De ce plâng bebelușii fără lacrimi?

Oricine a petrecut puțin timp cu un nou-născut a remarcat că aceștia sunt o mică fântână arteziană din care lichidele curg într-o veselie. Deși aceștia par a avea capacitatea de a produce o gamă largă de secreții, ei nu „varsă” lacrimi atunci când plâng. Nu putem să nu ne întrebăm atunci de ce plâng bebelușii fără lacrimi?

Publicat: 15 iunie 2021, 7:00
Mama și tata își sărută bebelușul, fiecare pe câte un obraz
Canalele lacrimale ale sugarilor nu sunt complet operaționale în primele trei-patru săptămâni de la naștere / Shutterstock

Ca să poți înțelege motivul pentru care se întâmplă acest lucru, trebuie mai întâi să te gândești la apariția lacrimilor din punct de vedere istoric. Emoțiile puternice, precum fericirea, tristețea, frica provoacă în creierul tău reacția de a fugi sau de a te lupta.

În acel moment, ochii tăi „se măresc” pentru a vedea mai bine eventualul pericol ce te-ar putea paște. În felul acesta declanșezi glandele lacrimale. Poți plânge însă și pentru a elibera stresul, sau dacă ți-a pătruns un obiect străin în ochi, iar corpul tău secretă lacrimi pentru ca acesta să se „scurgă” odată cu ele.  

De ce plâng bebelușii fără lacrimi?

Canalele lacrimale ale sugarilor nu sunt complet operaționale în primele trei-patru săptămâni de la naștere. Bebelușii pot plânge, se pot agita, iar ochii lor se vor umezi…puțin. Însă glandele lor lacrimale nu produc suficient lichid cât pentru clasicele „lacrimi de crocodil”. Abia atunci când bebe are o lună-două va începe să aibă lacrimi sărate, în cantități considerabile. Îți vei dori atunci să-și oprească lacrimile.

Este puțin probabil ca cel mic să aibă lacrimi înainte de a avea cel puțin două săptămâni de la naștere. Dacă acest lucru se petrece, de cele mai multe ori semnalează prezența unei probleme de sănătate a micuțului. În acest caz, adresează-te de îndată medicului.

De cealaltă parte, în cazul în care lui bebe întârzie să-i apară lacrimile se poate ca acesta să fie deshidratat. Este normal uneori ca lacrimile să întârzie să apară, însă dacă până la vârsta de două-trei luni ele nu și-au făcut apariția este recomandat consultul unui pediatru.

Reclamă

Nici prea multă transpirație nu vei vedea la bebei

Glandele sudoripare ale acestora nu sunt nici ele bine dezvoltate la scurt timp după naștere. Acesta fiind motivul pentru care, pentru o scurtă perioadă de timp, celor mici le va transpira doar fruntea, potrivit mentalflos.com. La scurt timp după aceea, bebe va începe să transpire în zona trunchiului și a membrelor.

Oamenii au două tipuri de glande sudoripare, numite glande ecrine și apocrine. Glandele apocrine secretă transpirația prin foliculii de păr, dar nu sunt activate până când nu se petrec modificările hormonale din perioada pubertății. Glandele ecrine încep să se formeze în cea de-a patra lună de sarcină; făcându-și apariția mai întâi la nivelul mâinilor și picioarelor. Până în cea de-a cincea lună, glandele ecrine se vor dezvolta de-a lungul întreg corpului, conform livescience.com.

Reclamă

Nou-născuții nu pot transpira și nu își pot regla temperatura. Ai grijă la semnele de supraîncălzire: pielea caldă, roșie, respirația rapidă, agitația. Sunt multe lucruri pe care cei mici nu le pot face. Mămicile și tăticii care sunt la primul bebe au nevoie de timp pentru a se ajusta nevoilor acestora, dar mai ales de atenție și grijă la reacțiile bebelușilor.

Un alt lucru de o importanță majoră, la care trebuie să fie atenți părinții sunt obiectele periculoase din jurul bebelușului. Părinții trebuie să fie mereu cu ochii în patru atunci când cei mici au o vârstă fragedă.

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
O femeie în rochie albă care reprezintă unul dintre cele 3 semne zodiacale sunt incredibil de norocoase în anul Calului de Foc 2026
Horoscop
3 semne zodiacale sunt incredibil de norocoase în anul Calului de Foc 2026. Află dacă te numeri printre ele
3 semne zodiacale sunt incredibil de norocoase în Anul Calului de Foc 2026. Acești nativi au parte de multe surprize plăcute și de oportunități neașteptate. Este o perioadă de bun augur pentru aceste semne...
2
O femeie cu un felinar care reprezintă una dintre cele 4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026
Horoscop
4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026. Află dacă te numeri printre ele
4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026. Acești nativi au parte de momente surprinzătoare. Venus, planeta iubirii și a banilor, își arată forța asupra acestor zodii. Patru semne...
3
Imagine cu harta tuturor semnelor zodiacale, folosite pentru a ilusta horoscopul zilnic.
Horoscop zilnic
Horoscopul zilei de 27 februarie 2026. Peștii își depășesc limitele. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 27 februarie 2026 spune că simți nevoia să încetinești ritmul sau, dimpotrivă, să începi ceva care să-ți stimuleze mintea și sufletul. Este o zi în care contrastele se împletesc armonios: unii...
4
Martin Short alături de familie pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Motivul pentru care fiica lui Martin Short s-a sinucis. De mai mulți ani se lupta pentru viața ei
Încă o dată, comediantul a fost nevoit să treacă printr-un moment dificil în viața personală. Motivul pentru care fiica lui Martin Short s-a sinucis. De mai mulți ani se lupta pentru viața ei. Vestea...
5
Nick Reiner alături de părinții și frații lui pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Nick Reiner a pledat nevinovat în urma acuzațiilor care i s-au adus. Ce urmează pentru fiul actorului Rob Reiner
Nick Reiner, în vârstă de 32 de ani, este judecat în două capete de acuzare pentru omor de gradul întâi în legătură cu înjunghierea fatală a părinților săi. Nick Reiner a pledat nevinovat în...
PARTENERI
×