Deși poate fi o decizie luată în familie, subiectul a fost dezbătut de tabloidele britanice și internaționale. Să fie acest eveniment o modalitate de a păstra totuși legăturile cu Familia Regală?
Certificatul de naștere al lui Archie, subiect de presă
Surse apropiate Casei Regale susțin că decizia Ducilor de Sussex de a modifica certificatul de naștere al fiului lor nu a fost luată de ei.
La doar o lună după ce fiul lor s-a născut, Meghan Markle și Prințul Harry și-au schimbat numele care apărea pe certificatul de naștere. Astfel că, Meghan a renunțat la cel de-al doilea prenume și a ales să adopte titlul regal. Același lucru l-a făcut și Prințul Harry, care a optat pentru varianta întreagă a numelui său.
Cu alte cuvinte, Meghan și Harry sunt trecuți în certificatul de naștere al fiului lor altfel. Numele apar după cum urmează: Meghan este trecută drept „Alteța Sa Regală, Ducesa de Sussex”. Iar în dreptul numelui lui Harry scrie „Alteța Sa Regală, Prințul Henry Charles Albert David, Duce de Sussex”.
Cum au abordat tabloidele subiectul certificatul de naștere al lui Archie
La o primă vedere, ar putea fi un afront adus Ducelui și Ducesei de Cambridge, care au inclus numele lui Kate Middleton pe certificatele de naștere ale copiilor lor.
Anumite surse susțin că mișcarea pe care au făcut-o cei doi soți are legătură cu aceeași decizie luată de Prințesa Diana.
Aceasta a ales, de asemenea, să apară pe certificatele de naștere ale celor doi copii ai săi cu tot titlul pe care îl avea. Precum mama lui, Alteța Sa Regală, Prințesa de Wales, și Harry a ales aceeași abordare de exprimare pe documentele oficiale.
Un alt amănunt important de menționat se referă la ocupația pe care Meghan Markle a ales să o scrie pe certificatul de naștere al lui Archie.
Actuala Ducesă de Sussex a dorit să îi apară statusul pe care îl are în acest moment, și anume: „Prințesă a Regatului Unit”.
Purtătorul de cuvânt al lui Meghan Markle aduce lămuriri
Purtătorul de cuvânt al lui Meghan Markle a făcut o declarație pentru Harper’s Bazaar. El susține că această cerere nu există.
Schimbarea numelui părinților de pe ceritificatul de naștere al lui Archie a venit de la Palatul Buckingham, completează aceasta.
Acest lucru nu a fost solicitat nici de Meghan Markle, Ducesa de Sussex, nici de Harry, Ducele de Sussex.
Tot purtătorul de cuvânt al Ducesei de Sussex a mai menționat că aceast subiect nu este decât o încercare de defăimare a familiei. Acesta a mai adăugat că ar fi ciudat ca Meghan să nu vrea să fie trecută cu numele ei pe certificatul de naștere al copilului ei.
Se întâmplă multe în lume. Să ne concentrăm pe acestea și nu pe crearea de subiecte senzaționale.
Era urgent să fie schimbat numele tatălului lui Archie pentru că titlul de Prinț face parte din denumirea sa regală. Când s-a renunțat la Rachel Meghan a fost mai mult vorba despre remedierea unei greșeli gramaticale, dar și pentru că nu făcea parte din titlul ei oficial.
Ducii de Sussex au fost de acord anul trecut să nu mai folosească titlurile regale atunci când își desfășoară activitatea în afara familiei. În cazul lui Meghan Markle fiind vorba despre Meghan, Ducesa de Sussex.
Meghan Markle a născut la un spital privat
Potrivit publicației The Mirror, Archie s-a născut într-un spitalul privat din Portland, Westminster. O rezervă în această facilitate costă aproximativ 20.000 de Lire Sterline pe noapte.
Aceste detalii legate de părinții lui și de ocupația mamei sale sunt culese din copia documentului. Ele au oferit un prilej de discuții aprinse tabloidelor din întreaga lume. Totuși, zvonurile nedorite au fost amuțite de reprezentanții Casei Regale. Meghan Markle și Prințul Harry nu au oferit vreo declarație în acest sens.