Carbohidrații se împart în două grupe. Vorbim despre carbohidrați complecși sau carbohidrați simpli sau rafinați. Multă lume găsește dificilă stoparea nevoii de a consuma carbohidrați. Dovezile științifice arată multe răspunsuri.
Dependența de carbohidrați, între mit și realitate
Carbohidrații complecși se găsesc în opțiuni naturale, dense și fără aditivi. Fructele, legumele pâinea cu multicereale, paste sau orez sunt oțiunile. Carbohidrații simpli se găsesc în alimentele ultraprocesate ca torturile, prăjiturile și pâinea albă. Aceste produse sunt de obicei bogate în calorii, zaharuri și grăsimi, dar au puțini nutrienți cum ar fi fibrele.
Multe persoane găsesc dificilă ideea de a renunța la poftele alimentare. În special, atunci când pofta de alimente ultra-procesat apare în creier, este foarte dificil de gestionat. Unii spun că mulți carbohidrați rafinați dau dependență, în același fel în care alte substanțe sau comportamente o fac.
Cu toate acestea, dovezile științifice sunt împărțite. În timp ce unele sugerează că această poftă este similară cu cea de substanțe interzise, altele nu sprijină aceste idei. Adicția de carbohidrați este un concept. Acesta se referă la dificultatea de a rezista tentațiilor care apar legate de consumul exagerat de alimente ultra-procesate.
Cercetările sugerează că glucidele rafinate, zaharurile adăugate și îndulcitorii artificiali au proprietăți care seamănă mult cu cele ale substanțelor asociate cu comportamentele de consum excesiv.
Mesele bogate în carbohidrați stimulează zone ale creierului legate de poftă, plăcere și recompensă. O posibilă „dependență” de carbohidrați poate fi asociată cu activarea „circuitului recompensei”.
În mod special, carbohidrații pot crește nivelul de dopamină. Este un neurotransmițător din creier care transmite mesaje între celule și influențează modul în care resimți plăcerea, recompensa și motivația.
Eliberarea excesivă de dopamină produce o stare de plăcere pe termen scurt. Creierul își dorește să retrăiască această senzație.




















