Pandemia de COVID-19 a îngreunat foarte mult turismul din România. Cu toate acestea, există câteva locuri care pot fi admirate din exterior și care îți pot aduce o fotografie de colecție la arhiva personală. Dacă îți dorești o imagine desprinsă din cărțile poștale, atunci îți recomandăm câteva locuri superbe pe care să le vizitezi toamna aceasta.
Cele mai instagramabile locuri din Bucuresti
Dacă ești din București sau te-ai decis să petreci o vacanță în siguranță în capitala României, atunci trebuie să-ți pui pe lista de obiective turistice aceste cinci locuri superbe. Toamna și-a intrat în drepturi, iar frunzele copacilor conferă peisajelor o imagine aparte.
Sunt o mulțime de locuri instagramabile în București. Pe lângă parcurile superbe precum Herăstrău, Cișmigiu, Carol sau Tineretului, există și multe monumente arhitecturale care îți pot aduce o imagine cât o mie de cuvinte. Aceste locuri au în spate o istorie deosebită pe care te invităm să o descoperi în cele ce urmează. Pregătește-ți telefonul și hai la o plimbare relaxantă prin locurile minunate dintr-un București de poveste.
Muzeul de Istorie a României
Când te gândești la cele mai instagramabile locuri din București trebuie să îți pui pe listă Muzeul de Istorie a României. Acesta este unul dintre cele mai importante muzee ale statului român, iar în el poți să găsești o colecție impresionantă de opere de artă. Situat pe Calea Victoriei Nr 12, Muzeul Național de Istoriei a României este găzduit de fosta clădire a Poștei Centrale din București. Piatra de temelie a Palatului Poștelor a fost pusă în data de 20 octombrie 1984.
La ceremonie au luat parte regele Carol I și prim-ministrul Lascăr Catargiu. Schița palatului a fost realizată de arhitectul Alexandru Săvulescu care a adus elemente din stilul neoclasic în arhitectura clădirii. Acesta s-a inspirat în realizarea fațadei din arhitectura palatului poștelor din Geneva.
Palatul se bucură de o fațadă impresionantă cu 10 coloane construite în stil doric, gata să fie fotografiate de cei pasionați. Palatul Poștelor a funcționat până în 1970 când în incinta acestuia s-a deschis Muzeul Național de Istorie a României. În prezent acesta este unul dintre cele mai importante muzee de istorie de la noi din țară.
Palatul CEC
Palatul CEC trebuie să se afle pe lista ta cu cele mai instagramabile locuri din București. Casa de Depuneri și Consemnațiuni a apărut în anul 1864. Cunoscută drept CDC la începutul funcționării sale, aceasta și-a schimbat numele în Casa Națională de Economii și Cecuri Poștale (CEC) în anul 1932. Sediul acestei instituții a funcționat în mai multe clădiri de-a lungul timpului.
Fiind prima instituție de credit public din România, regele Carol I a decis că merită o clădire pe măsura importanței. Palatul CEC se află față în față cu monumentul prestigios al Palatului Poștelor, Muzeul Național de Istorie a României de astăzi.
Acesta a fost construit pe locul unde s-a aflat mănăstirea Sfântul Ioan cel Mare, iar cel care s-a ocupat de planurile de proiectare a fost arhitectul francez Paul Gottereau.
Execuția clădirii a fost realizată sub atenta îndrumare a arhitectului român Ion Socolescu. Lucrările la Palatul CEC au început în anul 1987. Clădirea a fost realizată în stil eclectic și se bucură de cupole în stil renascentist din sticlă și metal.
Arhitectura Palatului îmbină mai multe elemente specifice stilului arhitectural francez de sfârșit de secol al XIX-lea. Intrara impunătoare încununată cu un fronton în semicerc, sprijinit de coloane în stil compozit, continuă să impresioneze chiar și în zilele noastre. Elementele renascentiste, dar și decorațiunile cu frontoane și steme fac din acest Palat un monument arhitectural de cinste al orașului București.
