Femeile care au schimbat lumea în bine în 2020

În ultimul an, lumea a fost traversată de crize multiple. Pandemia a afectat zeci de milioane de persoane. Poate că am fi asistat la și mai multe dezastre dacă nu ar fi existat lideri determinați să lupte pentru binele comunităților din care fac parte. Cu siguranță, o parte dintre aceștia au fost femei. Avem exemple convingătoare. Iată cine sunt femeile care au schimbat lumea în bine în 2020!

Publicat: 22 ianuarie 2021, 10:44 / Actualizat: 5 aprilie 2021, 15:42

Potrivit unui studiu realizat de Centrul de Cercetare a Politicii Economice (CEPR) și Forumul Economic Mondial (WEF), țările conduse de femei au avut rezultate „sistematic și semnificativ mai bune” în combaterea COVID-19, care au fost rezultatul „răspunsurilor politice proactive și coordonate”.

Cine sunt femeile care au schimbat lumea în bine în 2020

Fie că ghidează o națiune cu mână de fier sau se ridică împotriva nedreptății, aceste femei exemplifică puterea de a progresa în cele mai dificile circumstanțe.

Regina Rania a Iordaniei

Regina Rania Al Abdullah a Iordaniei a jucat un rol important dincolo de teritoriile Iordaniei.

A organizat multe demersuri pentru dezvoltarea proiectelor de sprijinire a Iordaniei și a întreprinderilor locale pentru a minimiza impactul pandemiei. În ultimul an, Regina Rania a organizat o serie de întâlniri virtuale cu „proprietarii de afaceri care generează venituri mici din diferite guvernate (n.r. formă de organizare statală) din Iordania”.

Reclamă
Regina Rania organizat multe demersuri pentru dezvoltarea proiectelor de sprijinire a Iordaniei și a întreprinderilor locale, pentru a minimiza impactul pandemiei / Profimedia Images

În octombrie, a fost numită membru al Earthshot Prize Council pentru eforturile de protejare a mediului, o inițiativă dezvoltată de prințul William pentru a găsi soluții la problemele de mediu, potrivit Vogue Arabia.

Jacinda Ardern, prim-ministrul Noii Zeelande

Reclamă

Jacinda Ardern a fost lăudată pentru organizarea uneia dintre cele mai eficiente campanii de combatere a coronavirusului din lume. Jacinda Ardern și partidul ei laburist au câștigat o victorie detașată la alegerile din octombrie. Noul prim-ministru și-a format cel mai divers cabinet din istoria Noii Zeelande. Din 20 de membri, opt sunt femei, cinci sunt maori, trei sunt Pasifika și trei sunt membri ai comunitățiiLGBTQ +. Este un cabinet care, pentru prima dată, reprezintă pe deplin toți neozeelandezii.

Noul prim-ministru al Noii Zeelande, Jacinda Arden, și-a format cel mai divers cabinet din istoria țării / Profimedia Images

Angela Merkel, cancelarul Germaniei

În septembrie, un incendiu a devastat tabăra de refugiați Moria de pe insula grecească Lesbos. Incidentul a lăsat mii de oameni fără adăpost. Angela Merkel a acceptat rapid să primească în țară aproximativ 2.750 de persoane, inclusiv minori neînsoțiți. Măsura a determinat și alte țări din UE să își facă datoria și să-și deschidă brațele.

În ciuda reacției politice interne și a unui continent divizat de criza refugiaților, Merkel a abordat problema cu empatie pragmatică și cu credință în nevoia de acțiune colectivă.

În septembrie, un incendiu a devastat tabăra de refugiați Moria de pe insula grecească Lesbos. Angela Merkel a acceptat rapid să primească în țară aproximativ 2.750 de persoane / Profimedia Images

Kamala Harris, vicepreședintele ales al Statelor Unite

După cel mai important scrutin prezidențial din memoria recentă, americanii au ales să fie conduși de Joe Biden și de colega lui de guvernare, Kamala Harris – prima femeie, prima persoană afro-americană și prima persoană indian-americană vicepreședinte al SUA.

În lunga sa carieră a marcat mai multe premiere. De la prima femeie procuror al districtului San Francisco până la prima femeie indian-americană aleasă în senatul SUA.

După cele mai importante alegeri prezidențiale din memoria recentă, Kamala Harris -a devenit prima femeie, prima persoană afro-americană și prima persoană indian-americană vicepreședinte al SUA / Profimedia Images

Nemonte Nenquimo, lider al poporului Waorani, Ecuador

Cea mai puternică voce în lupta împotriva schimbărilor climatice globale este Nemonte Nenquimo. În vârstă de 34 de ani, ea face parte din poporul Waorani din Ecuador. La fel ca atâtea comunități indigene din întreaga lume, Waorani și-au apărat terenul pe care îl cunosc cel mai bine.

Nenquimo s-a ridicat cu succes împotriva planului guvernului ecuadorian de a permite companiilor petroliere să foreze într-o zonă a Amazonului pe care oamenii Waorani o consideră casă.

Pe măsură ce incendiile devastează pădurea tropicală amazoniană și străinii provoacă distrugerea habitatului lor, Nenquimo a atras atenția comunității internaționale asupra efectelor negative ale crizei climatice asupra poporului ei.

Nenquimo s-a ridicat cu succes împotriva planului guvernului ecuadorian de a permite companiilor petroliere să foreze într-o zonă a Amazonului pe care oamenii Waorani o consideră casă / Profimedia Images
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
O femeie în rochie albă care reprezintă unul dintre cele 3 semne zodiacale sunt incredibil de norocoase în anul Calului de Foc 2026
Horoscop
3 semne zodiacale sunt incredibil de norocoase în anul Calului de Foc 2026. Află dacă te numeri printre ele
3 semne zodiacale sunt incredibil de norocoase în Anul Calului de Foc 2026. Acești nativi au parte de multe surprize plăcute și de oportunități neașteptate. Este o perioadă de bun augur pentru aceste semne...
2
O femeie cu un felinar care reprezintă una dintre cele 4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026
Horoscop
4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026. Află dacă te numeri printre ele
4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026. Acești nativi au parte de momente surprinzătoare. Venus, planeta iubirii și a banilor, își arată forța asupra acestor zodii. Patru semne...
3
Imagine cu harta tuturor semnelor zodiacale, folosite pentru a ilusta horoscopul zilnic.
Horoscop zilnic
Horoscopul zilei de 27 februarie 2026. Peștii își depășesc limitele. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 27 februarie 2026 spune că simți nevoia să încetinești ritmul sau, dimpotrivă, să începi ceva care să-ți stimuleze mintea și sufletul. Este o zi în care contrastele se împletesc armonios: unii...
4
Martin Short alături de familie pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Motivul pentru care fiica lui Martin Short s-a sinucis. De mai mulți ani se lupta pentru viața ei
Încă o dată, comediantul a fost nevoit să treacă printr-un moment dificil în viața personală. Motivul pentru care fiica lui Martin Short s-a sinucis. De mai mulți ani se lupta pentru viața ei. Vestea...
5
Nick Reiner alături de părinții și frații lui pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Nick Reiner a pledat nevinovat în urma acuzațiilor care i s-au adus. Ce urmează pentru fiul actorului Rob Reiner
Nick Reiner, în vârstă de 32 de ani, este judecat în două capete de acuzare pentru omor de gradul întâi în legătură cu înjunghierea fatală a părinților săi. Nick Reiner a pledat nevinovat în...
PARTENERI
×