Nu este deloc un lucru ușor să te naști într-o familie regală. Copiii Prințului și Prințesei de Wales sunt tot timpul sub lupa presei, iar oamenii sunt atenți la lucrurile pe care micuții le fac. Prințul Louis este cel mai bun exemplu în acest caz. De fiecare dată când apare în public, micuțul i amuză pe oameni cu grimasele amuzante pe care le face.
Copiii Prințesei de Wales trebuie să respecte reguli stricte la masă
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul Louis au fost nevoiți să învețe încă de mici regulile pe care trebuie să le respecte.
Vezi mai multe imagini în Galeria Foto!
„Instruirea” copiilor se face de timpurie, iar dădacele lor joacă un rol cheie în dezvoltarea lor ca adulți. Sursele susțin că cei trei micuți urmează reguli stricte când vine vorba de servirea mesei, Kate Middleton a dezvăluit într-un interviu din trecut faptul că fiica ei este atentă și grijulie.
Copiii din Familia Regală iau masa separat de membrii seniori ai Familiei Regale. Acest lucru se întâmplă până în momentul în care cei mici stăpânesc în totalitate regulile de conduită de la masă. În tot acest timp de pregătire, copiii iau masa într-o încăpere specială, iar cei mici se bucurp de fapul că pot petrece timp alături de verișorii lor.
„Copiii iau întotdeauna masa într-o cameră separată de părinții lor. Vor face acest lucru până când vor fi mari și vor învăța regulile de conduită. S-ar plictisi dacă ar sta la masă cu ceilalți adulți”, a declarat un expert regal pentru MarieClaire.com.
Kate Middleton și-a dorit ca micuții ei să aibă parte de o copilărie cât mai normală. Cu toate acestea, Prințesa de Wales nu s-a opus tradiției care spune că aceștia ar trebui să ia masa într-o altă încăpere.
Ce alte reguli au existat în Familia Regală Britanică
Regulile acestea există de foarte mult timp în Familia Regală Britanică. Chiar și prințul William și Prințul Harry au trecut prin acest proces. Un chef al Familiei Regale a povestit despre perioada în care cei doi frați era mici.
„Prințul William și Prințul Harry nu erau cei mai mari iubitori de legume. Camera specială nu era doar pentru a-i învăța regulile de la masă, ci și ce ar trebui să servească. În timp au învățat ce ar trebui să consume și ce anume este mai bine pentru ei”.
„Dădaca avea mereu acces la meniu și se asigurau că cei mici aveau parte de o dietă corectă și echilibrată. Copiii primeau multe preparate cu legume, potrivite pentru vârsta lor”.
Experții regali susțin că cei mici nu aveau aceleași preparate ca părinții lor. Meniul adulților este întotdeauna conceput diferit de cel al copiilor. Astfel de mese festive au loc în preajma sărbătorilor. Cea mai cunoscută reuniune a Familiei Regale Britanice are loc în preajma Crăciunului.