Nu e în toate zilele Paști sau o dată pe an e Paști = nu se petrec în fiecare zi evenimente deosebite. Din an în Paști sau din joi în Paști, din Paști în Crăciun = foarte rar, la intervale mari de timp. La Paștile cailor (sau calului) = niciodată. 2. Pâine sfințită, care se împarte la biserică în ziua de Paști (1); pască. [Var.: Páște s. n.] – Lat. pascha, -ae.

PÁSCĂ s. f. 1. Cozonac tradițional făcut din aluat dospit umplut cu brânză de vaci, stafide, smântână etc. care se mănâncă de obicei la Paști de către creștinii ortodocși. ♦ Anafură pe care preotul o împarte credincioșilor în ziua de Paști; paști (2). 2. Preparat alimentar tradițional, făcut din aluat nedospit, copt în foi subțiri, pe care îl mănâncă evreii în timpul Paștilor în loc de pâine. – Lat. pascha.

Resimţit, în mod normal, ca un plural, vorbitorii au căutat singularul şi astfel a fost derivat singularul „Paşte”.

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
O femeie în rochie albă care reprezintă unul dintre cele 3 semne zodiacale sunt incredibil de norocoase în anul Calului de Foc 2026
Horoscop
3 semne zodiacale sunt incredibil de norocoase în anul Calului de Foc 2026. Află dacă te numeri printre ele
3 semne zodiacale sunt incredibil de norocoase în Anul Calului de Foc 2026. Acești nativi au parte de multe surprize plăcute și de oportunități neașteptate. Este o perioadă de bun augur pentru aceste semne...
2
O femeie cu un felinar care reprezintă una dintre cele 4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026
Horoscop
4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026. Află dacă te numeri printre ele
4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026. Acești nativi au parte de momente surprinzătoare. Venus, planeta iubirii și a banilor, își arată forța asupra acestor zodii. Patru semne...
3
Imagine cu harta tuturor semnelor zodiacale, folosite pentru a ilusta horoscopul zilnic.
Horoscop zilnic
Horoscopul zilei de 27 februarie 2026. Peștii își depășesc limitele. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 27 februarie 2026 spune că simți nevoia să încetinești ritmul sau, dimpotrivă, să începi ceva care să-ți stimuleze mintea și sufletul. Este o zi în care contrastele se împletesc armonios: unii...
4
Martin Short alături de familie pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Motivul pentru care fiica lui Martin Short s-a sinucis. De mai mulți ani se lupta pentru viața ei
Încă o dată, comediantul a fost nevoit să treacă printr-un moment dificil în viața personală. Motivul pentru care fiica lui Martin Short s-a sinucis. De mai mulți ani se lupta pentru viața ei. Vestea...
5
Nick Reiner alături de părinții și frații lui pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Nick Reiner a pledat nevinovat în urma acuzațiilor care i s-au adus. Ce urmează pentru fiul actorului Rob Reiner
Nick Reiner, în vârstă de 32 de ani, este judecat în două capete de acuzare pentru omor de gradul întâi în legătură cu înjunghierea fatală a părinților săi. Nick Reiner a pledat nevinovat în...
PARTENERI
×