Cum să crești umiditatea plantelor de interior. Moduri de a menține plantele tropicale în formă

Există câteva modalități de a menține nivelurile de umiditate ridicată pentru plantele de interior. Mai ales în cazul în care acestea provin din climate mai caldă. Descoperă cum să crești umiditatea plantelor de interior, mai ales dacă acasă ai o mică grădină tropicală.

Andreea Ivana
Andreea Ivana
Publicat: 3 iunie 2024, 8:45

Dacă iubești plantele de apartament, probabil că ai acasă câteva varietăți exotice. Plantele de interior tropicale se numără printre cele mai frumoase și iubite plante ornamentale din locuințe. Totuși, plante ca monstera, calateea, bromelia și orhideea iubesc spații similare celor umede din care provin. Este important așadar să recreezi habitatul lor natural pe cât de mult posibil. Din acest motiv este nevoie să menții permanent niveluri ridicate de umiditate.

Cum să crești umiditatea plantelor de interior

Află de la experții citați de HomesandGardens trucurile prin care să crești umiditatea în interior, astfel încât plantele tropicale să se simtă fericite.

Pulverizarea regulată

Există câteva metode ușoare de a crește umiditatea, astfel încât plantele de interior să nu mai tânjească după apă. O metodă testată este pulverizarea regulată a plantelor care cer un plus de umiditate.

Potrivit designerului floral Evan Torchio, aerul uscat din apartamente poate fi defavorabil plantelor de origine tropicală.

Reclamă

Acestea pierd umezeala prin porii înguști din frunze, iar aerul uscat le face să piardă apa mai repede decât o pot absorbi. În consecință pot căpăta o tentă maronie, iar frunzele devin parțial arse. În plus, creșterea lor este obstrucționată.

Pentru a remedia aceste riscuri, expertul recomandă un pulverizator de plante. Ține cont însă că efectele pot fi doar temporare și nu suplinesc udarea regulată. Dacă observi că deși pulverizezi planta, aceasta nu își revine și păstrează un aspect ofilit, trebuie să repeți procesul.

Plantele care beneficiază cel mai mult în urma pulverizării sunt cele cu foliajul cel mai expus, cum este calateea. Ai grijă însă să nu pulverizezi apa prea aproape de foliaj, căci i-ar putea cauza semne permanente.

Reclamă

Tava cu pietriș și apă

O metodă mai puțin pretențioasă este tava cu pietriș și apă. Aceasta se plasează sub plantă, ajutând-o să absoarbă umiditatea. Asigură-te însă că tava are găuri de scurgere, punctează expertul. Apa din tavă se va evapora în jurul pietricelelor, creând un microclimat umed pentru plante. Este important să te asiguri că planta nu este așezată în apă, căci ar putea provoca putrezirea rădăcinilor.

De asemenea, să ai grijă să pui din nou apă după ce se usucă în tavă, pentru ca aceasta să își facă efectul în continuare.

Metoda tăvii este recomandată mai ales în cazul micilor plante de interior care au nevoie de un nivel consistent de umiditate și umezeală, cum sunt orhideele. De asemenea, cu puțină îndemânare îți poți crea acasă propriul terariu.

Cupola de umiditate

Cum să crești umiditatea plantelor de interior. O altă metodă de a crește umiditatea plantelor tale de apartament este cupola de umiditate. Este un recipient din plastic, care stimulează creșterea plantelor tinere menținându-le căldura.

Cupola de umiditate atrage umezeala în jurul răsadului, ajutând la păstrarea apei și germinarea cu succes, mai explică Evan Torchio. Totuși, trebuie să ai grijă să deschizi ocazional cupola pentru a permite ventilația. În caz contrar se pot acumula fungi.

Mutarea plantelor în baie

O soluție și mai simplă de creștere a umidității este mutarea plantelor într-un mediu mai umed, de exemplu în baie. Umiditatea de la duș creează un mediu ideal pentru multe plante perfecte pentru baie, cum sunt ferigile și plantele aeriene. Totuși, ca și în cazul pulverizării, beneficiile sunt doar pe termen scurt. Efectele durează numai o oră sau două, punctează expertul în plante de interior Vladan Nikolic pentru Parade.com.

În viziunea acestuia, dacă baia ta este întunecată trebuie să fii atentă că plantele au nevoie de multă lumină naturală. Rămâne totuși o metodă potrivită dacă ai o plantă care se confruntă cu aerul uscat.

Poate cea mai ușoară modalitate de a crește umiditatea pentru plantele de interior este mutarea împreună a pieselor colecției tale. Pe măsură ce apa se evaporă de pe frunzele plantelor, creează un mic buzunar de umiditate puțin mai ridicată. Când plantele sunt grupate laolaltă, aburul colectiv creează un fel de microclimat cu umiditate ridicată în imediata lor apropiere, mai explică Nikolic. Află de la experți și alte trucuri prin care poți să ai grijă de plantele tale de interior ca să ai o grădină de vis chiar acasă.

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Un cal ornamental care stă lângă cifrele anului 2026
Horoscop
6 zodii chinezești atrag norocul și prosperitatea pe 23 februarie 2026. Vezi dacă te numeri printre ele
Luni este o zi completă a Dragonului de Pământ, și este genul de zi în care lucrurile par mai mari decât de obicei. 6 zodii chinezești atrag norocul și prosperitatea pe 23 februarie 2026....
2
Reprezentații chinezești pe un fundal deschis la culoare
Horoscop
3 zodii chinezești au parte de abundență din plin de pe 23 februarie până pe 1 martie 2026. Vezi dacă te numeri printre ele
Ultima săptămână din februarie este una foarte aglomerată pentru toate semnele zodiacale. 3 zodii chinezești au parte de abundență din plin de pe 23 februarie până pe 1 martie 2026. Vezi dacă te numeri...
3
Imagine cu harta tuturor semnelor zodiacale, folosite pentru a ilusta horoscopul zilnic.
Horoscop zilnic
Horoscopul zilei de 23 februarie 2026. Taurii sunt pregătiți să ierte. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Luna în creștere te invită să observi începuturile și să îngrijești lumina slabă din interiorul tău. Citește horoscopul zilei de 23 februarie 2026 și vezi despre ce este vorba. Acea margine luminoasă îți cere...
4
Roata horoscopului cu toate cele 12 zodii pe un fundal întunecat
Horoscop
Aceste 4 zodii sunt de neoprit pentru restului anului 2026. Vezi dacă te numeri printre ele
Acestea sunt semnele astrologice „despre care vom auzi cel mai mult” pe parcursul anului. Aceste 4 zodii sunt de neoprit pentru restului anului 2026. Vezi dacă te numeri printre ele. Ele chiar sunt personajele...
5
Loni Willison în timp ce caută prin tomberoane
Divertisment
Drama unei actrițe după divorț. Vedeta din imagini trăiește acum din resturile găsite în tomberoane
Drama unei actrițe după divorț. Vedeta din imagini trăiește acum din resturile găsite în tomberoane. Paparazzi au surprins-o pe străzile din Los Angeles în timp ce împingea un coș de cumpărături. Vedeta din imagini...
PARTENERI
×