Ce este „morning shed” de pe TikTok. Dermatologii spun că îți poate afecta pielea

Probabil că și tu te-ai întrebat deja ce este „morning shed” de pe TikTok. Cel mai recent trend de îngrijire a pielii se pare că nu se referă la o rutină de îngrijire a pielii, ci mai degrabă la aplicarea unor metode dure care pot distruge bariera protectoare.

Andrada Marinică
Publicat: 6 august 2024, 7:46
În morning sheed, tinerii folosesc măști pentru ochi, bandă adezivă, plasturi din silicon, cremă de noapte, bonete și multe altele / Shutterstock

„Morning shed”, care are deja peste 77 de milioane de vizualizări pe platformă, presupune să folosești bandă adezivă și plasturi din silicon pentru a obține o piele mai catifelată și mai curată.

Ce este „morning shed” de pe TikTok

Deși din imaginile pe care le poți urmări pe platformă trendul pare promițător, specialiștii atrag atenția asupra lui. Dermatologii spun că această practică de îngrijire a feței este de-a dreptul periculoasă.

În morning sheed, tinerii folosesc măști pentru ochi, bandă adezivă, plasturi din silicon, cremă de noapte, bonete și multe altele. Scopul lor este să obțină o piele mai netedă și să scape de riduri.

Unii dintre cei care au adoptat deja acest trend folosesc bandă adezivă chiar și pe sprâncene. „Morning shed” îi face pe cei care au apelat la el să aibă un aspect bizar pe timp de noapte, dar totul se face în numele frumuseții, susțin ei.

Ideea este ca a doua zi să ai un ten mai odihnit și mai întins. Mulți dintre cei care au încercat deja morning shed spun că au văzut deja diferența.

Comentariile la aproape fiecare videoclip sunt împărțite. Unii oameni spun că vor continua cu acest trend, în timp ce alții spun că este „prea mult”.

Dermatologii spun că te poți confrunta cu iritația pielii sau apariția unor chisturi sub piele. Totul se întâmplă din cauza șocului aplicat asupra pielii. De asemenea, aplicarea de seruri și produse peste noapte poate bloca porii și cauza acnee. Folosirea bandelor adezive pe față poate fi periculoasă putând duce la sufocare.

Care este părerea experților despre acest trend

Dr. Nava Greenfield, un dermatolog de la Schweiger Dermatology Group din New York, a declarat recent pentru Well+Good că trendul poate fi fascinant, dar nu are niciun beneficiu real.

„Nu numai că teoria din spatele eficienței sale nu este convingătoare, dar există și o lipsă de date care să susțină utilizarea acestor lucruri. Trendul poate fi chiar dăunător”, a spus Greenfield.

Un exemplu este folosirea benzii adezive pe gură, care este unul dintre principalele lucruri folosite în materialele video de pe TikTok.

Banda adezivă te obligă să respiri pe nas noaptea, reducând la minimum respirația și sforăitul.

„Închiderea gurii noaptea previne modificările fiziologice normale ale tiparelor de respirație”, a explicat Greenfield. „Corpul nostru se normalizează și se reglează în timpul somnului. Este important să permitem ca acest proces să aibă loc neîntrerupt.”

Același lucru este valabil și pentru curelele de sub bărbie, măștile pentru ochi. Nu există nicio garanție de succes peste noapte sau o piele fără riduri dacă le folosești.

Greenfield mai susține că majoritatea oamenilor care au aceste rutine extravagante pe timp de noapte și le fac publice pe rețelele sociale o fac pur și simplu pentru cameră și pentru celebritate.

„Bănuiesc că creatorii folosesc aceste tehnici pentru atragerea oamenilor. Rareori le folosesc ca o rutină dedicată”, a mai spus dermatologul mai sus menționat.

RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Horoscop
Mantra potrivită pentru fiecare zodie în 2025. Mesaje care te inspiră să îți găsești echilibrul
Anul 2025 vine cu provocări și oportunități pentru fiecare dintre noi, iar conectarea cu energiile astrale ne poate ajuta să navigăm mai ușor prin toate aceste schimbări. O modalitate simplă, dar puternică, de a...
2
Horoscop
4 zodii care vor rămâne sănătoase în 2025. Află dacă te numeri printre ele
Astrologii au dezvăluit care sunt cele 4 zodii care vor rămâne sănătoase în 2025. Acești nativi sunt mult mai atenți la starea lor de sănătate și încearcă să facă tot ce este posibil pentru...
3
Divertisment
Lady Gaga și-a uimit fanii cu cea mai recentă transformare fizică. Schimbările de la nivelul feței au făcut-o greu de recunoscut
Lady Gaga și-a uimit fanii cu cea mai recentă transformare fizică. Schimbările de la nivelul feței au făcut-o greu de recunoscut chiar și pentru fani. Ea a postat câteva imagini pe Instagram și pare...
4
Horoscop
Zodii care vor avea inima frântă în 2025. Nativii care pot trece printr-o despărțire
Astrologii au dezvăluit care sunt acele zodii care vor avea inima frântă în 2025. Acești nativi pot trece printr-o despărțire în acest an și pot pune capăt unei relații mai vechi. Este o perioadă...
5
Divertisment
Selena Gomez a trecut printr-o transformare incredibilă după logodna cu Benny Blanco. Ce au observat fanii schimbat la actriță
Selena Gomez a trecut printr-o transformare incredibilă după logodna cu Benny Blanco. Fanii au observat o schimbare notabilă în ceea ce privește silueta divei. Actrița internațională a fost invitată la Jimmy Kimmel Live. Selena...
PARTENERI