Ateneul Român
Pe lista ta cu cele mai instagramabile locuri din București trebuie să se regăsească și Ateneul Român. Edificiul simbol care s-a înființat în anul 1865. Conform Historia.ro, inițiatorii acestui proiect au fost Nicolae Kretzulescu, Constantin Esarcu, Petre S. Aurelian și V.A Urechia. Omul de afaceri, Scarlat Rosetti a fost cel care a donat o sumă impresionantă de bani pentru construirea Ateneului.
Proiectul a prins cu adevărat contur în anul 1886, atunci când Regele Carol I s-a implicat la ridicarea a ceea ce urma să devină un monument arhitectural. Arhitectul francez, Albert Galleron a fost cel care s-au implicat la realizarea planurilor de construcție. Eforturile tuturor au fost comasate într-un edificiu cu un puternic impact cultural supra istoriei României.
Clădirea impresionantă a fost ridicată în mai puțin de 16 luni datorită eforturilor colective. Ateneul Român a fost construit pe fosta grădină a Episcopiei din București. Situat pe strada Benjamin Franklin 1-3, monumentul impresionant este o combinație superbă a stilului neoclasic cu cel eclectic.
Clădirea Ateneului Român găzduiește în prezent sediul Filarmonicii ”George Enescu” și surprinde atât cu exteriorul remarcat, cât și cu interiorul frumos decorat. Per ansamblu, Ateneul are aspectul unui frumos templu construit în stilul ionic, având șase coloane frontale și două laterale. Interiorul clădirii se bucură de o frescă superbă de dimensiuni impresionante.
Ornamentarea frizei s-a făcut de către pictorul Constantin Petrescu și are o lungime de 70 de metri și o lățime de 3 metri. Fresca superbă este alcătuită din nici mai mult, nici mai puțin de 25 de scene reprezentative din istoria României, de la originile daco-romane la epoca de consolidare a țării.
Casa Oamenilor de Știință
Dacă nu te-am convins încă de frumusețea Bucureștiului, atunci îți recomandăm un alt monument arhitectural pe lista ta cu cele mai instagramabile locuri din București. Este vorba de Casa Assan, cunoscută drept Casa Oamenilor de Știință. Casa Assan este localizată în Piața Lahovari nr 9 în sectorul 1 al capitalei.
Construcția acesteia s-a realizat între 1906-1914 sub atentă îndrumare a inginerului Bazil Assan. Clădirea superbă este construită în stil neoclasic francez de către arhitectul român Ion Berindey.
Clădirea Casei Assan a intrat în patrimoniul Academiei Române încă din anul 1945 și astfel a devenit Casa Oamenilor de Știință. Curtea din spate este cea care atrage privirile tuturor. Aceasta are o scară monumentală din piatră care leagă spațiul clădirii de o grădină superbă.
Casa i-a aparținut lui Bazil Assan, considerat a fi primul român care a făcut ocolul lumii în 1899, călătorind totodată în zonele polare. Clădirea superbă adăpostește nici mai mult, nici mai puțin de cinci saloane care poartă denumiri sugestive.
Printre acestea se numără Sala oglinzilor, Sala Zodiac, Sala Edison, Sala Consiliu și Sala de șah. Clădirea a fost încadrată ca monument istoric și este una din atracțiile principale din București.
Scările Fericirii
Printre cele mai instagramabile locuri din București se numără și Scările Fericirii. Treptele Romniceanu, cunoscute în prezent drept Scările Fericirii se află în apropierea Parcului Romniceanu, la intersecția dintre strada Doctor Lister și Doctor Romniceanu din superbul cartier Cotroceni.
Primăvara este un moment ideal pentru a face o plimbare aromată de mirosul teilor din parcurile din apropiere. Toamna, peisajul devine cu atât mai frumos cu cât pe jos se așterne un covor de frunze colorate. Se spune că aceste scări datează încă din anii 1920 când în zona cartierului Cotroceni au început să apară vile în locul caselor de altă dată.
Scările erau despărțite de o balustradă robustă care oferea un farmec aparte locului. Pandemia de COVID-19 a adus și lucruri bune în imaginea orașului București.
În anul 2020 Treptele Romniceanu au primit o nouă înfățișare, iar în prezent poartă denumirea generică de Scările Fericirii, stare pe care imaginea curcubeului o aduce în sufletul tuturor celor care vizitează acest loc.