Este important să înțelegi ce impact pot avea acestea asupra vieții tale și să te deschizi către necunoscut. Astfel îți creezi viața în armonie cu Universul.
Cum te ajută fazele lunii să-ți manifești dorințele și visele
Luna are o atracție gravitațională asupra elementului apei. Ea guvernează valurile, mareele, peisajul mental emoțional și yin-ul, care reprezintă energia feminină, conform Vogue India. A manifesta cu ajutorul lunii înseamnă să-ți aliniezi intențiile și dorințele cu ciclurile și energiile fazelor lunare. Aceasta reprezintă practica simplă de a stabili intenții clare în timpul anumitor faze ale lunii pentru a amplifica procesul de manifestare.
Poți folosi energia lunară pentru a-ți manifesta atât obiectivele pe termen lung, cât și cele pe termen scurt. Fiecare etapă îți oferă o nouă energie ce te recompensează cu o capacitate de înțelegere a schimbărilor subtile. Atunci când lași fazele lunii să te ghideze, îți construiești lumea creativă și intri în energia sa transformatoare.
Lună Nouă
Luna Nouă aduce energia trezirii spirituale, fiind cel mai bun moment pentru a-ți stabili obiective și a începe noi proiecte. Te conectezi cu lumea ta interioară și începi să experimentezi noi dorințe în lumea exterioară. Dacă vrei să afli cum te ajută fazele lunii să-ți manifești dorințele și visurile, aprinde o lumânare roșie, arde niște salvie și scrie-ți cele mai mari vise pe hârtie.
Semiluna în crește
Conectează-te la sentimentele și intențiile tale. Transmite-i Universului exact cum ți-ai dori să te simți când manifestările tale îți aduc succesul și deschide-ți inima. Aprinde o lumânare portocalie și vizualizează mersul în realitatea pe care o cultivi în inima și mintea ta, potrivit YourTango.com.
Luna în primul pătrar
Creează-ți un plan de acțiune. S-ar putea să observi o schimbare a energiei în jurul tău. Rămâi motivată, dar flexibilă pe măsură ce începi să urmezi pașii planului tău de acțiune. Observă dacă acțiunile se potrivesc cu intențiile inimii tale. Aprinde o lumânare galbenă și stai într-un spațiu sacru. Închide ochii și respiră adânc. Simte energia visurilor tale.
Faza convexă a lunii
S-ar putea să experimentezi și să încerci noi abordări pentru a-ți atinge obiectivele. Concentrează-te pe planurile și acțiunile tale pentru a vedea dacă ceea ce-ți dorești este ce ai nevoie. Când vrei să vezi cum te ajută fazele lunii să-ți manifești dorințele și visurile, aprinde o lumânare aurie. Arde salvie pentru claritate. Închide ochii și respiră adânc. Apreciază efortul pe care l-ai depus ca să-ți atingi visele în ultimele săptămâni.
Luna plină
Luna Plină are un potențial magic atât de mare încât naște noi relații și emite o energie emoțională foarte puternică. Experimentezi emoții intense. Munca ta recentă îți aduce noi oportunități. Descoperi ce funcționează și ce nu. Îți poți manifesta dorința de a primi prietenii adevărate și o relație romantică ideală. Aprinde o lumânare violetă, folosește câteva picături din uleiul esențial preferat și primește tot ceea ce-ți oferă viața. Imaginează-ți că-ți privești viața printr-o lentilă care luminează dragostea și binele.
Luna difuză în descreștere
Este momentul perfect pentru a stabili o intenție și a-ți explora manifestările. Poți descoperi dacă intențiile tale s-au adeverit și dacă iei decizii corecte. Aprinde o lumânare roz. Scrie o listă de lucruri pentru care ești recunoscătoare că le ai în viața ta. Alege o persoană cu care ai dori să-ți împărtășești norocul și viziteaz-o în următoarele zile.
Ultimul pătrar al lunii
Ultimul pătrar al lunii aduce o energie în care te poți învălui complet și poți simți tot ce este în jurul tău. Observă-ți realizările și stabilește dacă ar fi nevoie să renunți la ceva. Cu cât poți să scapi de mai multe lucruri nefolositoare sau dăunătoare, cu atât poți să primești mai mult în schimb. Pentru a descoperi cum te ajută fazele lunii să-ți manifești dorințele și visurile, aprinde o lumânare albă. Respiră adânc. La fiecare expirație, eliberezi emoții vechi. La fiecare inspirație, primești iubire pură.
Semiluna în descreștere (Luna calmă)
Această fază a lunii te îndeamnă să urmezi ritmurile Universului. Te afli într-un flux continuu de energie. Te bucuri de amintirea anotimpurilor mai agitate. Aprinde o lumânare albastră și fă o baie cu sare de mare și ulei esențial de trandafir. Mănâncă alimente hrănitoare și concentrează-te pe îngrijirea de sine.